luni, 30 noiembrie 2009

Mihai Marcu: Dubai Update

Via Bloomberg, aflam ca sunt sanse sa nu existe ajutor public pentru Dubai World, iar ceea ce parea a fi o minora problema de finantare a unei companii de stat sa se transforme in faliment.

Speranta creditorilor este ca Abu Dhabi va interveni cu bani si va salva onoarea, dar sansele pentru o salvare publica par a fi din ce in ce mai indepartate. Ar fi si pacat sa se piarda o ocazie de a pedepsi (macar putin) excesele facute in Dubai.


Cei mai importanti creditori bancari ai Emiratelor sunt:

(By Entity via Credit Suisse, citing Emirates Bank Association):

HSBC Bank Middle East Limited: $17.0 billion
Standard Chartered Bank: $ 7.8 billion
Barlays Bank Plc: $ 3.6 billion
ABN-Amro (RBS): $ 2.1 billion
Arab Bank Plc: $ 2.1 billion
Citibank: $ 1.9 billion
Bank of Baroda: $ 1.8 billion
Bank Saderat Iran: $ 1.7 billion
BNP Parabas: $ 1.7 billion
Lloyds: $ 1.6 billion


Sursa cifrelor: Zerohedge

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Mihai Marcu

Daniel Cazangiu: Rezultatele parţiale ale crizei

Consider că avem de înfruntat o criză economică reală, dublată şi driblată subtil de o latură speculativă, care profită din plin de schimbările care au loc în economie.

Ceea ce face ca volatilitatea pieţelor să fie crescută şi acurateţea oricăror predicţii sa aibe de suferit este reprezentată de exploatarea laturii emoţionale a participanţilor pe piaţă de către cei care vor să speculeze şi să câştige. Sigur, manipularea pieţelor exista şi înainte de criză, însă după declanşarea crizei a devenit un sport la ordinea zilei, care aduce cele mai mari profituri.

În primul rând, declanşarea crizei economice a schimbat comportamentul populaţiei spre economisire şi raţionalizarea consumului. Lipsa de lichidităţi a pus presiune şi pe preţuri, variantele posibile pentru vânzători fiind scăderea preţului sau ieşirea de pe piaţă. Asta dpdv economic.

Psihologic vorbind, este de domeniul evidenţei că injecţiile repetate de optimism, veştile privind reluarea creşterii (bazate doar pe statistică), sau declaraţiile unor oficiali, au avut efecte pe un termen relativ scurt, fiind demontate de realităţile economice.

Frica de necunoscut este un stimulent eficace în a crea noi oportunităţi, iar perspectiva reluării creşterii este o iluzie menită să îi determine pe cei care deţin lichidităţi să înceapă achiziţiile. Este interesant de studiat când (momentul şi conjunctura economică) s-au lansat asemenea fumigene pe piaţă.

Dar cel mai important rezultat al crizei este modificarea percepţiei faţă de valoare, privită prin prisma monedei actuale. Dincolo de orice raţionament economic, nevoile oamenilor au ramas aceleaşi: nevoia de locuinţă, de hrană, de servicii (educaţie, securitate, etc), ... . La fel şi capacităţile de producţie şi calificările personalului. Raportat la suma de bani necesară pentru a fi schimbată pe diverse bunuri, preţurile scad şi vor mai scădea atât timp cât şomajul va mai creşte.

Această revenire oarecum la normal, după ce creditarea excesivă a încetat, are anumite costuri, reprezentate de urmările distorsionărilor induse de prezenţa surplusului de bani proveniţi din credit în structura forţei de muncă, în producţia bunurilor imobile sau a pieţei bunurilor mobile. În teorie aceste costuri ar trebui suportate de către cei pe care schimbările economice i-au prins pe picior greşit.

Practic, aici intervine slăbiciunea şi grija politicului faţă de voturile populaţiei. Urmarea, aşa cum ne-am obişnuit dupa privatizarea profiturilor, este naţionalizarea pierderilor. Cu alte cuvinte, costurile riscului asumate de unii jucători sunt transferate asupra comunităţii; în cazul României, dacă mai adăugăm şi salariile plătite pentru funcţionarea statului ajungem să justificăm pe deplin împrumutul de la FMI. Variante pentru socializarea pierderilor ar fi: inflaţia, creşterea fiscalităţii sau creşterea datoriei publice. Toate aceste variante le găsim puse în aplicare în diverse ţări, în măsuri diferite.

Aşa cum spuneam, influenţarea percepţiilor este esenţială în împingerea preţurilor activelor mai jos sau mai sus decât nivelul real la care s-ar fi situat într-o piaţă liberă. Ceea ce contează în spatele scenei, acolo unde spectacolul mediatic poate crea preţuri bune la achiziţii, sunt drepturile reale de proprietate. Deţinătorii lor vor fi cei care vor face cărţile în viitorul sistem economic.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui

Dan Popa: O scrisoare din Dubai, despre români, indieni, salarii şi alte comparaţii

“Domnule Dan Popa,

Lucrez in Dubai, Emiratele Arabe Unite din Iunie 2000. La firma la care lucrez, raportat la mine, singurul roman, sunt in jur de 60 de indieni pe oarecari functii si cam 500 de lucratori (de la maistri la simpli muncitori). Facand o egalizare intre salariul meu si al lor ar rezulta eu, un roman la in jur de 90 de indieni (adunate salariile lor si impartite la al meu). Deci pentru fiecare salariu trimis de mine in tara, in India se duc 90.

Acum conditiile de viata. 80% din indienii (din India) traiesc cu mai putin de o jumatate de dolar pe zi. Un muncitor necalificat care trimite acasa cam 100 de dolari pe luna (salariul unui necalifucat e cam de 27o $ pe luna) intretine in India o familie de 10-15 persoane, cu bunici, frati, surori, nepoti… C-asa-i la ei. Si in 6-7 ani isi fac si o casa. Cum o arata nu stiu ca n-am ajuns sa vad. Inca! Acum ce romani, sau cati romai traiesc sau ar trai in conditiile astea.

De aceea spun ca e o comparatie putin fortata (cea din postul anterior, n.m DP) sau poate chiar nepotrivita. Romania ia imprumut de la FNI, India de la proprii cetateni care muncesc afara. Adevarat si raportul de populatie e foarte diferit dar cititi mai departe. Cetatenii Romaniei au un anumit standard de viata, pe cand indienii… Interesati-va de casta numita scavengers, cum traiesc si cat reprezinta din populatia Indiei.

Cam atat.”

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Popa: Secretul creşterii economice cu 7,9 % a Indiei

Inafara de nirvana, Buddha, mersul pe cioburi si pe taciuni, acceptarea cu bucurie a mortii, indienii mai au ceva diferit de romani. Cand vine vorba de a-si proteja economia, sunt foarte eficienti. In perioada iunie-septembrie 2009, economia Indiei a crescut cu 7,9 %, de-i crapara motoceii Isarescului si Bocului de ciuda. Care e secretul Indiei? Ce a facut Guvernul si Banca lor Centrala, de au reusit nu doar sa evite recesiunea, dar sa si creasca nesimtit de mult?
In primul rand, au redus rezervele minime obligatorii (ultima data cu 50 de puncte de baza), aducandu`le la nivelul de 5%.
Comparate, economiile celor doua state arata cam asa: India avea la finele lui 2008, potrivit datelor FMI un PIB de 1,206,684 mil USD, in vreme ce Romania avea 200,074 mil dolari (de circa 6 ori mai putin). India tinteste si ea inflatia. In 2008 a fost de 4.1%, iar in Romania 6,3%. Deficitul bugetar al Indiei pe 2009: 6,8%. In cazul Romaniei, 7,3%. Deficit de cont 5,8 miliarde dolari (india), 1,5 miliarde de dolari (Romania).

Inca din decembrie 2008, guvernatorul indian D. Subbarrao a redus agresiv dobanda la imprumuturile pe care le iau bancile comerciale de la Banca Centrala si nivelul rezervelor minime obligatorii (in prezent la 5%), incurajand astfel mecanismului creditului in economie. In aprilie, dobanda repo a fost iar redusa la 4,75%, reducand astfel costurile finantarii bancare. Potrivit guvernatorului Bancii Centrale indiene, D. Subbarao, au contat foarte mult injectiile de lichiditate in sistemul bancar, dar si „cuplarea” politicii fiscale la obiectivele macro stabilite de Banca Indiei. „Nu ne puteam baza in acest an pe fluxuri de bani consistente venite din afara, asa ca am conceput un plan de masuri prin care sa ne bazam doar pe forte proprii”, au spus oficialii indieni.
Deficitul bugetar al Indiei este estimat pentru 2009 la 6,8 %, urmand ca anul viitor el sa coboare la 4 %. Potrivit minsitrului indian de Finante Pranab Mukherjee, pachetul fiscal de sprijin a economiei a functionat foarte bine in 2009, urmand ca din 2010 sa se treaca la eliminarea masurilor de ajutor, astfel incat economia indiana sa iasa cu bine din criza. Masurile fiscale puse in practica de oficialii indieni au constat in reducerea fiscalitatii, scutirea de impozit a unor companii din anumite sectoare economice, precum si incurajarea investitiilor sectorului privat.

Ceea ce la noi n`o sa vedeti, din doua motive. Primul e acela ca la noi se vor gasi destui tampiti care sa spuna ca nu au citit nicaieri in carti despre asemenea masuri si ca ceea ce nu exista in carti, nu exista.
Al doilea motiv este ca la noi, cei care ar putea lua masuri similare sunt asa de fricosi inbcat numai gandul ca rmo ar putea fi redus, le da dureri de mezencefal, argumentul principal fiind acela ca le e frica sa nu plece banii din tara. Si de frica, paralizam frumos.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Popa: “Am în leasing un camion. Ca să îmi rezilieze contractul, banca îmi percepe un comision de 4500 euro”

Buna ziua. Numele meu e Alex. Am incheiat un contract de leasing pentru o camioneta de 3,5 tone, pentru care plateam o rata lunara de 1000 de euro. 989, ca sa fiu mai exact. De cateva luni, partenerul pentru care transportam marfa si-a inchis afacerea pentru ca nu-i mai mergeau vanzarile. Criza, desigur. O luna am platit rata in gol, din buzunar. Pe urma, am incercat sa dau contractul cuiva care are nevoie de o camioneta. Firmele mari nu aveau ce face cu camioneta mea, ca foloseau TIRuri. Firmele mici nu mai cumpara camionete pentru ca afacerile sunt in ceata acum. Asa ca nu am gasit cui sa-i dau contractul, desi mai am doar cateva luni de plata.
Banca mi-a notificat ca am de achitat, inafara ratelor, un comision de 4500 de euro, in cazul in care imi reziliaza contractul, spunand ca pe ei ii costa avocatii, notarii etc.
Nu mi-e foarte clar daca acest comision e legal.
Prim urmare, banca a primit mai multi bani din ratele mele decat a costat masina, imi ia si masina inapoi si imi mai pretinde si 4500 de euro comision.
Daca ar fi o masina mica, as distruge-o cu mana mea. Banca si`ar incasa asigurarea CASCO si toata lumea ar fi fericita. Dar la camioneta asta, ca s-o fac zob, e nevoie de acrobatii gen James Bond. Nu stiu ce sa fac. …”

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Bogdan Glăvan: Sistemul monetar internaţional: cartel sau dilema prizonierului?

Recent, unul din înalţii funcţionari ai Băncii Centrale Europene, a pus punctul pe i (atât cât putea să o facă), arătând interdependenţele dintre principalii actori ai scenei monetare globale. Lorenzo Bini Smaghi crede că expansiunea monetară ar trebui să înceteze peste tot în lume, iar ţările ar trebui să ridice rata dobânzii, însă nu toate simultan, ci pe rând: mai întâi cele din Asia, apoi cele din America de Sud, iar la urmă SUA, Europa şi Japonia.

Problema este că nimeni nu vrea să fie primul care opreşte inflaţia, deoarece o asemenea mutare ar duce la aprecierea monedei şi ar penaliza “competitivitatea” externă a ţării în cauză. Acest lucru nu dăunează bunăstării generale, însă nu este rentabil din punct de vedere politic.

Discursul lui Smaghi arată foarte clar beneficiile inflaţiei concertate. Dacă cei mai importanţi producători monetari (SUA, Japonia) recurg la exploatarea utilizatorilor monetari prin inflaţie, producătorii monetari mai puţin importanţi (China, Brazilia) se aliniază la acest tip de comportament. Trebuie să fi prost să nu faci asta. În mod normal, statul care îşi taxează agresiv contribuabilii are depierdut, pentru că factorii de producţie migrează în altă parte. Dar ce stat ar pierde ocazia de a-şi impozita prin inflaţie cetăţenii atunci când vecinii săi fac acelaşi lucru, ba chiar mai abitir?

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Mihai Marcu: Devalorizare în Vietnam

Dupa ce in data de 16 noiembrie guvernatorul Băncii Centrale din Vietnam jura cu mana pe datoria in dolari ca o depreciere a monedei naționale ar aduce riscuri inimaginabile tarii, pe 25 noiembrie Vietnam-ul si-a devalorizat moneda nationala cu 5%, marcand apropierea de cotațiile oficiale.

Vietnam este un mic miracol economic, marcand cifre foarte asemanatoare cu Romania - 8 ani de creștere economica neintrerupta, deficite duble (bugetare si de cont curent). Inflatia lor este 4.35%, rata de referinta 8%. Suna oarecum cunoscut. La fel ca si in Romania, autoritatile locale nu au stiut ce sa faca cu uriasele influxuri de capital. Devalorizarea are rolul de a reduce presiunea pe economie, care este supraincalzita. Riscul principal pentru Vietnam este ca aceasta devalorizare (de doar 5%) sa nu fie suficienta. Fata de cotatiile de pe piata neagra, mai e loc de inca -14%. Rolul real al unei devalorizari este sa faca speculatorii sa zica "Suficient, nu mai e nimic de castigat aici". Doar asa se castiga credibilitate.

In Romania am ales alta cale - in 2008 am accelerat la maxim spre prapastie, crescand deficitele bugetare si de cont curent. Noroc cu speculatorii care au fortat autoritatile sa-si faca treaba intr-un final.

Buffet zicea "You never know who is swimming naked until the tide goes out." Asta a fost cazul nostru: bulele speculative si intrările de capitaluri străine au convins autoritățile ca vremurile bune au venit pentru totdeauna din cauza priceperii lor in economie, când de fapt înotam au naturel.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Mihai Marcu

Dan Popa: Chavez, catre bancherii privaţi: Cum v-am prins, cum v-am naţionalizat!

Presedintele venezuelean Hugo Chavez a amenintat duminica seara la televiziunea nationala ca va nationaliza bancile private care nu respecta reglementarile impuse de el, precizand ca va face orice pentru a evita „derapajele” bancare. „Ii avertizez pe bancherii particulari: cum derapeaza, cum ii nationalizez. Asta vreti, sa va nationalizez bancile?” i-a intrebat liderul Venezuelei. Chavez a mai declarat ca nu are „nicio problema in a ordona asemenea masuri”, amintind ca in 20 noiembrie a mai nationalizat 4 mici institutii financiare care i-au calcat ordinele. Cele 4 banci mici apartineau unui holding agro-alimentar condus de Ricardo Fernandez, ele finantand operatiunile grupului. 16 sefi ai respectivelor banci au fost consemnati, neavand permisiunea de a parasi tara.
Biografia lui Chavez si prestatia sa politica de pana acum nu lasa loc de prea multe indoieli. Autor a doua puciuri militare esuate din cauza carora a facut cativa ani de puscarie, Chavez este un tip radical, care a schimbat Constitutia, schimband denumirea Republicii Venezuela in Republica Bolivarista Venezuela (de la numele lui Simon Bolivar, desigur) si operand numeroase schimbari de stanga in politicile economice.
Detalii, aici.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Răzvan Pascu: Când ieşim din criză?

Presedintele declara inca de acum cateva saptamani ca se vad semne ale revenirii din criza. De curand si primul ministru declara ca incasarile bugetare au crescut in noiembrie cu 8% fata de luna octombrie. INS-ul declara la inceputul lunii ca productia industriala a crescut in noiembrie pe toate cele 3 sectoare industriale (industria extractiva, industria prelucratoare si productia si furnizarea de energie electrica si termica) cu 21,3% fata de luna octombrie. Bursa creste de peste jumatate de an, din martie si pana acum majoritatea preturilor companiilor listate, dublandu-se. Este drept insa ca in ultima luna de zile, de la izbucnirea crizei politice, Bursa din Romania a stagnat in timp ce toate celelalte burse din afara au beneficiat de ceva cresteri de preturi, datorita rezultatelor bune anuntate de companii mari, in special cele din Statele Unite. De asemenea, Germania si Franta au anuntat de o luna ca au iesit oficial din recesiune, inregistrand dupa mai bine de un an de zile, crestere economica.

Cu toate acestea cred ca suntem departe de iesirea din perioada de criza in care ne aflam. Oricum, cine se gandeste ca va fi o iesire la fel de rapida precum a fost intrarea in criza, cred ca se inseala.

In opinia mea, vom putea considera ca incepem sa iesim din criza atunci cand companiile vor incepe sa angajeze din nou. Inainte de toamna anului trecut pe piata muncii era o euforie totala, iar piata muncii era formata si “condusa” de catre angajati. Cunosc multe cazuri de persoane care au refuzat la interviu sume de bani pe care acum le viseaza in cele mai frumoase vise. De asemenea, am auzit de multe persoane care spuneau anul trecut ca nici macar nu s-ar merita sa se ridice din pat pentru o suma de bani pe care acum ar vrea sa o poata castiga. Piata s-a schimbat total si asta intr-un timp foarte scurt, iar acum piata este “dictata” de catre angajator, si nu de catre angajati. Daca un salariu de entry-level rar incepea anul trecut sub 400-500 de euro in Bucuresti, acum sunt multi care s-ar angaja si pe 250 de euro si nu au unde.

Din pacate insa, parerea mea este ca situatia va continua in felul acesta cel putin un an de-acum inainte. Cert este ca panica a trecut si companiile vor incepe intai prin a dezgheta salariile care au fost inghetate anul acesta, si abia apoi se vor gandi sa angajeze oameni noi. Iar daca vor angaja oameni noi, probabil ca o vor face pe jumatate din salariile celor deja angajati pe posturi asemanatoare. Intr-un an de zile, adica pana pe la inceputul lui 2011, angajatorii probabil ca vor merge pe bugete cu cheltuieli cat mai mici si nu vor avea curajul sa ceara managerilor cresteri de buget pentru pozitii noi in companie.

Si, de ce nu, sa recunoastem, foarte multi dintre angajatori isi vor ascunde incompetenta manageriala in spatele crizei.

Voi ce parere aveti? Cand iesim din criza?

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Răzvan Pascu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP