vineri, 11 decembrie 2009

Dan Popa: Cum discută între ei angajaţii Raiffeisen

“Dragi colegi frustrati ,

am si eu multe dorinte de Craciun :

1. sa citesc mailuri scrise corect gramatical de catre voi (daca nu aveti suficienta scoala , faceti-o , iar daca aveti , atunci ati trecut ca gasca prin apa , asa ca nu asteptati rezultate performante daca nu sunteti in stare sa le faceti )
2. vorbiti NUMAI in numele vostru ; stimata Iuliana de la Ag 1 Decembrie , ai acordul scris al colegilor pentru aberatiile pe care le-ai scris ? REVOLUTIE ??? Si cum , ma rog , ar trebui sa arate viata ta profesionala pentru a fi satisfacuta?
3. Daca sunteti atat de nemultumiti , de ce nu va cautati fericirea in alta parte ?

Unde puteti sa fiti (ne)performanti si apreciati ? Va tine cineva legati de scaunul de la birou ?
4. Pentru cultura voastra , nicio alta banca nu mai subventioneaza petreceri de Craciun
5. De asemenea , nicio alta banca nu mai acorda bonusuri , cafea , prime de Craciun sau al n-spelea salariu
6. Intrebati colegi de-ai vostri care au fost dati afara de la alte banci : ar fi dispusi sa preia din “sacrificiile ” voastre ? Sunt sigura ca da .
7. Sigur , stimate coleg de la Ag Natiunile unite ca “niciodata nu e de ajuns ” , asa gandeste in mod normal un antreprenor , daca ai fi in stare sa-ti faci propria firma asa ai gandi si tu (sau ai fi falimentar, ca multi altii )
8. Nu vrei sa ai superiori ? Aplica partea a 2a de la punctul 7 si lasa loc altuia dispus sa se lase condus

Personal sunt satula de plingaciosi , inculti , oameni fara coloana vertebrala !

Cu bine ,

______________________
nume si prenume
Coordonator IMM Medii
Grup Retail
Raiffeisen Bank SA “

Raspunsurile sunt si mai si…

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Cristian Orgonaş: Câţi bani au trimis românii din străinătate în România în luna octombrie?

Conform unui comunicat al BNR, in luna octombrie, investitiile straine au crescut cu 195 milioane euro fata de septembrie, acestea ajungand in primele zece luni ale anului la 3.720 milioane euro, in scadere cu 51% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

In ceea ce priveste suma transferurilor de bani din strainatate, suma care in proportie covarsitoare reprezinta banii trimisi de “capsunari”, in luna octombrie, romanii care lucreaza dincolo de granite, au trimis in Romania 401 milioane euro, iar in primele 10 luni au trimis 5.480 milioane euro, in scadere cu 26% fata de perioada corespunzatoare a anului trecut, datele in graficele de mai jos, click pentru marire.



Imi amintesc ca in urma cu un an, cei mai multi specialisti sustineau ca transferurile se vor prabusi in 2009, pe fondul cresterii somajului in Italia si Spania. Iata ca nu s-a intamplat asta, scaderea de 26% fiind mai degraba modesta.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Dan Popa: Mesaje din bănci…

“…Eram angajata din 2006 apoi la inceputul lui 2007 s-a schimbat sistemul si implicit reintrodus toate datele. In conditiile in care fisele de deschidere a conturilor mele (inclusiv cu spec. semnatura) au intrat pe mainile HR’istelor nu au mai fost introduse in sistem decat ca si deschidere de cont si atat. Nu au mai introdus si spec de semnatura, au crezut poate ca nu e nevoie.

Apoi, nimeni nu se putea uita pe conturile sau deschiderea de cont a angajatilor sa faca modificari sau sa bage salariile (asta cand inca eram employee) decat HR-ul. Cand am plecat, cam 1 an jumate am avut conturile ascunse, lipsa spec de semnatura, noroc ca ma duceam la agentiile unde ma cunosteau angajatii ca altfel nu faceam nimic.
Apoi o alta “duda” a fost cand timp de 2 saptamani nu mi-au mai facut nici o plata trimis pe fax sau mail pentru ca nu aveam “Fax and Mail Agreement” semnat cu ei. Au avut atata nesimtire incat sa nu ma sune sa-mi spuna, eu ramanand cu facturi de telefon, curent, cablu etc. ramase neplatite din cauza lor, in conditiile in care aveau persoane din agentie si e-mail-ul si telefonul meu. Si i-am sunat intr-o zi sa vb cu o colega si atunci am aflat. Dupa jumate de ora la telefon cu ei m-am trezit cu un “stii ceva (eram luata si la per tu), eu mai am si alta treaba si nu mai pot sa stau de vorba” – BANG!
Adica zero respect. Zero minte.
Cand lucram eu acolo, nu, nu ii pupam in fund, dar clientii erau tratati intr-un anumit fel si se simtea ca veneau cu placere la noi. Eu chiar de cativa clienti am fost promovata, pentru ca apreciau felul in care ii tratam si probabil au vazut potential in mine.
Acum mi-e sila de ce se intampla. Nu am mai facut nici o plata prin ei de atunci si nu retrag decat de la bancomat.”

Povestea initiala, aici.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Bogdan Glăvan: Poliţia alimentară în acţiune. Trebuie pedepsite cartelurile?

Recent, Consiliul Concurenţei a amendat 31 de brutării din Vrancea pentru că au complotat împotriva consumatorilor scumpind pâinea. “Aproape toţi agenţii economici au practicat un nivel de preţ de aproximativ 2,13 lei pentru un kilogram de pâine albă, faţă de un preţ mediu 1,56 lei/kg înainte de formarea cartelului. Astfel, prejudiciul adus de firmele care au format cartelul în judeţul Vrancea a fost estimat la 8.338.061,876 lei.” Sunt foarte curios dacă printr-o astfel de măsură s-a făcut dreptate, adică dacă s-a revenit la preţul iniţial. Bine însă că măcar a fost pedepsită nedreptatea; acum, ştiind că brutarii au fost pedepsiţi pentru egoismul lor, putem mânca liniştiţi pâine scumpă, înainte ne stătea în gât.

Vorbind serios, Consiliul Concurenţei este o instituţie inutilă într-o economie de piaţă. Pe ce se sprijină existenţa sa? Pe consideraţia că dacă vânzătorii convin să scumpească marfa acest lucru dăunează competiţiei şi bunăstării generale. Dincolo de banalitatea constatării – Adam Smith nota acum 3 secole că dacă patronii se întâlnesc atunci cu siguranţă pun la cale ceva – argumentul este profund eronat.

Încă o dată, care este problema? Majorarea preţului? Păi atunci ar trebui pedepsită scumpirea în general, nu doar scumpirea care rezultă dintr-un acord explicit între producători. Dacă vânzătorul de covrigi de la colţul străzii ridică preţul covrigilor atunci ar trebui amendat, indiferent dacă s-a “coordonat” sau nu cu ceilalţi din breaslă. Desigur, consumatorilor nu le place creşterea preţului; nici nu e de mirare, din punctul lor de vedere dacă ar putea cumpăra covrigi pe gratis ar fi foarte bine; iar dacă ar primi şi o locuinţă la pachet cu fiecare covrig cumpărat ar fi perfect. Dar nu asta e important. Nu contează ce vor consumatorii, bunurile au un preţ pentru că resursele sunt rare iar nevoile noastre sunt mult mai numeroase. A te supăra pe această realitate nu este altceva decât a revolt against reason.

Economia de piaţă nu reprezintă altceva decât exercitarea dreptului de proprietate privată. Producătorilor de pâine nu trebuie să li se dicteze condiţiile de vânzare, ei trebuie să fie liberi să ofere. Pe de altă parte, nici consumatorii nu sunt obligaţi să cumpere. Publicul este liber să aleagă. Dacă lumea continuă, liberă şi nesilită de nimeni, să cumpere pâine la preţul de 2,13 lei atunci înseamnă că îi convine noua stare de lucruri – bineînţeles, îi convenea mai mult vechea situaţie, când preţul era 1,56, dar tocmai am elucidat această dilemă afirmând că i-ar fi plăcut şi mai tare să ia pâinea direct din coada câinilor, ceea ce, din păcate, nu se poate. Ei bine, iată că nu se poate să se vândă pâinea cu 1,56 fiindcă nu vor brutarii. Este dreptul lor să ceară ce preţ doresc şi dreptul cumpărătorilor de a refuza sau accepta. Aşa, nu altfel, funcţionează piaţa.

Mulţi economişti împărtăşesc însă ideea eronată că nu aşa funţionează piaţa. Pentru ei, piaţa înseamnă un număr infinit de vânzători şi un număr infinit de cumpărători. Orice altă situaţie care nu respectă această definiţie reprezintă o „imperfecţiune” care, desigur, trebuie reglementată (amendată la nevoie) de către guvernul perfect. Aşa că amenzile pe care le împarte Consiliul Concurenţei sunt rezultatul unui joc mental. Nu au nimic de-a face cu realitatea, prin urmare nici cu dreptatea. De fapt, libera concurenţă pe piaţa pâinii nu înseamnă existenţa unui miliard de brutari; înseamnă libera intrare pe piaţă. Concurenţa se defineşte prin posibilitatea pe care o are fiecare individ de a concura cu alţii, aşa cum consideră adecvat. Evident, nu toţi indivizii vor alege să vândă pâine (nu vă imaginaţi că dacă s-ar întâmpla acest lucru experţii guvernamentali ar fi mai fericiţi; din contră, ar aspune că asistăm la… „comportament de turmă”, care – aţi ghicit? – trebuie reglementat!) Există multe afaceri profitabile şi, cum ziceam, fiecare este liber să aleagă.

Cartelul nu este decât o formă de exprimare a liberei iniţiative, cu respectarea proprietăţii private. Este rezultatul cooperării dintre indivizi în scopul satisfacerii mai bune a nevoilor. Brutarii formează un cartel pentru a câştiga mai mulţi bani. Elevii formează un cartel pentru a chiuli de la ore. Asociaţia manechinelor care beau doar apă cu lămâie formează un cartel. Care e diferenţa?

Remarcaţi, vă rog, că atunci când cartelizarea se produce în anumite domenii, ea este văzută cu foarte multă simpatie. De exemplu, sindicatul este un cartel bun pentru că sună… muncitoresc, iar coaliţia între politicieni este tot un cartel bun pentru că sună… patriotic. Dar cooperarea între şcolile de şoferi, între producătorii de ciment sau între brutari este rea, pentru că… aşa zice Consiliul Concurenţei. Aceasta nu este ştiinţă, nu este nici măcar Nirvana economics, este economie politică – 1% economie şi 99% politică.

Cred că am spus cele mai importante lucruri. Dar nu tot. În tentativa lui de a justifica reglementarea monopolurilor şi a cartelurilor, statul se confruntă cu multe alte probleme insurmontabile. De exemplu, presupunând că preţul rezultat din acţiunea cartelului este prea mare, de unde ştim care este preţul corect? În exemplul nostru, de unde ştim că preţul de 1,56 este cel corect? Poate că şi acesta era exagerat. Poate că era perfect ieri sau acum un an, dar nu mai corespunde realităţii. Mai mult decât atât, preţul reflectă anticipările indivizilor, deci el nu trebuie să fie conectat 100% la condiţiile pieţei din prezent, ci la cele din viitor. Revin şi întreb, de unde ştim cât trebuie să fie preţul? Dacă stăm şi luăm în serios politica de reglementare şi economia neoclasică pe care se sprijină vom sfârşi prin a bâjbâi printre întrebări fără răspuns.

P.S. Am mai vorbit despre cartel în domeniul bancar aici.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP