luni, 21 decembrie 2009

Ion Radu Zilişteanu: Proiectul bugetului de stat pe 2010: România, ţara bunului plac, în care guvernul ne îndeamnă să furăm

În proiectul de buget de stat pentru anul 2010, apărut cu foarte multă întârziere (trebuia prezentat până la 10 octombrie 2009 în parlament, iar guvernul Boc a fost demis prin moţiune de cenzură abia la 13 octombrie 2009), apare o aberaţie imensă: bugetarii care au câştigat procese cu statul pentru drepturi salariale nu-şi vor recupera banii înainte de 1 iulie 2010. O decizie administrativă arbitrară şi abuzivă, care contrazice pricipiile justiţiei într-un stat de drept. Dacă guvernul României are un astfel de comportament, atunci nu ar trebui să ne mai mirăm că în ţara asta se fură pe rupte. Dacă statul fură, pentru că nu se poate numi altfel atitudinea respectivă, de ce s-ar feri şi cetăţenii acelui stat să fure? Cu alte cuvinte, guvernul Boc încurajează furtul ca politică de stat.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Dan Popa: Bugetul pe 2010. Plus Programul de guvernare

Bugetul, ca proiect of course, il puteti ceti aici, iar programul de guvernare, aici.
Am vorbit cu cativa oameni despre ele, dar momentan sunt tare prins cu alte chestii importante, asa ca voi veni mai tarziu cu comentariile lor.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Cristian Orgonaş: Misery Index – varianta 2009

La inceputul anilor 70, economistul Arthur Okun a creat un indice numit Misery Index care se calculeaza prin cumularea ratei somajului cu rata inflatiei - cu cat valoarea acestui indice este mai mare, cu atat costurile sociale pe care o tara este nevoita sa le suporte sunt mai mari.

In 2009, analistul Moody`s Pierre Cailleteau a modificat acest indice, inlocuind inflatia (care acum in multe state nu mai este o problema) cu deficitul bugetar, iar rezultatul a fost un clasament in care Spania conduce detasat, detaliile mai jos, via The New York Times.


Cum poti reduce somajul? Stimuand angajarile in sectorul privat, numai ca asta costa iar deficitele bugetare deja uriase ingusteaza foarte mult marjele de manevra ale guvernelor – spre exemplu, Spania va avea atat in 2009 cat si in 2010 un deficit bugetar in jurul a 10-11% iar somajul se situeaza la aproximativ 20%. Grecia se afla intr-o situatie asemanatoare, cu mentiunea ca somajul este de doar 9%.
Cum sta Romania? Click pe grafic pentru detalii

Observam ca doar in 1999 am stat mai prost decat in 2009, insa in compararatie cu Spania, Grecia sau Irlanda, stam chiar bine.

Romania insa, a avut nevoie de ajutorul FMI pentru a nu intra in colaps in 2009.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Ion Radu Zilişteanu: Raport ING Bank: Economia va creşte cu 0,5% în T4 2009

Într-un raport publicat de ING Bank, se estimează o creştere economică de 0,5% în T4 2009 faţă de T3 2009 şi va raporta avansuri similare în trimestrele viitoare. Autorii raportului avertizează însă că aceste prognoze depind de măsurile de reformă şi de coordonarea în timp a acestora. În funcţie de aceşti doi factori, "am putea să revizuim estimările noastre până la o scădere a economiei, fie în primele trei luni din 2010, fie în trimestrul al doilea".

Analiştii băncii cred că ratele ridicate de dobândă determinate de strategia BNR de a evita deprecierea monedei naţionale ar putea afecta activitatea economică din T1 2010, în condiţiile în care "nevoia de finanţare a Guvernului se menţine foarte ridicată pentru 2010, iar îmbunătăţirea situaţiei economice ar trebui să fie limitată, având în vedere ajustările fiscale previzionate".

Raportul consideră că Ministerul Finanţelor Publice ar putea să se afle în imposibilitatea de a reduce randamentele sub 10% în timpul lunii ianuarie 2010, având în vedere că "România va primi 2,3 mld.€ de la FMI în a doua parte a lunii februarie", astfel că "randamentele la titlurile de stat ar trebui să coboare începând de la finele lunii februarie 2010".

ING Bank menţine estimarea privind un curs de schimb de 4,2 lei/€ la finele lui 2010 şi de 3,8 lei/€ în decembrie 2011, în contextul posibilei ajustări care va avea loc în sectorul fiscal sub supravegherea FMI şi a Comisiei Europene.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Ion Radu Zilişteanu: Efectele crizei: Lituania îşi închide unica centrală nucleară

Confruntată cu mari probleme economice în urma crizei globale, Lituania a decis să închidă unica centrală nucleară pe care o deţine şi va majora tarifele la electricitate, pentru a se conforma cerinţelor Uniunii Europene.

Centrala datează din anul 1983 şi este de acelaşi tip cu centrala de la Cernobâl, care a explodat în anul 1986. Deşi este dotată cu două reactoare, numai unul mai funcţionează, celălalt fiind oprit în urmă cu cinci ani. Reactorul rămas furnizează 90% din energia electrică necesară Lituaniei. Circa 1.000 persoane vor rămâne fără loc de muncă în urma închiderii centralei.

"Ne pregătim pentru această situaţie de mai mulţi ani, aşa că nu va fi un şoc foarte mare", a declarat directorul centralei, Viktor Sevaldin.

În ultimii 15 ani, Lituania a investit în siguranţa centralei 231 mil.€, dar, odată cu aderarea ţării în Uniunea Europeană, ea s-a angajat să închidă centrala nucleară.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Bogdan Glăvan: Moş Crăciun aduce investiţii publice

Ura! Moş Crăciun de la guvern vine cu o ofertă de nerefuzat: 20% din bugetul de stat pe 2010 vor merge către investiţii.
Dar staţi aşa… în iara trecută premierul anunţa acelaşi lucru, anume că 20% din banii bugetului pe 2009 vor fi orientaţi către investiţii. Iar promisiunea era făcută pe baza previziunilor conform cărora creşterea economic va fi de 3,5% şi un deficit bugetar de 1,7% din PIB!

Dar poate că Moş Cruvern chiar se va ţine de cuvânt anul acesta. Ar fi un lucru bun? Deloc, fiindcă distincţia operată de politicieni între investiţii-consum este una pur formală. Doar d.p.d.v. contabil banii cheltuiţi pe infrastructură reprezintă investiţii. În realitate, adică d.p.d.v. economic, guvernul nu poate „investi” nimic. Pentru că guvernul nu poate acţiona ca un întreprinzător privat – nu poate calcula economic, nu este supus constrângerii date de binomul profit-pierdere, se confruntă cu probleme informaţionale insurmontabile şi nici nu beneficiază de stimulente adecvate pentru alocarea eficientă a resurselor. Cea mai bună dovadă în acest sens este, culmea!, tocmai „investiţia” în autostrăzi – bunurile despre care se presupune că fac prin definiţie obiectul investiţiilor publice. Miliardele de euro cheltuite în ultimii ani au fost „consum” pur şi simplu: au alimentat profiturile regilor asfaltului (indiferent de naţionalitate) şi salariile birocraţilor însărcinaţi să administreze risipa.

Investiţiile au sens doar puse în acord cu preferinţele publicului, preferinţe care se pot manifesta doar pe piaţă. Construcţia unui bloc sau a unui pod, cumpărarea unei maşini sau a unei imprimante nu reprezintă neapărat investiţii. Pentru că investiţia nu poate fi definită contabil, pe baza încadrării cheltuielilor într-un tabel definit arbitrar. Investiţia presupune acumulare-de-capital-în-scopul-creşterii-producţiei-pentru-satisfacerea-cererii-consumatorilor. Adică ceva ce doar agenţii economici privaţi pot face.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Dan Popa: Woody Allen, autorul Programului de guvernare al cabinetului Boc

Programul economic al Guvernului seamana cu o carte a lui Woody Allen. Dupa ce il citesti, te ridici razand, binedispus, desi stii ca e vorba de pura fictiune. In 2008, ni se spunea ca in 2009 vom avea crestere economica de 4-5 %. Asa a si fost construit bugetul pentru acest an, cu o discrepanta uriasa intre calculele Guvernului si realitate. Acum ni se spune ca vom creste cu 1,3% in 2010, dupa ce initial, cresterea calculata era de numai 0,5 % (mult mai realista, dupa mine). De unde sa cresti cu 1,3%? Exporturile sa fie motorul?

Industria prelucratoare, cea care dicteaza trendul, nu poate asigura singura aceasta crestere. Constructiile? Consumul? Dupa cum arata programul de guvernare, n-as prea crede. „Guvernul îşi afirmă intenţia de a menţine pe întreaga perioadă de guvernare acelaşi nivel al cotei unice, acelaşi nivel al TVA – respectiv 16% cotă unică, 19% TVA si respectarea angajamentelor internaţionale ale României cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială” Asta e singurul lucru concret din Program. In ceea ce priveste sprijinul acordat mediului de afaceri, iata cartea pe care pariaza Guvernul.”Susţinerea mediului de afaceri şi a întreprinderilor mici şi mijlocii. Din acest punct de vedere, alocarea a cel puţin 20% din banii bugetului pentru investiţii publice în vederea menţinerii şi creării de noi locuri de muncă”. Pai investitiile publice sunt arondate unui numar mic de firme, „confiscate” de baronii apropiati partidelor aflate la guvernare. Sau cel putin, asta a fost pana acum.
Urmeaza „Protejarea prin măsuri de solidaritate activă a categoriilor sociale care sunt afectate de condiţiile dificile pe care le avem în momentul de faţă în ţară”. Categoriile sociale afectate au nevoie de bani. Cum si de unde vor fi alocate aceste sume, astfel incat sa nu disturbi echilibrele fragile ale bugetelor de pensii, asigurari, salarii…?
„Sprijinirea prin măsuri concrete a agriculturii, în vederea dezvoltării industriei alimentare, modernizarea satului şi reabilitarea sistemului de irigaţii” Asta o auzim de atatia ani incoace, incat nu mai merita discutata. Probabil au luat-o cu copy paste din vechile programe de guvernare.
Apare o nota interesanta. „Lărgirea sferei drepturilor minorităţilor naţionale pentru păstrarea identităţii culturale, etnice, ale comunităţilor minoritare”.
„Accelerarea sistemului de absorbţie a fondurilor europene şi asigurarea resurselor financiare necesare pentru co-finanţarea proiectelor realizate”. Cat e lumea, lume, daca nu se dau afara jumatate din cei care se ocupa cu sistemul de absorbtie a fondurilor si nu se aduc in loc oameni normali la cap, degeaba…

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Lucian Davidescu: (Dez)acordul de la Copenhaga: Cine pierde, cine câştigă

Circ şi operetă. Aşa ar putea fi descrisă în două cuvinte Conferinţa ONU despre Climă de la Copenhaga. Însă, în spatele cortinei, un grup de ţări şi companii tocmai au făcut ceva economii în timp ce altele îşi numără pagubele.

harta-emisii-carbon

La capătul unui show istovitor şi dezorganizat, marcat de momente istorice ca discursul anticapitalism al lui Hugo Chavez, unul dintre cei mai mari poluatori, năvălirea lui Barack Obama şi a lui Hillary Clinton peste negocierile secrete dintre China, India şi Brazilia sau acordul încropit pe ultima sută de metri de preşedintele american şi premierul chinez, s-au anunţat şi rezultatele: Nu se schimbă mai nimic. Ce era de schimbat:

Principalul avantaj al conferinţei de acum era disponibilitatea SUA de a coopera, după ce refuzase să intre în protocolul de la Kyoto, semnat în 1997 şi aplicabil din 2005.

Concret: Principala măsură împotriva încălzirii globale este sistemul cap-and-trade, prin care fiecărei ţări îi este alocată o cotă de carbon. Cele care depăşesc cota, ajung să le dea bani celor care şi-au redus emisiile. România, de exemplu, care are doar 0,35% din emisiile de gaze cu efect de seră la nivel mondial, dar care raportează o scădere de 20% faţă de 1990, ar avea de luat aproximativ două miliarde de euro până în 2012.

SUA produce însă o cincime din gazele cu efect de seră, în creştere cu 18%. Intrarea în sistemul mondial de tranzacţionare ar putea costa SUA între 1% şi 4% din PIB, adică între 150 şi 600 de miliarde de dolari în fiecare an. Chiar şi aşa, Obama a anunţat intenţii bune. Însă, de data asta, opozanţii principali au fost China, India şi Brazilia, care merg acum pe aceeaşi strategie ca SUA acum 12 ani: “Lăsaţi-ne să ne dezvoltăm ieftin”. Ar fi fost dispuse să cedeze doar dacă SUA le-ar fi plătit costurile de eficientizare energetică. Ceea ce este, chiar şi pentru Obama, o factură imposibil de explicat contribuabililor americani.

Câştigă în felul acesta cei trei din patru tigri BRIC (Rusia şi-a redus emisiile), dar câştigă şi SUA, care are scuza că oricât a încercat n-a reuşit să intre în program. Mai câştigă ceva mărunţiş ţările lumii a treia. De pierdut, pierd statele care şi-au redus emisiile, voluntar sau involuntar (cazul României este al doilea).

În zona companiilor, situaţia este şi mai tristă. O parte au fost prevăzătoare, au încercat să anticipeze o decizie etică la Copenhaga şi au făcut din timp investiţii în eficientizare. Teoretic, le-au făcut mai ieftin. Practic, le-au făcut degeaba. În schimb, pentru poluatorii care nu au luat în calcul negocierile de la Copenhaga sau au anticipat eşecul, lucrurile merg înainte ca până acum, ba chiar cu un avantaj competitiv.

Negocierile despre climă vor fi reluate în 2010.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Lucian Davidescu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP