duminică, 27 decembrie 2009

Ion Radu Zilişteanu: Uşor off-topic: Romtelecom, tehnologia şi afacerile

Este uimitoare, pentru cei mai mulţi, şi mai puţin uimitoare, pentru mai puţini, evoluţia Romtelecom pe piaţa românească. Mulţi ani după 1990, Romtelecom era monopol pe piaţa telefoniei fixe. Asta l-a făcut să nu evolueze. A stat liniştit, crezând că nimic rău nu putea să se întâmple. S-a comportat cumva asemănător cu românii consumişti înainte de criza economică. Indiferent prin câte mâini a trecut, compania a rămas încremenită în proiect ani de-a rândul.

Spre exemplu, în 1999, PC-NET, unul dintre pionierii internetului în România, condus de Mihai Bătrâneanu, a introdus primul în Europa centrală şi de est ADSL-ul, tehnologie care permite transmisia prin o pereche de fire telefonice de cupru a datelor, la o viteză foarte mare pentru ceea ce se cunoştea atunci. În speţă, circa 8 Mb/s, faţă de 56 Kb/s, cât putea transmite un modem obişnuit. Evident, transmiterea datelor se făcea pe infrastructura Romtelecom. Aceasta din urmă a reuşit să lanseze comercial tehnologia respectivă de-abia în 2006, deci după nu mai puţin de 7 ani. Lipsă de orientare atât tehnologică, cât şi de business.

În 2003, s-a liberalizat telefonia fixă în România, cum arăta Capital la vremea respectivă. Aveau să vină vremuri mult mai grele şi provocări pe măsură pentru Romtelecom. Destrămarea unui monopol este o mare dramă pentru monopolist. Competitorii aveau să fie mult mai supli şi mai receptivi la tehnologie decât un colos cu picioare de lut. Au apărut foarte mulţi şi Rometelecom a început să piardă progresiv clienţii săi de telefonie fixă. Alţi competitori, pe lângă receptivitatea la tehnologie, au dat dovadă şi de campanii de marketing agresive, cum ar fi cazul RCS & RDS.

Neavând ce face, Romtelecom a trebuit să se adapteze şi a început să investească masiv pe segmente noi: furnizare de servicii Internet fixe şi mobile, televiziune prin satelit, IPTV şi, nu în cele din urmă, Voice Over IP (VOIP). Cu câteva zile în urmă, mai precis pe 21 decembrie 2009, Romtelecom a lansat serviciul VOIP preplătit şi a decis să ofere un credit de 3 € pentru cei înscrişi până la 15 ianuarie 2010.

Întrucât sunt un vechi utilizator al telefoniei VOIP, familie din care face parte Skype şi multe alte servicii ale unor furnizori români şi străini, am decis să încerc acest nou serviciu. Având un telefon VOIP şi aflând cu satisfacţie că Romtelecom permite accesul la telefonia VOIP şi de pe astfel de echipamente (nu toţi furnizorii permit acest lucru), am încercat să configurez telefonul pentru a folosi serviciul. A fost un chin să-l configurez, deşi, în general, este o operaţiune facilă dacă ai servicii de la un furnizor profesionist. Am încercat să capăt asistenţă de la Romtelecom, prin serviciile generaliste, întrucât nu au un serviciu de asistenţă specializat pentru telefonie VOIP. Am fost plimbat între 6-7 operatoare care nu ştiau decât tipuri de abonamente şi nimic altceva. În cele din urmă, am dat un mesaj pe contul de Twitter al lui Clicknet, divizia de Internet a Romtelecom. Am fost sunat după o zi sau două de un reprezentant Romtelecom care măcar ştia cu ce se mănâncă tehnologia respectivă.

Îi comunic Romtelecomului cât de bine funcţionează serviciul lor de telefonie VOIP preplătit printr-un telefon care foloseşte protocolul SIP:


Către De la
Romtelecom da da
RDS da nu
Vodafone nu da
Orange nu da


Mi-a promis profesionistul despre care scriam mai sus că mă sună azi puţin după ora 15. Au trecut patru ore şi jumătate şi m-a sunat pe mine cum v-a sunat şi pe voi.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Bogdan Glăvan: Fondurile europene dăunează progresului economic

Sunt în vacanţă la Bran. Azi m-am plimbat pe lângă mai multe vile impozante – pensiuni de 4 margarete construite din fonduri europene. Le putem spune lejer muzee. Poate pentru a compensa impresia dezolantă a parcărilor goale, unii proprietari au început să posteze tăbliţa cu meniul zilei la marginea drumului, doar-doar o mai pica vreun client.

Există vreo legătură între aceste pensiuni şi dezvoltarea României? Niciuna. Fără îndoială, construcţia pensiunilor a condus la creşterea prosperităţii unora – a celor (iniţiaţi) care au câştigat fonduri nerambursabile pentru “dezvoltarea turismului” Dar putem spune, pentru acest motiv, că au condus la creşterea prosperităţii generale a societăţii? Nu. Accesarea fondurilor europene nu a făcut decât să redistribuie avuţia existentă. Dovada cea mai simplă constă în faptul că “investiţiile” finanţate din bani publici sunt risipă pur şi simplu: bani aruncaţi pe construcţia de “piramide moderne”, cu scop pur estetic, dar fără finalitate economică.

Cui servesc “investiţiile” subvenţionate de UE? Nimănui, cu excepţia proprietarilor acestora, care s-au trezit că le-au răsărit peste noape ditamai vila în curte. Nu există cerere reală pentru aceste servicii turistice. Dacă ar fi fost cerere, atunci investiţiile în turism ar fi fost rentabile pe bază pur privată, adică ghidate exclusiv de criteriul profitului. Însă nu aşa stau lucrurile.

Mai mult, investiţiile publice duc la sărăcirea restului populaţiei, pentru că presupun o deturnare de avuţie. Pentru construcţia vilelor SAPARD a fost nevoie de ciment, fier beton, lucrători etc. – adică, factori de producţie. Aceste resurse au fost retrase din activităţi alternative, care s-ar fi dezvoltat natural în absenţa “stimulentelor” exercitate de fondurile europene. De fapt, programele europene nu reprezintă decât un caz particular de subvenţionare. Iar dacă înţelegem că subvenţionarea nu poate duce niciodată la creşterea bunăstării generale, pentru că reprezintă doar redistribuirea averii de la Ion către Vasile, atunci ne lămurim şi în privinţa efectelor SAPARD.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Cristian Orgonaş: 2009 – un an excelent pentru fondurile mutuale

Pentru industria fondurilor mutuale, 2009 a fost cel mai bun an de dupa prabusirea FNI in 2000 – numarul investitorilor a crescut de la 90.000 in decembrie 2008 la 159.000 in noiembrie 2009 (250.000 daca adaugam si investitorii in fondurile inchise), iar activele au crescut si ele de la 255 de milioane la 732 mil euro (763 inclusiv fondurile inchise).

Spre comparatie, in aprilie 2000, numarul romanilor care au investit in fonduri mutuale era de 379.000, dintre care 80% aveau banii investiti la FNI si presupunand ca in 2010 fondurile mutuale vor atrage acelasi numar de investitori ca in 2009, inseamna ca a fost nevoie de 10 ani pentru ca socul generat de mega-escrocheria FNI sa fie depasit.

In graficul de mai jos poate fi observata evolutia acestei industrii din 2000 incoace – cifrele pe 2009 includ si fondurile inchise (later edit – pentru a nu distorsiona imaginea de ansamblu, am modificat graficul luand in considerare doar evolutia fondurilor deschise de investitii)


In acest moment, pe piata activeaza un numar de 51 de fonduri deschise de investitii cu grade diferite de risc, calculate in functie de investitiile pe care fondurile le fac:

1. Fonduri monetare - investesc banii investitorilor in certificate de trezorerie si depozite bancare, riscul fiind minim insa nici randamentele nu sunt spectaculoase. In 2009, cele 5 fonduri monetare au obtinut un randament mediu ponderat de 14.3%, activele cumulate se ridica la 414 milioane euro iar numarul investitorilor este de 60.800.

Acest tip de fonduri au o cota de piata de 58% din totalul pietei fondurilor mutuale, ceea ce inseamna ca aversiunea la risc a investitorilor este destul de mare.

2. Fonduri de obligatiuni/instrumente cu venit fix – sunt practic simulare cu fondurile monetare, insa investesc mai multi bani in obligatiuni. Riscurile sunt mici, dar ceva mai mari decat in cazul fondurilor monetare pentru ca firmele in ale caror obligatiuni investesc pot sa dea faliment si astfel banii sunt pierduti.

Valoarea activelor este de 172 milioane de euro, randamentul mediu ponderat obtinut in 2009 a fost de 14.1%, iar numarul investitorilor este de 24.500

3. Fonduri diversificate (mixte) - filosofia de investitii a acestor fonduri este sa maximizeze castigurile mentinand in acelasi timp un grad de risc acceptabil, dar mai mare decat al fondurilor mentionate anterior.

Banii sunt investiti atat in depozite bancare si obligatiuni cat si pe piata de capital (in actiuni), iar randamentul mediu obtinut in 2009 a fost de 19.5%. In ceea ce priveste numarul investitorilor in acest tip de fonduri, acesta este de 48.000, valoarea activelor fiind de 61 milioane euro.

De mentionat ca anul trecut, randamentul mediu a fost negativ (-25%) ceea ce inseamna ca inca nu s-au recuperat pierderile din 2008.

4. Fonduri de actiuni - sunt cele mai riscante dar aduc si cele mai mari randamente, astfel ca in 2009, castigul mediu a fost de 60.6%, castig care nu compenseaza insa scaderea de 67% inregistrata in 2008.

Atentie insa – cu cat fondul este mai riscant, cu atat orizontul de timp pe care ne planificam investitia trebuie sa fie mai mare – daca in cazul fondurilor monetare putem sa investim pe termen de cateva luni, in cazul fondurilor pe actiuni este bine sa investim pe o perioada de cel putin 3 ani, preferabil 5 ani.

Mai jos randamentele inregistrate de diferitele tipuri de fonduri in comparatie cu inflatia, depozitele bancare si evolutia cursului leu/euro.

Se pare ca incet, incet intram si noi in randul lumii civilizate din punctul de vedere al atitudinii fata de investitiile in fondurile mutuale – ungurii au investit aproape 10 miliarde in fonduri, iar polonezii 30 de mld euro.

Sursa datelor: kmarket.ro

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP