Bogdan Glăvan: Impozitarea averilor. Vlădescu la Marxism - Bloguri economice

miercuri, 20 ianuarie 2010

Bogdan Glăvan: Impozitarea averilor. Vlădescu la Marxism

Apostolii guvernării de dreapta au acostat FMI pentru a-l întreba cum să procedeze pentru a jumuli averile mari. Simultan, parlamentarul care a propus impozitarea averilor de peste 500000 de euro încearcă să obţină legiferarea unui referendum care să valideze acest lucru. Asistăm la coacerea celei mai mare greşeli de politică economică de la impozitul forfetar încoace; e adevărat, de la impozitul forfetar nu a trecut mult timp, dar ce să-i faci, trăim în România iar gafele politice se succed mai ceva ca gropile din asfalt.

Nu mă îndoiesc că, dacă propunerea de impozitare a românilor bogaţi va face obiectul unui referendum, poporul se va pronunţa masiv în favoarea ei. Pe modelul „Jos privilegiile!” – căci a fi bogat este un privilegiu, nu ştiaţi? Vom asista la executarea averilor câtorva zeci de mii de români – proces fără judecată, fără probe, dar absolut democratic şi transparent; scopul scuză mijloacele, iar scopul este solidaritatea naţională (idee pe care am criticat-o detaliat). Da, aţi înţeles bine. Această mascaradă telefonată, prin care majoritatea va oprima minoritatea este considerată un mijloc de consolidare a unităţii românilor în faţa crizei.

În faţa acestui asalt socialist împotriva proprietăţii private şi a logicii economice, ne putem întreba retoric: unde sunt liberalii de altădată? S-au pierdut în istorie, odată cu raţionalitatea şi simţul măsurii. Acesta este momentul de triumf al sofismelor economice, al partizanilor ideii că bunăstarea vine din redistribuţie, al celor care cred că „problema economică” s-a rezolvat de mult (creşterea economică e ceva firesc, nici asta nu ştiaţi?) şi că tot ce mai rămâne de făcut este transferul resurselor de la unii la alţii, pentru a bifa şi „justiţia socială”.

Chiar dacă vor reuşi să legifereze supra-impozitarea celor bogaţi, majoritatea nu va putea trece peste legile economice. Tot aşa cum un om bine înarmat poate îşi poate învinge duşmanii, dar nu poate sfida legile fizicii, nu poate trece printr-un zid, de exemplu. Legile economice sunt imbatabile, fie că le cunoşti fie că nu. Din păcate, spre deosebire de legile fizicii, cele economice sunt mai greu de observat, atât de greu încât mulţi trăiesc cu impresia că ele nici nu există, că avem bunăstarea la degetul mic şi trebuie doar să punem ştampila în căsuţa potrivită; că putem obţine imediat tot ce ne dorim, dacă nu în rate cu buletinul, atunci măcar prin referendum.

Însă avuţia nu există pentru a fi distribuită; nu pică din cer precum neaua, numai bună de trimis cu lopata politicii fiscale acolo unde le place unora sau altora. Avuţia se formează, se acumulează de către oameni. Este rezultatul economisirii, cumpătării, muncii şi talentului antreprenorial. Iar privarea oamenilor de rezultatul producţiei lor nu are ca efect decât distrugerea stimulentelor pentru acumulare şi muncă productivă (simultan cu accentuarea stimulentelor pentru efortul neproductiv – rent-seeking – pentru „team-building” în Poiana Braşov, pentru cumpărarea de automobile „pe fundaţie” sau, de ce nu, pentru jocul de şah din Cişmigiu).

Sunt convins că unii dintre cei care susţin această măsură o fac pentru că inegalităţile prilejuite tocmai de aceste activităţi neproductive – în esenţă, privilegii guvernamentale – sunt uneori neverosimile: baronii asfaltului au prea puţin în comun cu asfaltul şi prea mult în comun cu feuda. Este trist, adevărat, dar nerelevant. Pentru că legea nu discriminează şi nu poate discrimina. Ea se va aplica şi în cazul celor care şi-au obţinut averea prin fraudă şi în cazul celor care au muncit din greu; şi în cazul hoţilor neprinşi şi în cazul negustorilor cinstiţi. Ba mai mult, îi va descuraja pe toţi cei care intenţionează să promoveze, să inoveze, în fond să prospere. Impozitarea penalizează acumularea de capital. Dacă lucrurile nu ar sta aşa, atunci probabil că am fi chemaţi să votăm pentru interzicerea averilor de peste 500 000 de euro sau, dacă nici asta nu ar fi suficient, pentru prohibirea celor care depăşesc valoarea cumulată a unui apartament de bloc cu două camere şi a unui Logan.

Dacă majoritatea săracă amendează minoritatea bogată nu face decât să îşi sape drumul spre o mai mare sărăcie. Reducerea acumulării de capital face imposibilă creşterea productivităţii, adoptarea progresului tehnologic, prosperitatea. Contrariul o să fie adevărat tot atunci când creşterea preţului cărnii va încuraja consumul de carne, sau, dacă preferaţi, când o zbura porcul.

Dincolo de ignoranţa crasă a mulţimii pusă să voteze, faptul că atât de mulţi români se bucură de răul altuia demonstrează că nu trăim într-o societate. Trăim laolaltă, asta-i tot. Ceea ce mă face să visez la autonomie (despre care am vorbit aici).

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP