Bogdan Glăvan: Romanian job: fumătorii au furat ţinta de inflaţie - Bloguri economice

marți, 26 ianuarie 2010

Bogdan Glăvan: Romanian job: fumătorii au furat ţinta de inflaţie

Din ciclul, „Responsabili pentru inflaţie sunt arabii, seceta, războiul din fosta Jugoslavie şi-oricine-în-afară-de BNR-şi-de-extratereştrii”, domnul Mugur Isărescu a creat în 2010 episodul „Vinovaţi de inflaţie sunt fumătorii”. Adrian Vasilescu a mers atât de departe încât a afirmat că „Nu BNR a ratat ţinta de inflaţie, ci România… [care e formată din] un popor mâncător de pâine şi fumător.”
Acest episod a fost lansat oficial, cu fursecurile de rigoare, azi, în cadrul conferinţei „Coşul de consum şi dinamica inflaţiei. Aspecte metodologice şi probleme de interpretare”. Prilej pentru noi de a mai afla câte ceva din culisele politicii monetare. Deci, ce mai e nou?

Păi, am aflat că BNR ar putea de fapt şi la urma-urmei să controleze mai strict rata inflaţiei şi să respecte ţinta prognozată, DACĂ AR VREA. Nici nu mă îndoiam că ar putea, repet, dacă ar vrea. Însă, adaugă oficialii BNR, trebuie să fim conştienţi că restrângerea expansiunii monetare ar fi dus la scăderea mai puternică a producţiei (ceea ce este fals, bineînţeles, doar creşterea economică sustenabilă nu se construieşte pe expansiunea creditului, ci pe economisiri şi acumulare de capital). Zice guvernatorul: “Aţi văzut cât de mare e PIB negativ, deci inflaţia la noi ar trebui să meargă foarte jos. (…) Este incorect să faci un asemenea trade-off. (…) Câştigi la credibilitate şi pierzi în altă parte. Este un mix pe care trebuie să-l urmăreşti. (…) E bine când stabileşti ţinta să ai de partea ta şi guvernul, şi politica fiscală.”

Pentru a pune mai tare pătura pe ţambal, oficialii BNR au afirmat că ţintirea inflaţiei oricum nu presupune atingerea unei cifre – de parcă BNR ar fi atins măcar INTERVALUL prognozat, în ultimii 3 ani!

Mă întreb când va înceta telenovela cu ţintirea inflaţiei. Cum guvernanţii au anunţat că se gândesc serios la introducerea taxei pe fast-food, parcă şi văd că iarna viitoare BNR ne va spune că a ţintit pe lângă din cauza scumpirii hambugerului. Atenţie români care vă ghiftuiţi cu mâncare rapidă: nu doar că sporiţi incidenţa bolilor cardiovasculare în scumpa noastră patrie, dar mai şi atentaţi la ţinta de inflaţie!

În realitate, responsabilitatea pentru inflaţie cade în întregime în ograda BNR. Este ceea ce învaţă orice student al economiei, că “inflaţia este oricând şi pretutindeni un fenomen monetar” – adevăr cunoscut şi pe vremea lui Columb. Tabloul preţurilor monetare nu face altceva decât să exprime puterea de cumpărare a monedei. Nivelul general al preţurilor nu exprimă altceva decât raritatea sau abundenţa banilor în raport cu celelalte bunuri. El creşte, firesc, atunci când „mulţimea banilor” (masa monetară) creşte. Aceasta este literă de lege economică. Însă iată că suntem puşi la încercare de divagaţiile (Hm, „CORE2 ajustat”?) autorităţilor monetare – oficiali care poartă aureola amăgitoare a gestionării monopolului producţiei de bani şi care, în speech-urile curente uită tot ce scrie în manuale ameţind auditoriul cu gogoşi politice deghizate sub forma ultimelor „învăţăminte din practică”.

Găsesc acest argument folosit de domnul Vasilescu – că, în esenţă, responsabilitatea monetară cade pe umerii întregii societăţi, că poporul român are moneda pe care o merită („Dacă e fumător aşa îi trebuie, să suporte inflaţia!”) – deosebit de insidios şi periculos. El tinde să cultive în rândul populaţiei sindromul Stockholm sau, cel puţin o atitudine blazată – „Nu, nu putem avea o monedă sănătoasă, fiindcă aşa suntem noi românii, avem ghinion în viaţă.”

Oamenii ar trebui să ştie că pot avea o monedă sănătoasă începând de mâine, prin eliminarea legislaţiei care îngrădeşte concurenţa monetară şi prin libera producţie (circulaţie) de monedă (eu unul, aş opta fără ezitare pentru aur sau argint). Nu avem nevoie de un minister al vrăjilor monetare, care să mediteze asupra diverselor trade-off-uri şi să scoată din pălărie soluţia potrivită – un pic de inflaţie când guvernul rămâne fără bani şi un pic de seriozitate când ne inspectează „europenii” sau „fmi-enii”. Acest slalom printre interesele politice nu este cu nimic mai “academic” decât dansul pe sârmă – deşi, recunosc, e nevoie de un talent particular pentru a obţine performanţe în oricare din cele două acţiuni. Iar existenţa unei „centuri de siguranţă” financiare nu asigură mai multă veridicitate ştiinţifică bâlciului monetar decât asigură plasa de sub sârmă reuşita echilibristicii.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP