Cristian Orgonaş: Argumente pro şi contra creşterii impozitelor pe proprietate - Bloguri economice

luni, 25 ianuarie 2010

Cristian Orgonaş: Argumente pro şi contra creşterii impozitelor pe proprietate

Intr-o declaratie facuta la PRO TV in urma cu aproape doua saptamani, Ministrul de Finante a invocat posibilitatea majorarii impozitelor pe proprietate prin cresterea bazei de impozitare, respectiv prin luarea in considerare a valorii de piata a imobilelor, mult mai mare decat valoarea la care se aplica acum impozitul. Sa vedem care ar fi argumentele pro si contra implementarii unei asemenea masuri.

Argumente in favoarea cresterii impozitelor pe proprietate

1. In Romania, impozitul pe proprietate este de 0.1% din valoarea “oficiala” a proprietatii, valoare care nu a mai fost actualizata din 2002 si care reprezinta in cel mai bun caz 25-35% din valoarea de piata. Astfel, impozitul real nu este de 0.1%, ci de maxim 0.03-0.04%, printre cele mai mici din Europa.

Cat platesc altii: in Bulgaria, procentul este de 0.16% din valoarea de piata actualizata anual, in Ungaria impozitul mediu este de 3.95 euro/mp (ceea ce inseamna aprox. 0.4% pentru un apartament de 60 mp in valoare de 60.000 de euro), in Spania se plateste 0.4-1.1%, iar in Polonia, taxele pe proprietate sunt infime in cazul persoanelor fizice (0.1-0.2 euro/mp) insa impozitul pe cladirile comerciale este de 30-40 de ori mai mare, detalii .

2. Prin subevaluarea bazei de impozitare, autoritatile locale pierd o gramada de bani pe care i-ar putea investi in infrastructura locala.

3. Tot prin mentinerea artificiala la un nivel scazut a bazei de impozitare, statul ofera practic protectie sociala tuturor proprietarilor, indiferent de venit sau categorie sociala. Mai mult, se poate ajunge in situatia in care in acelasi oras, proprietarul unui imobil scump plateste un impozit real (ca procent din valoarea locuintei) mai mic decat proprietarul unui imobil mai ieftin.

4. In Romania, in loc sa se impoziteze mai mult averea, se impoziteaza mai mult munca. Astfel, avem unele dintre cele mai mari taxe pe munca si unele cele mai mici taxe pe avere din Europa, ceea ce inseamna ca o persoana cu un salariu de 4000 de lei pe luna dar fara proprietati, ajunge sa il tina in spate pe cel care castiga 1000 de lei lunar, desi acesta din urma mai detine o proprietate in valoare de 100.000 de euro.

Argumente contra cresterii impozitelor pe proprietate

1. Multora dintre romani le-ar fi imposibil sa plateasca impozite la valoarea de piata a imobilelor, impozite care pot fi si de 5-6 ori mai mari decat cele actuale. La inceputul anilor 90, multi dintre actualii proprietari si-au cumparat locuintele la preturi derizorii iar acum, pe fondul exploziei preturilor, s-a ajuns in situatia in care valoarea locuintelor nu mai are nici o legatura cu veniturile.

2. Cum stabilim valoarea reala a unei locuinte, in conditiile in care nu avem un indice oficial al pietei imobiliare? Grila notarilor reprezinta un reper inexact pentru ca se bazeaza pe un pret minim, nu pe unul mediu, astfel ca aplicarea acestei grile ii avantajeza pe unii si ii dezavantajeza pe altii.

Ce masuri ar trebui sa ia autoritatile pentru a reforma sistemul?

1. Sa calculeze un indice oficial al pietei imobiliare, prin care sa fie determinate preturile reale ale imobilelor.

2. Sa ajusteze anual valoarea de impozitare a proprietatilor conform acestui indice. De asemenea, si valoarea terenurilor intravilane trebuie actualizata.

3. Sa mentina actualul grad de impozitare, insa cei care au dobandit proprietatea cu mult timp in urma si au venituri mici, sa plateasca o cota redusa de impozit atat timp cat locuiesc in imobilul respectiv, iar in momentul in care proprietatea este instrainata, sa se revina la cota normala de impozitare.

La final

Este evident ca actualul sistem de impozitare creeaza inechitati si ca trebuie schimbat, insa intrebarea este cum ii va ajuta guvernul pe cei care nu pot plati.

Mai departe, nu ar trebui sa percepem ajustarea impozitelor pe locuinte drept o crestere a fiscalitatii, pentru ca de fapt, nu reprezinta altceva decat o intrare in normalitate: guvernul nu poate acorda la nesfarsit protectie sociala tuturor celor 7-8 milioane de proprietari, in conditiile in care multi dintre acestia nu au de ce sa fie ajutati de catre stat.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP