Cristian Orgonaş: Noi nu ne vindem ţara! - Bloguri economice

marți, 26 ianuarie 2010

Cristian Orgonaş: Noi nu ne vindem ţara!

La inceputul anilor 90 era la moda sloganul “noi nu ne vindem tara!”, prin asta intelegand de fapt refuzul autoritatilor si sindicatelor de a accepta vanzarea companiilor romanesti catre investitorii straini, acestia fiind acuzati ca vin in Romania doar pentru a face profit pe spatele bravului muncitor roman.

Urmarea se cunoaste – multe dintre companiile de stat ori au fost aduse intr-o situatie atat de jalnica incat nimeni nu a mai vrut sa le cumpere, ori au fost in cele din urma vandute la preturi modice. In ambele cazuri insa, pierderile generate de aceasta mentalitate au fost uriase, fie ca vorbim despre banii pe care statul ar fi putut sa ii incaseze daca ar fi privatizat rapid aceste companii, fie ca vorbim despre locurile de munca ce ar fi putut fi salvate.

Dupa 20 de ani, auzim din nou acelasi lucru: “Posta nu va fi privatizata in mandatul meu” spune ministrul comunicatiilor, dl Gabriel Sandu, ca reactie la acuzatiile din campanie ale domnului Basescu potrivit carora SOV ar dori Posta Romana, iar Dan Voiculescu Societatea Nationala a Sarii.

In ce situatie se afla companiile de stat

Alaturi de CFR Marfa, Posta Romana a fost una dintre putinele companii de stat care a inregistrat constant profit, insa criza nu iarta – in primele sase luni din 2009, Posta a pierdut 40 de milioane de lei, iar CFR Marfa a inregistrat pierderi de 230 de milioane de lei in primele 10 luni din 2009 (in 2008 a mai pierdut 169 de milioane), asta in conditiile in care ambele companii sunt nerestructurate si se confrunta cu o concurenta semnificativa din partea operatorilor privati.

In situatia celor doua companii se mai afla si altele – spre exemplu, Radiocom a pierdut 98 mil lei in 2008, iar la Tarom lucrurile au scapat total de sub control, astfel ca in 2008 pierderile au fost de 20 de milioane de euro, iar in 2009 de 22 mil euro.

In plus, majoritatea companiilor de stat sunt decapitalizate, au un management defectuos, o schema de personal supradimensionata iar rezistenta la schimbare este foarte mare, banii pentru investitii lipsind in cele mai multe dintre cazuri.

Privatizarea rapida, singura solutie pentru a insanatosi companiile de stat

Ce solutie avem pentru a salva ceea ce mai poate fi salvat? O privatizare cat mai rapida, fara calcule de genul “mai intai le restructuram, iar peste un an-doi le vindem pe mai multi bani”. Daca privim in urma, observam ca in ultimii 20 de ani nu a existat nicio companie pe care statul sa o fi restructurat, eficientizat si vandut cu succes. Nici macar un exemplu!

Si atunci ce motive avem sa pierdem timpul? Cu cat asteptam mai mult, cu atat valoarea acestor companii scade. Teoretic, Posta Romana a intrat intr-un program de restructurare, astfel incat sa fie pregatita de privatizare in anii urmatori, insa cred ca tot ceea ce va reusi statul sa faca va fi sa ii scada valoarea.

Ne temem de capitalisti? OK, atunci sa vindem pentru inceput o participatie minoritara, poate Deutsche Post este interesata sa intre in actionariatul Postei Romane daca primeste si managementul companiei, la fel cum ar putea intra si Deutsche Bahn in actionariatul CFR Marfa, insa cred ca noua nu ne convine asta. De ce?

Pentru ca neamtul este greu de cap si nu intelege de ce o parte din profitul acestor doua companii trebuie sa mearga la partid, prin intermediul a tot felul de firme-capusa apartinand unor politicieni sau apropiati ai acestora.

De ce nu am privatizat CFR Marfa in 2005-2007, cand era profitabila si detinea o cota mare din piata? In 2013, Posta Romana va pierde monopolul pentru trimiterea de scrisori, astfel incat va fi nevoita sa se confrunte cu operatorii privati, care in doar cativa ani i-au “furat” 95% din cota de piata pe curierat. Ce valoare va mai avea Posta Romana atunci? Va fi probabil vanduta la pret de solduri…

Avem ce invata din privatizarile anterioare?

Desi este clar ca au existat si rateuri, exista companii de stat care prin privatizare au fost salvate de la faliment – sa discutam doar despre Sidex Galati, Romtelecom si Petrom, desi in acest ultim caz, lucrurile sunt ceva mai complicate.

Combinatul Siderurgic din Galati, denumit acum ArcelorMittal, a fost compania care atat timp cat s-a aflat in mainile statului, a generat pierderi de 1 milion de euro pe zi!!. In 2001, guvernul Nastase a vandut Sidex catre LNM Group pentru 70 de milioane de dolari, cumparatorul angajandu-se sa investeasca 351 milioane de dolari si sa aduca un capital de lucru de $100 milioane.

Ce s-a intamplat imediat dupa privatizare? Indienii au curatat combinatul de firmele-capusa, au trimis acasa muncitorii de care nu mai aveau nevoie, au investit masiv in retehnologizare si eficientizare, astfel ca in doar doi ani de la privatizare au reusit sa obtina profit, pe fondul cresterii cifrei de afaceri si scaderii numarului de muncitori de la 27.000 la 18.000, detalii in graficul alaturat. Sursa: Ministerul de Finante.

Petrom a fost vanduta catre OMV in 2004 la un pret pe care unii il considera acum subevaluat, insa sa nu uitam situatia in care se afla compania – profitul era absolut derizoriu (s-au inregistrat chiar pierderi in 2004), numarul salariatilor era supradimensionat, interesele politice erau imense (cat de puternic era Liviu Luca, liderul sindicatului Petrom?) iar firma era capusata din toate partile.

Unde se afla acum? Numarul salariatilor a scazut de la peste 57.000 in 2004 la mai putin de 30.000, in timp ce rata de profit a crescut spectaculos (este drept ca asta s-a intamplat si ca urmare a cresterii pretului petrolului).

Desi putem discuta despre pretul de vanzare, nu putem discuta despre oportunitatea privatizarii Petrom, care daca ar fi ramas la stat, cel mai probabil ar fi inregistrat acum pierderi.

Romtelecom a fost privatizata in doua etape: in 1998, OTE a achizitionat 35% dintre actiuni platind 675 milioane USD, preluand si managementul companiei. In 2003 grecii devin actionari majoritari, platind inca $273 milioane.

In momentul privatizarii, compania avea aproape 45.000 de angajati si o infrastructura invechita, dar in acelasi timp, detinea monopolul pe piata telefoniei fixe din Romania, ceea ce ii oferea sansa de a obtine profit.

Cum arata compania in 2006, la trei ani dupa privatizare si pierderea monopolului? OTE a dat afara 70% dintre angajati si a investit sute de milioane de euro in retehnologizare, reusind sa o mentina profitabila in ciuda concurentei de pe piata, care a determinat scaderea dramatica a preturilor. Ar fi reusit statul sa faca acelasi lucru? In mod clar nu! Evolutia companiei dupa privatizare in graficul alaturat.

Concluzie

Capacitatea autoritatilor romane de a reforma companiile de stat este extrem de limitata, iar asta se datoreaza in primul rand intereselor imense ce roiesc in jurul unor mastodonti de genul CFR Marfa spre exemplu.

In conditiile in care nu exista nici bani pentru investitii iar concurenta pe toate pietele devine tot mai mare, orice intarziere in privatizarea acestor companii se traduce prin zeci sau sute de milioane de euro pierderi.

Posta Romana trebuie vanduta rapid, la fel si Tarom si CFR Marfa, iar daca asta nu se va intampla, peste cativa ani vom descoperi din nou ca in loc sa ne vindem tara scump, o vom da foarte ieftin.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP