Daniel Cazangiu: Urmările naţionalizării fraudei - Bloguri economice

marți, 26 ianuarie 2010

Daniel Cazangiu: Urmările naţionalizării fraudei

Frauda ca scop etatist

Puterea seduce, iar deţinătorul ei o va folosi sigur. Aceasta o putem considera ca o axiomă demonstrată în timp prin acţiunile şi măsurile luate de state prin reglementări. Intervenţionismul (imixtiunea statului în economie) a generat de-a lungul timpului, pe baza principiului 'cine împarte, parte-şi face', un cadru juridic favorabil statului şi acţiunilor sale. Inflaţia, lucrările şi licitaţiile publice, politicile fiscale, administrarea proprietăţii publice, ... , sunt câteva exemple clare de furt mascat sub o anumită imagine (proces economic firesc, grija pentru cotizanţi, pentru condiţiile lor de trai, ...). S-a ajuns ca cel mai bun bussines să fie considerat cel din banii publici sau cu sprijinul guvernului prin înlesniri fiscale sau garanţii. Cu fiecare etapă de depresiune cadrul fiscal era schimbat, însa după ce ciclul economic îşi relua creşterea, taxele 'uitau' să-şi revină în totalitate.
... Şi a venit criza actuală ...

'Too big to fail'

În relativ noile condiţii existau două variante de abordare a crizei. Cea firească şi cea mai sănătoasă ar fi fost ca orice afacere nerentabilă să fie lasată să-şi urmeze cursul firesc, cu toate consecinţele de rigoare. Desigur că unele construcţii 'politice şi geostrategice' ar fi avut de suferit pe moment, însa şocul nu ar fi facut altceva decât să scoată în evidenţă punctele slabe - fapt care poate fi destul de constructiv în perspectiva consolidării.
Decizia politică a mers însă pe cea de-a doua abordare, aceea de a interveni cu orice preţ. Calculul politic dominat de frica de necunoscut, dublat de locul căldicel asigurat de sistemul electoral celor aleşi, a determinat statul să încerce amânarea în primă instanţă a efectelor crizei, efecte care ar fi vădit frauda etatistă. Printre consecinţele unei astfel de întâmplări ar fi fost cu siguranţă şi schimbarea sistemului electoral şi al noţiunii de stat aşa cum îl percem astăzi.

Socializarea pierderilor

Dar păstrarea sistemului etatist în configuraţia actuală presupune convingerea maselor că răul vine de undeva din 'spatiu'. Deturnarea atenţiei opiniei publice de la cauze spre efecte face ca aceste turbulenţe economice să fie considerate ca o fatalitate, căutarea cauzelor devenind în aparenţă o lupta cu morile de vânt. Urmările fireşti le trăim acum cu toţii: socializarea pierderilor - expandarea datoriei publice prin înglobarea datoriei private şi prin împrumuturi, puţin circ sindicalist, înăsprirea fiscalităţii, garanţii şi credite guvernamentale discriminatorii, taxarea suplimentară a muncii, ... .

Între timp,

Premisele unei schimbări de imagine a statului sunt deja create. Nemulţumirile maselor încă nu cristalizează în jurul unei idei care ar putea să puna în pericol continuitatea fraudei centralizate. Dezinformarea şi injecţiile cu optimism sunt la modă. În acest tablou, statul îşi joacă destul de bine rolul de dădacă - socialism asistenţial - prin încercările de a ajuta şi de a proteja gloata (o hrăneşte, o vaccinează :-) ).

Va urma

Corul declaraţiilor şi baletul legislativ va ţine captivă atenţia publică pentru încă o bună perioadă de timp. Statul de tip asistenţial, care îţi vrea binele cu forţa (adică plăteşti vrei nu vrei), va câştiga teren. Însă schimbările pe piaţa monetară ar putea avea consecinţe reale asupra economiilor unor ţări. Creditez cu un procent destul de ridicat ideea conform căreia criza economică nu va schimba fundamental sistemul politic în sensul unei reformări; mai degrabă vom avea parte de aceeaşi actori, însa libera iniţiativă va suferi noi constrângeri. Fantoma 'crizei', alături de fantoma 'luptei cu terorismul' ne va bântui şi în perioada următoare, periculoasă fiind asocierea celor două şi punerea în scenă a unor scenarii de forţa. Şi aici se poate face o paralelă cu speculaţiile care susţin că intervenţia în Irak a fost făcută pentru a amâna 'ieşirea în public' a situaţiei economice destul de şubrede.

Concluzie

Ca în orice afacere falimentară, când nu mai am cu ce să plătesc datoriile urmează să fiu executat silit de bunurile pe care la deţin. La nivelul statelor lucrurile nu stau la fel, polarizarea puterii militare, a resurselor energetice şi a celor tehnologice fiind evidentă. În acest context, negocierile se poartă de pe alte poziţii.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Daniel Cazangiu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP