Ion Radu Zilişteanu: Ce ascunde decorarea lui Mugur Isărescu? - Bloguri economice

miercuri, 27 ianuarie 2010

Ion Radu Zilişteanu: Ce ascunde decorarea lui Mugur Isărescu?

Preşedintele Traian Băsescu l-a decorat ieri pe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Colan. Această distincţie este destinată, de regulă, şefilor de stat. În afară de Mugur Isărescu, au mai fost decoraţi cu această înaltă distincţie numai doi români: George Emil palade şi patriarhul Teoctist (post-mortem).

Ordinul i-a fost acordat lui Isărescu "în semn de înaltă apreciere pentru rezultatele de excepţie obţinute în activitatea de cercetare şi promovare, la nivel academic, a fenomenelor economice, pentru efortul deosebit pe care l-a depus, în calitate de Guvernator al Băncii Naţionale a României, în vederea elaborării şi implementării cu succes a politicilor monetar-bancare, prin care s-a asigurat stabilitatea financiară a României". Trecând peste formularea neglijentă a textului (nu înţeleg cum a promovat Isărescu fenomenele economice), sunt mult mai importante comentariile celor prezenţi.

Traian Băsescu a declarat, conform Gândul: "Este un semn de recunoştinţă din partea mea şi a românilor, din partea statului român, pentru ceea ce Banca Naţională a României a făcut de mulţi ani încoace, reuşind adesea să facă ceea ce guvernele nu au reuşit să facă." El a adăugat că de multe ori conducerea BNR a substituit măsuri "nesăbuite" ale guvernelor. "Aţi făcut pentru români mai mult decât toată clasa politică în multe momente. Pentru acest lucru, vă mulţumesc", a mai spus Băsescu.

Dacă ar fi să vedem care a fost performanţa BNR în ultimii ani, ar trebui să luăm în considerare obiectivul său central, menţinerea stabilităţii preţurilor, şi calea prin care acesta este atins, ţintirea inflaţiei. Banca centrală a ratat în ultimii ani ţintele de inflaţie pe care şi le-a propus, după cum am scris de multe ori în aceste pagini. Dacă ar fi să urmăm acest raţionament, Mugur Isărescu nu ar fi trebuit decorat şi nicium cu cea mai înaltă distincţie a statului român. Numai că pentru ratarea ţintelor de inflaţie este mai puţin vinovată BNR, cât este vinovată întreaga clasă politică românească. Politica monetară a băncii centrale a evitat derapaje mult mai mari la care ar fi împins incoerenţa politicilor economice practicate de diverse guverne. Este vorba de fiscalitate, mâna largă în cheltuirea banului public, pensionările anticipate, plăţile către clientela politică şi multe altele. Conferirea acestui ordin lui Mugur Isărescu este o palmă dată clasei politice de către un Traian Băsescu aflat la ultimul mandat prezidenţial.

Aştept cu interes momentul în care un ministru al finanţelor publice sau un prim ministru al guvernului României va fi decorat cu o distincţie măcar pe jumătate la fel de importantă pentru meritele deosebite avute în administrarea ţării.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP