Ion Radu Zilişteanu: Reuniunea de la MFP pe tema "Prima casă" - Bloguri economice

miercuri, 6 ianuarie 2010

Ion Radu Zilişteanu: Reuniunea de la MFP pe tema "Prima casă"

În această după-amiză, am participat la o reuniune pe marginea viitorului programului "Prima casă", organizată de Ministerul Finanţelor Publice, gazda fiind secretarul de stat, Bogdan Drăgoi. La reuniune, pentru prima dată, au fost invitaţi şi reprezentanţi ai economiei reale, ceea ce poate denota o schimbare de optică a guvernanţilor. Nu-mi amintesc ca reprezentanţii pieţei imobiliare să fi fost vreodată consultaţi de MFP în legătură cu schimbările de fiscalitate asupra tranzacţiilor imobiliare, spre exemplu.

Au fost invitaţi reprezentanţi ai BNR, Consiliului Concurenţei, Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, băncilor comerciale, constructorilor, agenţilor imobiliari şi dezvoltatorilor. În esenţă, MFP a vrut să afle opiniile tuturor asupra viitorului programului "Prima casă". Fără a se pronunţa clar acest lucru, plutea prin aer ideea că modul în care s-a derulat până acum programul nu a fost tocmai un succes. De altfel, reprezentanţii autorităţilor se întreabă de ce s-au îndreptat solicitanţii de credite prin acest program către locuinţe vechi şi nu către locuinţe noi. Nu reaiu punctele de vedere exprimate aici relativ la această chestiune, dat fiind faptul că le-am abordat de-a lungul celor 57 de articole pe această temă.

Dintre opiniile exprimate, cele mai importante s-au referit la necesitatea unor parteneriate de tip public-privat, mărirea plafonului de creditare, diminuarea birocraţiei. De fapt, accentul se pune pe reorientarea programului către construcţiile ce se vor realiza în viitor, pentru realizarea unui efect multiplicator în economie, cum declară chiar în aceste momente Emil Boc, după şedinţa de guvern. Desigur, discursul său este triumfalist şi consideră că programul a fost un succes, dat fiind faptul că s-au acordat garanţii în 11.500 de dosare, ceea ce, de fapt, reprezintă o picătură într-un ocean.

Problema de bază pentru care programul nu a fost îmbrăţişat de către dezvoltatori este lipsa e încredere şi problemele majore induse de criza economică şi cvasi-imposibilitatea de a obţine credite corporatiste de la băncile comerciale.

În timpul reuniunii, am aflat că guvernul a decis prelungirea programului "Prima casă", în forma actuală, până la data de 15 februarie 2010. Cu alte cuvinte, cei care vor încheia antecontracte de vânzarea-cumpărare în formă autentică sau sub semnătură privată, până la această dată, vor putea solicita un credit ipotecar cu garanţia statului.

Desfăşurarea reuniunii a demonstrat că reprezentanţii autorităţilor nu au exerciţiul comunicării cu reprezentanţii economiei reale, ceea ce face dificil un dialog la o primă întâlnire. S-a convenit ca participanţii la întâlnire să facă propuneri scrise în următoarele două zile, urmând să aibă loc o nouă întâlnire peste o săptămână.

De menţionat că, în prima jumătate a întâlnirii, a participat, mut (de uimire pentru ceea ce este silit să facă?), coordonatorul de comunicare al MFP, Andrei Gheorghe, după care, plictisit, a plecat.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP