Bogdan Glăvan: Ce s-a întâmplat cu viteza de circulaţie a banilor în 2009? - Bloguri economice

miercuri, 24 februarie 2010

Bogdan Glăvan: Ce s-a întâmplat cu viteza de circulaţie a banilor în 2009?

Multă lume vorbeşte despre scăderea vitezei de circulaţie a banilor, un fenomen asociat de obicei cu crizele – moment în care toată lumea vrea să fie cât mai lichidă. Despre ce este vorba?

Viteza de circulaţie a banilor este o modalitate matematică de a reprezenta cererea de bani. Cererea de bani exprimă preferinţa oamenilor pentru lichiditate (cât din venit îl păstrează cash şi cât îl cheltuie) În moment de criză, când incertitudinea creşte, este normal ca cererea de bani să crească. Creşterea cererii de bani arată că indivizii îşi încetinesc ritmul tranzacţiilor, adică viteza banilor scade.

Fenomenul invers se întâmplă în timp de inflaţie puternică. Atunci cererea de bani scade – dacă păstrezi banii ca atare comiţi o eroare, fiindcă ei îşi pierd valoarea. Astfel, e bine ca după ce îţi primeşti salariul să-l cheltuieşti cât mai repede. Practic, viteza banilor creşte.

Dacă dorim să ne referim la viteza banilor, trebuie să vorbim despre ecuaţia schimburilor. Nu sunt un expert în “cantitativismul” economiei contemporane, dar încerc să vă supun atenţiei următoarele: viteza banilor nu poate fi determinată independent, ci doar din ecuaţia schimburilor:

M x V = P x Q,
unde M e masa monetară, V e viteza banilor, P e nivelul preturilor iar Q nivelul producţiei.

Exprimată în dinamică, ecuaţia cantitativă a banilor ne spune urmatoarele:
variatia M + variatia V = variatia P + variatia Q

Hai să punem cifrele la treabă şi să vedem ce iese. M1 a scăzut cu 13%; Preţurile (deflatorul PIB) au crescut cu 4% – aproximare personală pe baza datelor statistice oferite de BNR; PIB a scăzut cu 7%. Deci:

-13 + V = 4 – 7

De unde rezultă că V este 10, atenţie PLUS 10!

Deci, aparent viteza banilor în România a crescut în 2009, nu a scăzut! Conform statisticilor. Ceea ce este oarecum plauzibil fiindcă, să nu uităm, avem inflaţie în timp de recesiune! Când M1 scade trebuie să avem deflaţie toată ziua, nu inflaţie. Dar noi avem inflaţie. Asta arată că de fapt oamenii nu tezaurizeaza lei.

Dacă vi se pare anormal, am identificat rapid trei explicaţii posibile:
• arieratele (cu rol de pseudo-monedă) au crescut masiv, iar băncile închid ochii în faţa datoriilor neplatite; de arieratele asociate cu bugetul de stat nu mai vorbesc
• PIB real a scăzut mai mult decât în statistici
• Populaţia tezaurizează într-adevăr, însă nu lei ci valută! O parte din economie (mai ales cea subterană) este de facto euroizată. Astfel, viteza banilor scade într-adevăr, dar nu despre moneda naţională este vorba!

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP