Bogdan Glăvan: FMI şi dopajul monetar – România – o poveste de succes? - Bloguri economice

marți, 2 februarie 2010

Bogdan Glăvan: FMI şi dopajul monetar – România – o poveste de succes?

Şeful delegaţiei FMI tocmai ne-a spus că România este o poveste de succes deoarece a evitat intrarea în colaps, evident, şi cu asistenţa FMI. Aceasta este cea mai hazlie afirmaţie pe care am auzit-o de la domnul Jeffrey Franks. În esenţă, este ca şi cum un doctor care îi adminstrează unui bolnav de cancer o doză puternică de morfină îl bate pe umăr spunându-i: stai linştit, eşti pe cale să devi o poveste de succes!

De ce este asistenţa FMI echivalentă cu un drog? Pentru că înseamnă injectarea de bani în economie. Pomparea de bani determină falsificarea calculului economic şi distorsionarea alocării resurselor deoarece afectează fluxurilor de venituri, respectiv cheltuieli monetare. Să explic.

În mod normal, preferinţele indivizilor impun o anumită structură a cheltuielilor monetare: parte dintre ele se duc către consum (şi se impart în miliarde de direcţii), parte se duc către investiţii (miliarde de proiecte), parte rămân în rezerva de lichidităţi a publicului (în funcţie de cererea de bani). Din acestea trei, relaţia dintre consum şi economisire este crucială.

Expansiunea monetară poate genera iluzia prosperităţii. Agenţii economici pot crede că posesia mai multor bani echivalează cu creşterea gradului de satisfacere a nevoilor. Iluzia îmbogăţirii prin simpla deţinere a unei cantităţi sporite de bani (sau „linii de credit”, în jargonul modern) modifică tiparul acţiunilor individuale în comparaţie cu o situaţie caraterizată prin absenţa imixtiunii statului. Mediul de afaceri va folosi masa monetară suplimentară pentru a începe executarea unor proiecte de investiţii pentru care, în realitate, nu există suficienţi factori de producţie care să permită ducerea acestora la bun sfârşit. Ei acţionează ca şi cum economisirile societăţii ar fi mai mari decât sunt de fapt, ca şi cum investiţiile ar fi finanţate din fonduri reale – resurse pe care publicul nu le consumă, ci le investeşte pe piaţa de capital sau le acordă băncilor spre intermediere. Ceea ce nu este cazul.

Astfel, expansiunea creditului produce (şi maschează) o prăpastie între economisiri şi investiţii. Primele sunt mai mici decât ultimele. În mod normal, în absenţa interferenţei autorităţii monetare, creşterea investiţiilor nu se putea realiza decât pe seama scăderii relative a consumului. În situaţia de faţă însă, consumul creşte chiar. Scăderea artificială a ratei dobânzii (atenţie la decizia BNR de mâine!) înseamnă atenuarea mobilului economisirii.

„Povestea de succes” nu poate continua la infinit, pentru un motiv foarte simplu. Pe măsură ce injecţia monetară se răspândeşte în organismul economic, veniturile oamenilor cresc. Pe hârtie, desigur. Însă preferinţele lor de consum-economisire (gândiţi-vă la rata economisirii) nu s-au schimbat. Prin urmare, „investiţiile” alimentate cu credit ieftin sunt fără finalitate.

Toate sunt bune şi frumoase câtă vreme expansiunea monetară continuă, pentru că presiunea pe care o exercită reafirmarea preferinţelor publicului către consum este anulată de infuzia de bani, prin bănci, către investiţii. Dacă economia ar fi o maşină, am putea spune că indivizii încearcă să pună frână, în vreme ce banca centrală apasă permanent pe acceleraţie. Automobilul continuă să se mişte, doar atâta vreme cât apăsarea pedalei de acceleraţie continuă. Chiar şi o maşină va ceda după un timp, explodându-i motorul. În economie e mai simplu: „supraîncălzirea” îşi va face simţite efectele prin creşterea preţurilor (doar se emit bani, nu?), ceea ce va spori mai mult înclinaţia pentru consum, determinând până la urmă stoparea „creşterii”.

Când expansiunea monetară încetează (sau măcar încetineşte), economia intră în criză. O maşină doar se opreşte; economia regresează. De ce? Pentru că investiţiile eronate au fost alimentate cumva – nu mă refer la finanţarea artificială, ci la resursele pe care s-au dus banii. Blocurile speculanţilor imobiliari sunt finanţate cu credit inventat de decizia Consiliului de Administraţie al BNR, însă ele sunt fizic construite cu oţel, beton şi sticlă. Aceste bunuri trebuie produse, ceea ce înseamnă că boom-ul presupune o redistribuire de avuţie, de la publicul larg către investitorii naivi sau privilegiaţi. Avem de-a face cu o „economisire forţată”. Ceuşescu a realizat ceva asemănător, pur şi simplu restrângând posibilitatea românilor de a consuma. În capitalism acest lucru nu este posibil, aşa că realizarea „miracolului economic” se face nu prin înfometare directă, ci prin impozitare ascunsă (inflaţie). Efectele sunt însă aceleaşi. Pe de o parte lumea nu poate consuma cât ar vrea, pe de altă parte… macarale râd în soare. Pe timpul comunismului nu puteai să te opui planurilor dictatorului, aşa că economisirea forţată a continuat până la eliminarea fizică a primului om al ţării. În democraţie însă, nimic nu-i împiedică pe consumatori să îşi afirme preferinţele. De aceea boom-ul este temporar.

Când se termină euforia speculativă, economia trebuie să se restructureze. Adică, după cum spune cuvântul, capitalul trebuie relocat în cadrul structurii de producţie. Acesta este un proces dureros; unele investiţii vor putea fi transformate cu costuri mai mult sau mai puţin mari, dar altele vor fi pierdute definitiv; forţa de muncă este o resursă complementară capitalului, deci va avea şi ea de suferit. Însă reforma este inevitabilă. Nu există drum în direcţia opusă.

Expansiunea monetară este, aşadar, ca un drog. Îţi permite să te întinzi mai mult decât îţi este plapuma. Îţi oferă iluzii pe card. Însă simpla emisiune monetară nu are cum să îţi facă bine. Aceasta este o lege de fier a economiei. Nu e nevoie să facem experimente ca să-i demonstrăm valabilitatea. Pentru a o înţelege e nevoie să stăm doar să cugetăm puţin. Producţia de bani pur şi simplu nu înseamnă producţie de mărfuri. Dacă aşa ar sta lucrurile omenirea scăpa de sărăcie de milenii, nu mai era nevoie să îl aşteptăm pe Keynes. Sau pe Jeffrey Franks.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP