Cristian Orgonaş: Femeia la volan versus bărbatul la volan - Bloguri economice

vineri, 26 februarie 2010

Cristian Orgonaş: Femeia la volan versus bărbatul la volan

Pentru unii dintre soferii barbati, femeia la volan reprezinta ceva demn de dispret – nu stie sa conduca, sa parcheze, i se opreste masina in intersectie, incurca circulatia etc.

Daca ne uitam insa la cifrele legate de accidentele auto, observam ca femeile conduc mult mai atent decat barbatii din moment ce ponderea accidentelor grave produse de femei in total accidente este mai mica decat ponderea femeilor cu carnet in total soferi.

Astfel, la sfarsitul anului 2009, numarul femeilor care detineau carnet de sofer era de 1.801.674, ceea ce reprezinta 29.7% din totalul romanilor cu carnet, in timp ce numarul barbatilor cu carnet era de 4.261.690, respectiv 70.3% din total.

Tot in 2009 au avut loc 9.992 accidente auto grave soldate cu morti si/sau raniti, femeile fiind responsabile pentru 1.685 dintre acestea, iar barbatii pentru 8.307. Procentual, femeile au generat 16.9% din accidente, iar barbatii restul de 83.1%.

Cu alte cuvinte, in medie o femeie din 1069 a generat un accident grav anul trecut, in timp ce un barbat din 513 a stat la originea unui acident grav, ceea ce inseamna ca soferul femeie este de doua ori mai putin periculos in trafic decat soferul barbat.

In perioada 2000-2009 au avut loc 79.473 accidente grave, barbatii fiind responsabili pentru 81% dintre acestea, iar femeile pentru restul de 19%

In graficul de mai jos se poate observa evolutia din ultimii 10 ani a cifrelor privitoare la ponderea accidentelor generate de barbati si femei, precum si a ponderii carnetelor de sofer detinute de barbati/femei.


Pe de alta parte, in ultimii ani am asistat la o scadere relativa a numarului de accidente grave daca raportam acest numar la parcul auto, astfel ca intre 2000 si 2009 numarul accidentelor grave a crescut cu 31%, dar parcul auto a crescut cu 53%. Totusi, in Romania numarul mortilor la 1 milion de masini este cel mai mare din UE, detalii aici.

Nota: datele de mai sus mi-au fost trimise de DRPCIV respectiv IGPR, carora le multumesc pentru promptitudine.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP