Cristian Orgonaş: O idee deşteaptă – programul 10 case pentru specialişti - Bloguri economice

miercuri, 24 februarie 2010

Cristian Orgonaş: O idee deşteaptă – programul 10 case pentru specialişti

Guvernul Romaniei a aprobat ieri Programul “Renasterea satului romanesc-10 case pentru specialisti“, scopul fiind acela de a atrage specialisti in mediul rural.

Prin intermediul acestui program, autoritatile intentioneaza sa construiasca aproximativ 25.000 de case destinate inchirierii lor catre profesorii, politistii sau medicii care vor alege sa profeseze la tara, suma totala aflata in joc putand ajunge la 700 de milioane de euro daca luam in calcul faptul ca o astfel de casa va costa intre 30 si 35.000 de euro, respectiv ~300 de euro pe metrul patrat.

Dupa cum spuneam, ideea in sine este una foarte buna iar punerea ei in aplicare poate determina macar o mica parte dintre tinerii care au terminat o postliceala sau o facultate sa se stabileasca la tara, mediul rural confruntandu-se cu o acuta lipsa de personal calificat - acum, multi dintre profesori sunt de fapt suplinitori, iar medicii cu greu pot fi convinsi sa vina la sat pentru a profesa.

Desi este clar ca doar statul poate sustine un astfel de program, nu pot sa nu ma intreb catre ce companii vor fi directionate cele 6-700 de milioane de euro si la ce standard vor fi construite casele respective, insa cel putin pe hartie, guvernul a gandit bine.

Acum, pe langa case, ar mai fi nevoie si de un pachet salarial atractiv pentru cei care se decid sa profeseze macar temporar in mediul rural.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP