Bogdan Glăvan: BNR – ce faci cu dobânda noastră? - Bloguri economice

luni, 29 martie 2010

Bogdan Glăvan: BNR – ce faci cu dobânda noastră?

M-am gândit să încep cu această întrebare parafrazând imperfect titlul cărţii lui M. Rothbard „Ce le-a făcut statul banilor noştri?” Totuşi, rata dobânzii este în esenţă un fenomen social; ea izvărăşte din preferinţa indivizilor pentru prezent, din preţul pe care ei îl pun “aşteptării” sau amânării consumului. Nimeni nu este dispus să renunţe la 1 leu pe care îl are astăzi; dar dacă ni se oferă un preţ acceptabil, adică o dobândă, atunci putem decide să ne amânăm cheltuielile pentru o vreme.

Este important de înţeles că rata dobânzii nu este un fenomen monetar. Dobânda există independent de contextul monetar. Dacă mâine ne-am trezi fără bani, economisirea-investirea respectiv relaţiile de creditare tot ar exista. E drept, apariţia monedei a facilitat mult dezvoltarea pieţei creditului, însă la fel de mult a facilitat extinderea diviziunii muncii în general. Poate e inutil să accentuez acest lucru, însă mi se pare că atât de mulţi oameni echivalează dobânda cu preţul banilor încât trebuie spus clar şi limpede: dobânda este un fenomen real, nu monetar.

În sistemul monetar-financiar actual – bazat pe monedă discreţionară şi monopol asupra producţiei de bani – rata dobânzii este manipulată permanent prin politica monetară. Atunci când autorităţile cred că creditul este prea scump, ele decretează ieftinirea dobânzii. Aşa s-a întâmplat şi astăzi, când BNR a redus rata dobânzii de politică monetară la 6,5%. Motivul? Ea crede că dobânzile la depozite şi credite sunt prea ridicate. Mai exact, aşa cum Mugur Isărescu a precizat în mod repetat, rata dobânzii la depozite ar trebui să fie doar cu 1% peste rata inflaţiei.



Ceea ce ridică două mari probleme. În primul rând, este în întregime justificat să reacţionăm la aserţiunea de mai sus cu un simplu What? De unde până unde o rată reală a dobânzii de 1% este considerată normală? Poate că eu nu am citit suficient sau poate că domnul guvernator este un prea talentat ghicitor (deşi maniera în care a ratat ţinta de inflaţie în ultimii ani nu prea ne îndeamnă să credem aşa ceva). În orice caz, am aştepta de la guvernatorul BNR să ne spună şi de ce rata reală a dobânzii trebuie să fie fix 1%. În absenţa acestei motivări, cred că e bine să vă înştiinţez în legătură cu maniera în care mi-a explicat acum câţiva ani un membru al CA al BNR, la un curs de politică monetară, factorii care stau la baza modificării acestei politici: a ridicat din umeri. Imaginaţi-că că această persoană vota scăderea/creşterea ratei dobânzii!

În al doilea rând, nu pot trece cu vederea că Mugur Isărescu este inconsecvent, lucru pe care l-am explicat aici. Nu mai demult de acum câţiva ani rata dobânzii era cu aproape 10% peste rata inflaţiei, iar de la BNR nimeni nu ţinea cursuri despre rata corectă a dobânzii.

În al treilea rând, când vorbeşte de rata inflaţiei guvernatorul se referă la IPC. Însă IPC este doar o medie, o estimare a creşterii preţurilor, complet ridicolă pentru mulţi români. Eu unul nu am impresia că scăderea puterii de cumpărare a leului este de doar 3,5% (ţinta de inflaţie pe anul în curs), nici măcar 4,5% (ţinta plus marja de eroare), ci mai mult. Aşa că dacă băncile ajung să îmi remunereze economiile cu o rată a dobânzii de 4,5%-5,5% le voi spune simplu „Adio!” Adevărul este că chiar şi o rată a dobânzii de 6% este real-negativă pentru foarte multă lume, mai ales (cred) pentru românii care locuiesc în mediul urban, plătesc întreţinere, merg cu maşina şi se aprovizionează cu brânză-lapte-carne-ouă de la hipermarket, nu de la animalele din gospodăria proprie (din balcon, eventual).

Aş mai putea adăuga multe. Bunăoară, cine poate crede că rata dobânzii la leu poate să fie egală cu rata dobânzii la euro (guvernul risk-free Boc s-a împrumutat recent cu 5%)? Dar poate că nu e bine să insist. Cu cât BNR pompează mai mulţi bani şi scade mai mult rata dobânzii, cu atât eu câştig mai mult la bursă. Leii pe care îi adaugă la masa monetară sunt lei adăugaţi la valoarea portofoliului pe care îl deţin. Cu cât expansiunea creditului este mai mare, cu atât omul de rând este expropriat prin inflaţie, cu atât eu câştig. Banii emişi de BNR ajung în buzunarele pensionarilor sau ale minerilor prea târziu, abia după ce eu îmi voi fi marcat câştigul. Creditul bancar ieftin va genera două consecinţe: pe de o parte, unii vor trăi cu impresia că devin stăpâni pe vreo maşină de spălat, televizor sau locuinţă (până când vor creşte ratele); pe de altă parte unii chiar se îmbogăţesc fără să mişte un deget, în virtutea faptului că inflaţia e în favoarea lor. Cei care „produc” sunt impozitaţi, cei care „deţin” sunt avantajaţi. Go ahead.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP