Bogdan Glăvan: Strauss-Kahn şi implicaţiile etice ale hazardului moral - Bloguri economice

miercuri, 31 martie 2010

Bogdan Glăvan: Strauss-Kahn şi implicaţiile etice ale hazardului moral

Acum două articole v-am povestit despre conferinţa lui Dominique Strauss-Kahn de la ASE. Am încheiat relatându-vă întrebarea cheie pusă de Radu Muşetescu – dacă fumatul este nociv dar eu ştiu că doctorul (FMI) mă va salva de fiecare dată când mă îmbolnăvesc, ce stimulent voi avea să renunţ vreodată la fumat?

Directorul FMI a părut provocat de această întrebare mai mult decât de oricare alta şi a vorbit mult pe seama comparaţiei FMI-doctor. În final, răspunsul său a fost că există o problemă etică asociată externalităţilor, inclusiv în acest caz: fumatul dăunează nu doar sănătăţii fumătorului, ci şi sănătăţii celor din jur. (Cred că de asta ne încurajează să mai aşteptăm un an-doi după 2015 până să intrăm în zona euro, pentru că dacă EMU mai acceptă mulţi fumători precum Grecia, atunci se vor îmbolnăvi cu toţii iar moneda unică va sucomba garantat.) Astfel, Kahn a insinuat că soluţia la problema hazardului moral inerent activităţii de bail-out derulată de FMI este responsabilizarea statelor risipitoare; fumătorul nu este singur pe lume, el riscă să-i contamineze şi pe cei din jur, să-i fie ruşine!

Din păcate, răspunsul lui Kahn nu abordează adecvat problema etică. Este adevărat că externalităţile au implicaţii etice. Bunăoară, dacă eu profit de faptul că terenul vecinului nu este îngrădit şi îmi aduc oile la păscut pe respectiva proprietate, prilej cu care se produc anumite stricăciuni, comportamentul meu (de free-rider) este susceptibil de o evaluare morală. S-ar putea spune că acţiunea mea este imorală, chiar antisocială. Soluţia perfectă ar fi educarea mea şi conştientizarea importanţei proprietăţii private.

Problema hazardului moral este însă radical diferită de problema externalităţilor exemplificată mai devreme. În opinia lui Kahn, statele nu sunt decât simpli free-rideri – profitând de rolul de lender of last resort al FMI şi fiind astfel tentate să se supra-îndatoreze – exact ca cel care îşi duce oile la păscut pe terenul altora sau ca fumătorul neinteresat de sănătatea celor din jur. În realitate, ele sunt un pic mai mult decât atât. Aşa cum a observat foarte inteligent colegul meu Octavian Jora, comparaţia corectă aici nu e cu un fumător, ci cu un fumător care fumează cu plămânii altuia. De ce cad pradă guvernele populismului, deficitelor bugetare şi datoriei publice? Pentru că ştiu că pot oricând socializa povara datoriei, fie prin impozite fie prin inflaţie. Deci, statul nu este un free-rider ca oricare altul, este un free-rider împotriva căruia nu te poţi ridica (aşa cum, de pildă, poţi ridica un gard în calea oilor). Din acest punct de vedere, statul nu este free-rider deloc. Mai degrabă (vedeţi şi Mancur Olson) este un hoţ . Deoarece cheltuielile sale sunt finanţate obligatoriu prin impozitare, ce motiv ar avea să le ţină în frâu?!

Hazardul moral asociat problemei principal-agent poate suporta un verdict moral precum cel propovăduit de Kahn: nu este frumos să profiţi de cel care te patronează. Cam aşa stau lucrurile într-o companie, în relaţia acţionari-manager (exemplu: directorii de bănci care îşi acordă bonusuri nesimţite). Însă relaţia contribuabil-guvern este surprinsă imperfect de problema principal-agent; contribuabilii sunt captivi guvernului, pentru că sunt obligaţi să plătească impozite indiferent de câte autostrăzi li se oferă, sunt obligaţi să plătească CAS indiferent de faptul că la pensie vor recupera doar jumătate din cotizaţia vărsată (nici vorbă de vreun randament). Dat fiind că ei nu au de ales, nici guvernul nu are de ales… să se poarte „frumos”.

Astfel, rezolvarea găsită de directorul FMI la problema hazardului moral e puerilă. În vreme ce cultivarea valorilor morale (altruismul) poate stârpi problema externalităţilor, fiind astfel o metodă excelentă de asigurare a trăiniciei capitalismului, oricât de multe predici li s-ar ţine birocraţilor guvernamentali ei nu vor înceta niciodată să facă ceea ce au făcut dintotdeauna: să trăiască din munca (impozitele) celorlalţi.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP