Cristian Orgonaş: 0.6% dintre contribuabili au generat în 2008 9.3% din impozitul pe venit colectat la buget - Bloguri economice

miercuri, 31 martie 2010

Cristian Orgonaş: 0.6% dintre contribuabili au generat în 2008 9.3% din impozitul pe venit colectat la buget

Am cerut de la ANAF datele privitoare la veniturile romanilor conform fiselor fiscale aferente anului 2008, iar astazi am primit informatiile.

Pe scurt, cifrele arata ca numarul persoanelor care au realizat venituri din salarii a fost de 6,994,213, venitul anual brut a totalizat 109,6 mld lei, iar impozitul pe venit virat la buget a fost de 13.1 mld lei.

Exista insa diferente foarte mari intre cei mai saraci si cei mai bogati dintre romani. Astfel:

- 34.6% (2.4 mil persoane) dintre contribuabili au inregistrat venituri mai mici de 7200 lei in 2008, venitul mediu pe cap de contribuabil fiind de 1762 lei, iar impozitul total platit de catre aceste persoane a totalizat 653 milioane lei, respectiv 5% din totalul impozitului pe venit colectat de stat.

- 46% (3.2 mil persoane) dintre contribuabili au inregistrat venituri brute intre 7200 si 24.000 de lei, impozitul platit reprezentand 32.8% din total.

- 1.1 milioane persoane (16.4% din total) au castigat intre 24.000 si 60.000 de lei, impozitul pe venit platit de acestia reprezentand 39.4% din suma colectata la buget sub forma de impozit pe venit.

- aproape 168.000 de persoane (2.4%) au inregistrat castiguri intre 60.000 si 120.000 de lei, impozitul platit reprezentand 13.4% din total.

- 43,235 persoane (0.6% din totalul contribuabililor) au castigat peste 120.000 de lei in 2008, impozitul pe venit platit de catre acestia reprezentand 9.3% din total. Mai mult, venitul mediu pe cap de contribuabil a fost de peste 204.000 lei, ceea ce inseamna ca acesti cei mai bogati 0.6% dintre contribuabili, au castigat in medie de 116 ori mai mult decat cei mai saraci 34.6% dintre romanii care au inregistrat venituri salariale.

Mai jos se poate observa: pe scala din stanga, numarul contribuabililor pe transe de venit, iar pe scala din dreapta castigul anual brut pe cap de contribuabil.



In acest al doilea grafic am ilustrat ponderea contribuabililor pe transe de venit versus ponderea impozitului pe venit platit de catre acestia in totalul sumei colectate de stat. Spre exemplu, 37.67% dintre contribuabili genereaza 5% din impozitul pe venit.



Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP