Ion Radu Zilişteanu: BNR a redus dobânda de politică monetară la 6,5%, un nou minim istoric - Bloguri economice

luni, 29 martie 2010

Ion Radu Zilişteanu: BNR a redus dobânda de politică monetară la 6,5%, un nou minim istoric

Într-un comunicat mult mai scurt decât de obicei, BNR a anunţat deciziile Consiliului de Administraţie în şedinţa ordinară de astăzi dedicată politicii monetare. Deciziile comunicate sunt:

* Reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,5 la sută pe an de la 7,0 la sută, începând cu data de 30 martie 2010;
* Gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar;
* Menţinerea nivelului actual al ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

În acelaşi timp, dobânda la facilitatea de creditare a devenit 10,5%, iar dobânda la facilitatea de depozit 2,5%.

Reducerea dobânzii de politică monetară cu 0,5 puncte procentuale până la 6,5% conduce al un nou minim istoric, aşa cum se poate vedea aici.

La începutul anului 2010, dobânda de politică monetară era de 8%. În şedinţa de politică monetară din 5 ianuarie 2010, dobânda cheie a fost redusă la 7,5%, iar în şedinţa din 3 februarie 2010 la 7%. Actuala măsură este cea de-a treia reducere consecutiva a dobânzii cheie.

De semnalat faptul că membrii Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) au anticipat corect măsurile de politică monetară luate de CA al BNR.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP