Ion Radu Zilişteanu: BNR se pronunţă împotriva falimentului personal - Bloguri economice

marți, 23 martie 2010

Ion Radu Zilişteanu: BNR se pronunţă împotriva falimentului personal

După cum se ştie, problema falimentului personal a fost îndelung discutată în ultima vreme, cu opinii pro şi contra. Legea falimentului personal a fost adoptată astăzi de Senat, rămânând ca decizia să fie luată de Camera Deputaţilor, cameră decizională în acest caz. Proiectul de lege, realizat după modelul legii falimentului personal din SUA, permite instanţelor să stabilească dacă o persoană se află în insolvenţă scuzabilă sau faliment fraudulos. Potrivit proiectului, debitorul care cu bună credinţă a cerut şi a acceptat deschiderea procedurii insolvenţei va putea fi descărcat total sau parţial de datoriile anterioare sau ulterioare deschiderii procedurii, dacă bunurile sale sunt insuficiente pentru plata întregii mase credale şi dacă instanţa i-a acordat beneficiul scuzabilităţii.

Din punctul de vedere al băncilor, lucrurile stau cu totul altfel. "În 99% din cazurile în care se va aplica legea va fi vorba de cineva care a luat un credit mare de la bancă şi există în garanţie un activ mare. Dacă nu rambursează creditul, casa şi terenul sunt vândute, iar banii merg la bancă. Pentru asta nu e nevoie de o lege specială. Legea va reprezenta un risc pentru că va fi văzută ca o oportunitate (...) S-a văzut că nici legea insolvabilităţii companiilor nu a funcţionat cum trebuie, pentru că nici băncile, nici avocaţii, nici clienţii nu au experienţa necesară. Trebuie proceduri rapide, trebuie scurtate termenele", crede Steven van Groningen, vicepreşedinte al ARB şi preşedintele Raiffeisen Bank România, citat de Mediafax.

La rândul său, Adrian Vasilescu, consiler al guvernatorului BNR, a declarat pentru Mediafax: "Proiectul legii falimentului personal în aparenţă este generos. În esenţa lui, însă, este posibil să ne trezim în faţa unor prevederi legale care să provoace o presiune puternică asupra unui sistem, mă refer la sistemul bancar, care şi aşa suportă un proces de încetinire a creditării. Într-un moment în care aşteptăm zorii încrederii în economia noastră, care să stimuleze băncile să relanseze creditarea, un astfel de act normativ ar putea să descurajeze procesul şi să vedem băncile în căutare de garanţii peste garanţii ca să dea un credit."

De altfel, BNR şi ARB nu au avizat acest proiect.

Băncile refuză visceral falimentul personal pentru că riscurile asociate acordării de credite bancare ar creşte şi, într-adevăr, ar fi necesare garanţii suplimentare pentru obţinerea unui credit. Pe de altă parte, însă, o astfel de lege le-ar scoate din amorţire, întrucât s-au obişnuit să câştige bani foarte uşor, mai ales în perioada boom-ului economic din anii 2003-2008.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP