Ion Radu Zilişteanu: Pe scurt (V) - Bloguri economice

marți, 30 martie 2010

Ion Radu Zilişteanu: Pe scurt (V)

  • Conso.ro a publicat articolul Polonia a introdus falimentul personal din martie 2009, iar creditele nu s-au scumpit, semnat de Marius Şerban. În Polonia, legea falimentului personal funcţionează de aproape un an, iar creditele nu s-au scumpit în această perioadă. Ba, dimpotrivă, costurile au scăzut şi sunt de câteva ori mai mici decât la noi, care nu avem o astfel de lege. Se vede clar că afirmaţiile bancherilor din România că falimentul personal va scumpi creditarea nu au acoperire. Pentru detalii, se poate citi articolul meu, BNR se pronunţă împotriva falimentului personal.


  • Hotnews.ro publică dialogul directorului executiv al Fondului Monetar Internaţional, Dominique Strauss-Kahn, cu cititorii site-ului. Surprinde maturitatea întrebărilor şi diplomaţia desăvârşită a răspunsurilor. Merită citit. Reamintesc că azi-dimineaţă Strauss-Kahn a început o scurtă vizită în România.


  • Wall-Sreet.ro publică articolul Dobânda, la un minim istoric. Îşi revine creditarea?, semnat de Ana Săbiescu, în care veţi găsi opinii ale analiştilor financiari şi bancherilor asupra acestui subiect.


  • Pe aceeaşi temă, DailyBusiness.ro publică articolul BNR punctează cu triplu upercut în meciul cu băncile. Se fac pariuri grele pe runda în care va ploua cu dobânzi de 7-8% la credite, scris de Raluca Florescu. Câştigurile mici de pe piaţa interbancară, randamentele în scădere ale titlurilor de stat şi lipsa scuzei că "BNR menţine dobânda prea sus ca băncile să poată da credite ieftine" sunt factori care duc la concluzia că, în cel mult 6-12 luni, vom vedea creditele în lei incomparabil mai ieftine decât acum, sunt de părere specialiştii citaţi - Vlad Muscalu de la ING, Radu Crăciun de la Eureko Pensii şi Dragoş Cabat de la CFA România.


  • Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

      © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

    Back to TOP