Bogdan Glăvan: Dreptul de proprietate şi simţul estetic al legiuitorului - Bloguri economice

miercuri, 28 aprilie 2010

Bogdan Glăvan: Dreptul de proprietate şi simţul estetic al legiuitorului

La ce este bună proprietatea privată? Pe scurt, să fie încălcată atunci când spun politicenii că merită. „La cererea industriei IT”, avem un proiect de lege adoptat de Senat care dă dreptul firmelor de comunicaţii să îşi mute cablurile de pe stâlpi sub pământ, intrând pe proprietatea privată. Un parlamentar „liberal” a motivat iniţiativa legislativă, afirmând în esenţă că firele întinse pe stâlpi… zgârie esteticul (vorba unui profesor hâtru din liceu). Şi cum cabliştii nu-şi pot muta echipamentele fără să intre pe pământul oamenilor, parlamentarul nostru a rezolvat problema. Nu, nu a decis că trebuie împuşcaţi proprietarii, ci doar că aceştia nu se pot opune băieţilor de la cablu.

Nu ştiu dacă ar trebui să mă mire că esteticul a ajuns motiv de expropriere în interes public, în fond nimic nu limitează puterea discreţionară a birocraţiei politice de a face tot ce-i trece prin cap în numele interesului general. Dar este uluitor să vezi cum dreptul de proprietate „ocrotit” de Constituţie este amendat din condei în funcţie de cum bate vântul… banii… cablurile.

Mă număr printre românii care au cumpărat teren şi şi-au construit o locuinţă. Am plătit pentru racordarea la utilităţile publice (sic!). Adică am cumpărat stâlpii pentru reţeaua electrică fără a deveni proprietar pe ei – că de aia vorbim de utilitate publică, n-aţi înţeles? După care au apărut vecini care s-au conectat la reţea fără să mă despăgubească… pentru că reţeaua e publică, logic. Cum ar veni, free rideri. Acum, va trebui să aştept ca băieţii de la cablu să vină, să intre în curte, să se urce pe stâlp ca să dea jos cablul şi să-mi sape prin grădină ca să-l îngroape. Teoretic, trebuie să am un motiv „temeinic” ca să-i refuz. Păi, am o grădină de trandafiri – e suficient de temeinic? Mă îndoiesc, simţul estetic al parlamentarului este mai degrabă zgâriat de priveliştea cablurilor suspendate decât încântat de grădina mea.

Autorii proiectului de lege încearcă să ne umble la corazon vorbindu-ne despre cazul unui locatar de bloc care s-a opus instalării unui cablu deşi ceilalţi locatari doreau acest lucru; un încăpăţânat care a tăiat cablul lăsând probabil blocul fără internet. Mda, neplăcută situaţie, dar aşa e traiul în asociaţie. Problema este că orice asociaţie ar trebui să aibă regulile ei, cel puţin aşa se întâmplă în asociaţiile private. De regulă, majoritatea decide şi minoritatea se supune sau iese afară. Deci, exemplul invocat reflectă o problemă de management a asociaţiei (unde tronează haosul, normal, doar e publică). Dacă suntem de acord că locatarii blocului folosesc o resursă publică, atunci ar trebui modificată legislaţia privind viaţa la bloc, nu îngrădită proprietatea privată. Dacă însă considerăm că blocul nu este compus decât din proprietăţi private învecinate, atunci dreptul de proprietate ar trebui respectat şi aici. Cine cumpără o proprietate ar trebui să ştie ce face; cine cumpără un apartament de bloc ar trebui să ştie că împarte pereţii, ţevile şi cablurile cu vecinii.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP