Bogdan Glăvan: Duce reducerea cheltuielilor publice la recesiune? Lecţia oferită de sfârşitul WW II - Bloguri economice

marți, 20 aprilie 2010

Bogdan Glăvan: Duce reducerea cheltuielilor publice la recesiune? Lecţia oferită de sfârşitul WW II

Toată lumea este preocupată de disponibilizarea bugetarilor, disponibilizare ca va rămâne mai mult la stadiul de discuţie, cred, pentru motive pe care nu le enumăr acum. Altceva vreau să discut azi. Anume convingerea unora că disponibilizarea a 100 000 de oameni va duce la creşterea şomajului, la reducerea cererii agregate şi la agravarea recesiunii (în consecinţă, chiar a situaţiei bugetare). Aceasta este poziţia tipic keynesiană.

S-ar putea să mai continue recesiunea în România, nu neg. La modul cum abordează guvernul problema restrângerii cheltuielilor publice (anapoda, aşa cum am explicat mai devreme) nu m-ar mira. Un lucru trebuie să fie însă clar: reducerea cheltuielilor publice nu duce în sine la recesiune, nu bagă economia în criză. Dacă România va rămâne în criză va fi în ciuda, nu din cauza reducerii cheltuielilor publice.

Astăzi nu vreau să ofer o explicaţie teoretică. Întâmplător, am recitit un articol extraordinar scris de doi buni istorici şi economişti, despre evoluţia economiei americane după încheierea celui de-al doilea război mondial. Merită rezumat – cuvintele autorilor italicizate:

Până la sfârşitul lui 1946 procesul de reconversie se terminase. Aproape 7 milioane de persoane au părăsit forţele armate, iar cheltuielile guvernamentale au scăzut cu 90%… Bugetul federal a trecut de la un deficit de 20% din PNB la un surplus (de 5%). Politica monetară a devenit mai restrictivă (ritmul de creştere al masei monetare s-a redus la jumătate faţă de cel înregistrat în perioada războiului)

Dacă ţara a trecut de la o politică fiscală expansionistă radicală la una contracţionistă în mai puţin de un an şi dacă a încetinit substanţial expansiunea monetară, a cunoscut ea oare ceea ce paradigma keynesiană sugera că se va întâmpla şi ceea ce practic toţi economiştii au prezis? Nu. Rata şomajului a ajuns la 4%… peste cea de 2% înregistrată în 1945… dar sub media anilor prosperi 1920 sau chiar 1950.

Penibilul absolut al explicaţiilor keynesiene a fost atins atunci când keynesienii şi-au schimbat discursul, văzând că recesiunea mult aşteptată nu mai vine.

Business Week prezisese că rata şomajului va atinge 14%, iar la sfârşitul lui 1945 economiştii încă se aşteptau să atingă 10% în primăvara lui 1946.
 
La un an de la sfârşitul războiului s-a văzut clar că predicţiile pesimiste au fost infirmate total. În consecinţă, economiştii s-au grăbit să vină cu o nouă interpretare a evenimentelor care să fie consistentă cu teologia keynesiană. Prosperitatea de după război a fost atribuită creşterii cererii (cui altcuiva?!)… Robert Gordon, unul dintre cei mai importanţi specialişti în problema ciclurilor economice a scris:
 

„Chiar şi cu declinul cheltuielilor guvernamentale, cererea agregată a rămas suficientă pentru a menţine angajarea deplină a forţei de muncă”.
 

Iar Alvin Hansen (mare caracter keynesian, care în 1943 scria că după ce războiul se va încheia guvernul nu poate să lase, aşa, economia de capul ei; nu poate să disponibilizeze armata, să oprească brusc fabricile de muniţie şi construcţia de nave) a spus:
 

„Naţiunea a ieşit din război plină de active monetare şi de economii, dar disperată după bunuri de folosinţă îndelungată, locuinţe şi echipament industrial. Aceasta a constituit fundaţia pentru vasta prosperitate de după război.”

Deci, cum o dai cum o învârţi, tot cererea agregată e responsabilă! Dar să revenim. Exemplul istoric discutat arată cum o contracţie bugetară fabuloasă, de 25% din PIB într-un an de zile, nu a dus la contracţie similară a economiei. Ceea ce keynesienii nu puteau să creadă – la fel cum în anii 1970 nu au putut să creadă stagflaţia, dar asta e, life is a beach sometimes).

Recesiunea nu e cauzată de reducerea sectorului public, ci de mărimea şi influenţa nefastă a acestuia!

Problema în România este că nu vom avea reducerea sectorului public, dereglementare, liberalizare, aşa cum s-a întâmplat în 1945 în SUA (după cum explicam în articolul precedent, să nu confundăm reducerea statului cu disponibilizarea bugetarilor). Ce vom avea în România, dacă intenţiile guvernamentale mult-trâmbiţate vor fi puse în practică, va fi păstrarea poverii statului şi creşterea şomajului.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP