Bogdan Glăvan: Grămada cere vârf: Bradford DeLong împotriva Şcolii Austriece - Bloguri economice

duminică, 11 aprilie 2010

Bogdan Glăvan: Grămada cere vârf: Bradford DeLong împotriva Şcolii Austriece

Bradford DeLong (Berkeley) îi asigură spatele lui Krugman în disputa cu Şcoala Austriacă. El enumeră 8 teze ale acestei şcoli şi îşi spune părerea în legătură cu ele. Îmi voi spune şi eu părerea despre 3 dintre părerile lui DeLong.

1. Requiring trend deflation at the rate of labor force and labor productivity growth in order to keep nominal spending without a trend would be more likely to generate waves of universal bankruptcy, deep financial crises, and big recessions than our current system.
Fals. Deflaţia normală cauzată de creşterea productivităţii nu are de ce să determine falimente în serie ci, probabil, doar falimentul instituţiilor de stat însărcinate să „vegheze” asupra politicii monetare cât timp noi „dormim liniştiţi” şi, un efect deloc lipsit de importanţă, concedierea tuturor profesorilor precum DeLong şi Krugman din postura de consilieri politici. Afirmaţia lui DeLong este în clară contradicţie cu tot ce înseamnă istoria şi cu cu tezele celor mai reputaţi istorici (precum Bordo, Eichengreen ş.a. despre care am scris pe acest blog). Frecvenţa şi intensitatea crizelor nu au scăzut în secolul al XX-lea comparativ cu secolul al XIX-lea (când a fost deflaţie), în ciuda manipulării „ştiinţifice” de către guvern a banilor şi a creditului.
De asemenea, observaţi cum DeLong se contrazice singur când, la afirmaţia (5) spune (corect) că restructurarea economică nu e în mod necesar însoţită de şomaj.

2. It is certainly the case that sufficiently austere policy can keep any bubble from ever arising, but the costs of such policy are high. And periods in which monetary policy is overexpansionary are periods in which households, feeling flush, expand their consumption spending and create consumer price inflation. There was no wave of rising consumer price inflation in the 2000s.
După DeLong, inflaţie este doar atunci când cresc preţurile de consum; doar atunci politica monetară deraiază. Această afirmaţie înseamnă, de fapt, că politica monetară nu a avut niciun rol în declanşarea crizelor de tip asset-bubble. (Aici nu e nevoie ca DeLong să fie contrazis de un economist austriac, John Taylor e suficient.) Dacă iei în serios o asemenea afirmaţie, nu-ţi mai rămâne decât să te întrebi de ce oare mai este nevoie ca banca centrală să manipuleze creditul şi rata dobânzii – altminteri decât pentru evitarea deflaţiei, of course. Adică, dacă tot nu a existat un pericol inflaţionist în anii 2000, de ce a crescut Greenspan rata dobânzii în 2005-2006, nu putea să o ţină la nivelul real-negativ la care ajunsese după relaxarea din 2001?

3. Expansionary monetary policy is unwarranted because it will only boost short-term employment if it will only lead to another bout of asset price inflation and a bigger recession down the road – FALSE.
Aici DeLong nu se oboseşte să argumenteze, deci nici eu nu o voi face. Cu excepţia întrebării de 1 milion de dolari: dacă politica monetară poate creşte economia durabil, atunci de ce nu o creşte mai tare? 1%-2% pe an e tot ce poate? Cam trist.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP