Cristian Orgonaş: Economia Poloniei în cifre. Şi câteva comparaţii cu România - Bloguri economice

luni, 12 aprilie 2010

Cristian Orgonaş: Economia Poloniei în cifre. Şi câteva comparaţii cu România

La sfarsitul saptamanii trecute, a avut loc o tragedie care a adus Polonia in prim-planul opiniei publice la nivel mondial.

Nu doresc sa comentez ceea ce s-a intamplat pentru ca presa a relatat pe larg evenimentul, insa in acest context, cred ca ar fi util sa aruncam o privire asupra evolutiei din punct de vedere economic a Poloniei pentru a intelege de ce aceasta tara reprezinta un model demn de urmat si pentru noi.

1. Evolutia Produsului Intern Brut
Polonia a inregistrat o crestere economica neintrerupta in ultimii 14 ani (datele Eurostat se opresc in 1996!), economia acestei tari fiind pe plus inclusiv in 2009. In aceasta perioada, PIB-ul pe cap de locuitor a crescut de la 3200 la 9500 de euro, scazand apoi la 8500 euro anul trecut pe fondul devalorizarii cu peste 20% a zlotului.

Daca discutam despre PIB-ul nominal, acesta a crescut de la 153 mld euro in 1998, la 362 mld euro in 2008 si 310 mld euro in 2009. Spre comparatie, PIB-ul Romaniei a crescut de la 37.4 mld euro in 1998 la 139.7 mld in 2008 si 116 mld in 2009.

Cu alte cuvinte, economia Poloniei a crescut cu 102% in perioada 1998-2009, in timp ce economia romaneasca a crescut cu 210%. Insa, dupa cum vom vedea mai jos, cresterea lor a fost una sanatoasa, in timp ce noi ne-am umflat ca un cozonac.

3. Evolutia deficitului bugetar si datoriei publice
Unul dintre capitolele ca care Romania se poate compara cu Polonia este acela al deficitului bugetar. Astfel, desi economia a inregistrat cresteri sustinute bugetul a fost permanent pe minus, deficitul bugetar coborand sub 3% in doar 3 dintre ultimii 13 ani.
Pe de alta parte, nu ne putem compara cu polonezii cand vine vorba despre ponderea veniturilor bugetare in PIB: ei 40%, noi 31%.
In ceea ce priveste datoria publica, aceasta s-a invartit in jurul a 40-50% intre 1997 si 2009. In Romania, datoria publica a reprezentat echivalentul a 29,29% la sfarsitul lui 2009, in crestere cu 34% fata de 2008.

2. Evolutia balantei comerciale
Anul trecut, Polonia a exportat produse in valoare de 100.2 mld euro si a importat produse in valoare de 103.4 mld euro, astfel ca deficitul comercial a scazut de la 26.1 mld euro in 2008 la 3.2 mld in 2009 (-88%!).
Daca privim evolutia comertului exterior al Poloniei in ultimii 10 ani, observam ca spre deosebire de Romania, cresterea economiei nu a determinat si o crestere a deficitului comercial ci dimpotriva (cu exceptia anilor 2007 si 2008), ceea ce arata ca produsele poloneze au fost tot mai competitive pe pietele externe.
In 2008, polonezii au inregistrat un deficit comercial “istoric”, echivalent cu 7.2% din PIB, in timp ce Romania a inregistrat la randul sau un deficit istoric (18.2 mld euro), echivalent insa cu 13% din PIB.
De remarcat ca acest lucru s-a intamplat datorita faptului ca pietele de export vestice au intrat in criza mai repede decat pietele importatoare estice, astfel ca importurile au continuat sa creasca, insa exporturile au scazut. Situatia s-a corectat in 2009, cand deficitele externe au scazut semnificativ.

4. Evolutia creditarii si a cursului valutar
Probabil multi sunt la curent cu faptul ca vineri, Banca Nationala a Poloniei a intervenit pentru a impiedica aprecierea zlotului. De ce a facut-o? Unul dintre motive ar fi acela ca in acest moment, zlotul se afla sub valoarea pe care a avut-o in urma cu 11 ani cand a aparut euro, detalii alaturat. Spre comparatie, leul s-a devalorizat cu 209% in aceeasi perioada.

Daca discutam despre creditare, diferenta dintre Romania si Polonia este uriasa. Astfel, intre ianuarie 2003 si februarie 2009, soldul creditelor acordate de sistemul bancar a crescut cu 772% in Romania si doar 203% in Polonia.
In acest moment, bancile poloneze au un sold total al creditelor echivalent cu 162 mld euro (52% din PIB), in timp ce bancile romanesti au imprumutat sume echivalente cu 54.7 mld euro (47% din PIB).

5. Evolutia costurilor cu forta de munca si a sporului de productivitate
Salariul mediu brut in Polonia a fost in 2009 de aproximativ 800 de euro, semnificativ mai mare decat cel al romanilor (478 euro) si usor mai mic decat cel al cehilor (865 eur).
Comparativ cu anul 2000, in 2009 costurile cu forta de munca pentru angajatori erau cu 79% mai mari in Polonia si cu 500% mai mari in Romania, in timp ce in aceeasi perioada, productivitatea muncii a crescut cu 28% la ei si 87% la noi.
Ce rezulta de aici? Desi nici polonezii nu au reusit sa isi acopere cresterea costurilor prin sporurile de productivitate, lucrurile stau mult mai bine decat in Romania.

6.Concluzie
Alaturi de Cehia, Polonia reprezinta in mod evident un model demn de urmat in ceea ce priveste evolutia economica. Sa nu uitam ca anul trecut, Polonia a fost singura tara din UE care nu ai intrat in recesiune, desi aceasta performanta a fost realizata cu pretul cresterii deficitului bugetar.

Cum va influenta tragedia aviatica de sambata economia acestei tari? Greu de spus, insa nu cred ca putem discuta nici despre o prabusire, nici despre iminenta unui acord cu FMI.

Polonezii se pot finanta la costuri mici (costul CDS-urilor este de aproximativ 100 de puncte) iar economia lor este una solida, insa ramane de vazut cum vor reactiona astazi pietele financiare avand in vedere faptul ca sambata si duminica nu s-au efectual tranzactii.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP