Cristian Orgonaş: Nici măcar programul Rabla nu mai poate opri piaţa auto din scădere - Bloguri economice

miercuri, 14 aprilie 2010

Cristian Orgonaş: Nici măcar programul Rabla nu mai poate opri piaţa auto din scădere

Conform statisticilor DRPCIV, in luna martie au fost inmatriculate 4.027 masini noi, in crestere cu 51.5% fata de februarie dar cu 50% mai putine decat in martie 2009.

Numarul masinilor noi inmatriculate in primele trei luni din 2010 a fost de 8.819, cifra cu 69.7% mai mica decat in primul trimestru din 2009.

Tot in primul trimestru din acest an au fost inmatriculate 35.414 masini second-hand, astfel ca la fiecare masina noua inmatriculata au fost inmatriculate 4 masini vechi, detalii alaturat.

Spre deosebire de anii trecuti, in 2010 guvernul a dat posibilitatea romanilor sa isi cumpere o masina noua cu trei vouchere aferente programului Rabla, ceea ce inseamna ca potentialii clienti pot sa cumpere aceste tichete de pe piata la un pret in jurul a 1500 de lei/bucata, si sa beneficieze astfel de un discount in valoare de peste 1500 de euro.

Practic, cumparatorul poate achizitiona o masina Dacia cu o reducere de 20-25% fata cu pretul standard, iar daca mai adaugam si faptul ca dealerii au redus preturile la minimul ultimilor ani, se poate spune ca niciodata in Romania masinile nu au fost mai ieftine decat sunt acum.

Cu toate acestea piata a scazut semnificativ fata de 2009, iar despre o comparatie cu 2008 nici nu poate fi vorba. Ce intelegem de aici? Indiferent de ofertele de pret, in acest moment romanii amana achizitia oricarui bun care nu este strict necesar, iar situatia nu se va schimba in urmatoarele sase luni.

In ceea ce priveste succesul programului Rabla, daca fiecare cumparator va folosi trei vouchere, cele 110.000 de bucati puse la dispozitie de guvern pot determina vanzarea a aproximativ 36.000 de masini si eliberarea suplimentara a 74.000 de locuri de parcare.

Iar asta il costa pe contribuabilul roman peste 100.000.000 euro.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP