Cristian Păun: Responsabilitatea socială, statul şi poluarea - Bloguri economice

marți, 6 aprilie 2010

Cristian Păun: Responsabilitatea socială, statul şi poluarea

Încălzirea globală, risipa de energie, defrişarea sau deversarea de substanţe toxice în mediul înconjurător sunt câteva dintre temele cu care ecologiştii pornesc la luptă împotriva comportamentului “distructiv” al corporaţiilor. Poluarea preocupă în momentul de faţă o parte tot mai însemnată din societate, fiind considerată unul dintre eşecurile pieţei libere. Capitalismul “ticălos” epuizează prea repede resursele naturale şi nu acordă prea mare atenţie mediului înconjurător, preocupat fiind de maximizarea profiturilor.

Tema poluării a fost preluată foarte rapid de către stat care a găsit că trebuie să se implice mult mai activ în a forţa corporaţiile să devină mai responsabile social faţă de mediul înconjurător. Statul a început să elaboreze tot felul de măsuri anti-poluare care mai de care mai restrictive, transferând aproape integral costul şi responsabilitatea protecţiei mediului înconjurător în spinarea corporaţiilor. Aceste companii au fost obligate să îşi modernizeze procesele de producţie sau reţetele de fabricaţie cu precădere prin diminuarea marjelor lor de profit (care dacă devin prea reduse nu mai justifică asumarea riscului şi incertitudinii specifice unei afaceri). Într-o astfel de abordare se uită faptul că aceste corporaţii nu ar polua mediul înconjurător dacă piaţa nu ar cere-o. Cu alte cuvinte, dacă noi nu am cere anumite produse, cu anumite caracteristici nu ar exista poluare. Să luăm de exemplu automobilul electric: el are dezavantajul că are o autonomie redusă (maxim câteva sute de kilometri) şi că încărcare sa durează apoi câteva ore. Cine ar fi dispus să călătorească pe distanţe mici şi cu timpi de aşteptare mari. Nimeni dintre noi. Deci nimeni dintre noi nu este interesat de acest produs care nu convine modului nostru de a consuma acest produs şi serviciile pe care le oferă el. Şi atunci, continuăm să consumăm automobilele clasice fără însă a înceta să acuzăm corporaţiile că nu găsesc mai repede o soluţie la a proteja mediul înconjurător. Evident că această soluţie trebuie să fie şi una ieftină şi sigură (aici mă refer la motorul pe hidrogen) pentru că altfel, din nou, produsul nu s-ar încadra în caracteristicile noastre de consum.

Responsabilizarea socială a corporaţiilor pentru a deveni nepoluante şi pentru a oferi produse nepoluante nu reprezintă altceva decât un război ascuns între consumatori şi stat, pe de o parte, şi corporaţiile private, pe de altă parte. Prin legiferarea acestei responsabilizări sociale se încearcă foarte subtil transferul costurilor legate de poluare exclusiv la nivelul antreprenorilor, adică pe fond, o distribuire inechitabilă a costurilor în societate. Nimeni nu discută despre aceste costuri cu protecţia mediului înconjurător, cine trebuie să le suporte şi în ce proporţie.

Înainte de a lupta pentru a responsabiliza social corporaţiile ca ele să devină nepoluante, trebuie să avem în vedere faptul că aceste corporaţii sunt formate tot din oameni care dacă poluează mediul înconjurător prea mult vor muri alături de cei pe care îi poluează. Mai mult, omul prin natura sa este un poluator. Atunci când respirăm poluăm, atunci când mergem la serviciu cu maşina personală singuri în maşină poluăm mai mult decât alţii sau atunci când decidem să ne facem concediul cu maşina cât mai departe de ţară poluăm mai mult decât dacă nu am merge deloc, atunci când nu sortăm gunoiul şi nu îl transportăm la cea mai apropiată staţie de sortare poluăm. Prin simplu fapt că ne dorim o familie numeroasă (mulţi copii) deja contribuim la poluare (cu cât populaţia creşte mai mult cu atât poluarea va fi mai mare). Cu cât trăim mai mult cu atât poluăm mai mult. Conceptul de poluare, costurile şi limitele sale sunt foarte greu de stabilit şi partajat. Faptul că sortarea gunoiului implică mai puţină poluare este de la sine înţeles dar este şi la fel de nedrept ca sectorul privat de producţie să preia aproape în totalitate costurile implementării unei astfel de iniţiative, fiind făcut principalul vinovat şi responsabil pentru acest lucru.

Faptul că statul a îmbrăţişat rapid acest subiect este evident: este un domeniu nou de intervenţie pentru care statul poate percepe taxe şi impozite fără să ofere nimic în schimb. Poluarea ca şi anti-poluarea sunt probleme strict ale mediului privat care de multe ori îşi găsesc rezolvarea de la sine. Nu STATUL va fi cel care va diminua poluarea din lumea globală ci acţiunea umană individuală, voluntariatul şi contractul privat care să reglementeze corect distribuţia costurilor cu eliminarea efectelor poluării. Închei prin a da următorul exemplu privat de iniţiativă anti-poluare: Paul Barry care a cheltuit 500 milioane de lire sterline pentru a planta în Marea Britanie o pădure de 200 de milioane de copaci.

Spor la plantat copaci pentru că mesajul corect este: cu cât consumăm mai mult, cu atât poluăm mai mult!

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Păun

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP