Dan Popa: Măsurile ne-ortodoxe ale politicii monetare. O perspectivă pascală. - Bloguri economice

vineri, 2 aprilie 2010

Dan Popa: Măsurile ne-ortodoxe ale politicii monetare. O perspectivă pascală.

Frati crestini. Multi intrebat-au daca invia-va economia de Paste si daca masurile ne-ortodoxe, vor crestina pana la urma scaderea economiei. Intru aceea deschis-am discutia despre masurile ne-ortodoxe ale politicii monetare, uciga-le toaca , Doamne iarta-ma! Se vorbeste de multa vreme ele, ba chiar au capatat un aer aproape misterios, cata vreme guvernatorii nu vorbesc deschis despre ce e ortodox si ce e catolic in deciziile bancilor centrale. In esenta, nu e vorba de nimic secret sau masonic, ci discutam in spirit crestin si cu dreapta piosenie despre trei mari si late tipuri de asemenea masuri.

Prima se numeste pompos, “credit easing”. Eu i-as spune “respiratie gura la gura”, Doamne iarta-mi pacatele si ma izbaveste de cel viclean. Practic, prin credit easing deblochezi cu evlavie si dreapta credinta piata creditului, cumparand sfintite titluri de stat sau dintre cele emise de dreptcredinciosii persoane juridice.
A doua masura care iese din “ortodoxie” este interventia asupra dobanzii cheie in asa fel incat sa schimbi anticiparile agentilor economici cresstini din piata
Si nu in ultimul rand, a treia masura neortodoxa. Serafimii ii spun intre ei „quantitative easing”. Iar preasfintii care o aplica nu fac altceva decat sa creasca masiv cantitatea de bani in circulatie. Cu cateva conditii, preamaritilor.

Fratii mei, daca tot suntem in Vinerea Mare, sa discutam despre cele nevazute. Caci prima masura, acea „credit easing” nu va invia de paste si nici nu vi se va arata cinstitelor Mneavoastra fete. Caci, ooo, fratii mei, ea se aplica atunci cand canalul creditului este blocat si cand Banca Centrala se substituie bancilor comerciale si finanteaza direct si personal economia, preamaritilor. Heruvimii ii spun „credit easing”. In mod concret, banca centrala isi largeste in prima faza aria creditelor pe care le poate acorda, dupa care in schimbul titlurilor de credit (bilete de trezorerie, obligatiuni private s.a.) acorda in mod direct imprumuturi jucatorilor din economie, re-animand astfel piata creditului. E un fel de „respiratie gura la gura”, dreptcredinsiosilor, cu efect mai mult decat sigur.

A doua masura ne-ortodoxa, preamaritilor, este cea in care banca centrala actioneaza asupra dobanzii cheie, reducand-o pana aproape de zero. Frati crestini. De regula, bancherii centrali care se respecta isi insotesc masura prin a indica si conditiile in care vor aduce inapoi dobanda (de pilda atunci cand inflatiunea va atinge un anumit nivel) . Tehnica asta e si mai eficienta daca banca centrala isi arunca ancora pe dupa stabilitatea preturilor.

Iara despre ultima masura, fratilor, Banca centrala nu face altceva decat sa „sature” cererea de bani pe care fratii intru Domnul persoane juridice o au. In unele cazuri discutam de infiintarea unui nou canal de transmisie al politicii monetare care nu mai depinde, cu voia Domnului, de dobanda. In vremuri normale, acest canal nu poate fi utilizat, intrucat Diavolul face ca cererea de moneda venita din partea firmelor sa fie instabila pe termen scurt, ceea ce pe perioade de criza nu e atat de jenant pentru bancile centrale. Foarte des, din ratiuni la limita puterii de intelegere, oferta de bani este canalizata catre singurul agent economic care se jura ca o va cheltui. Si acesta este Statul, varul primar al lui 666, care are mereu o foame in el numita deficit bugetar. Asa se face ca de cele mai multe ori, cand Domnul vorbeste despre quantitative easing, toti ingerii Lui inteleg finantarea deficitului prin intermediul titlurilor datoriei publice. Sigur ca o moneda in exces in piata poate aduce pe termen mediu inflatiunea, o alta unealta a Diavolului. De aceea, fratii mei dreptcredinciosi, sunt necesare strategii de iesire din „quantitative easing”. Da` cat de usor sa fie sa iesi din Iad?

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP