Dan Şelaru: Care e păcatul naţional - Bloguri economice

miercuri, 21 aprilie 2010

Dan Şelaru: Care e păcatul naţional

Care-i păcatul naţional? Ăla din cauza căruia nu merg lucrurile bine în România. Ovidiu zice că invidia, chestia aia cu capra mea decedată şi capra de peste gard încă în viaţă. Turambar zice că avem două. Că nu gândim pozitiv şi că nu suntem perseverenţi.

Eu zic că toate trei sunt cuprinse într-unul. Lipsa de scopuri personale. Vrem să se întâmple, nu să facem. Într-un cuvânt delăsarea.

Suntem invidioşi pentru că la alţii "s-a întâmplat", nu pentru că ei au făcut ceva şi noi n-am făcut nimic. Nu gândim pozitiv pentru că nu se întâmplă din senin. Nu perseverăm pentru că aşteptăm să se întâmple. Suntem o ţară de oameni care aşteaptă să câştige la loto.

Vestea tristă este că de la sine nu se întâmplă nimic bun. Nu trece criza, nu cresc salariile, şeful nu devine mai bun, Guvernul mai inteligent, Opoziţia mai vie, ratele mai mici, berea mai ieftină, Justiţia mai bună şi taxele mai puţine.

Când fiecare o să încerce să schimbe ceva în viaţa personală fără ajutorul altora atunci o să primească ajutor. Pentru că e o vorbă veche "Dacă faci acelaşi lucru de ce te aştepţi să se întâmple altceva?"

Delăsarea, ăsta-i răspunsul.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Şelaru

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP