Ion Radu Zilişteanu: De ce este necesară o autoritate de reglementare şi supraveghere pentru piaţa imobiliară? - Bloguri economice

miercuri, 7 aprilie 2010

Ion Radu Zilişteanu: De ce este necesară o autoritate de reglementare şi supraveghere pentru piaţa imobiliară?

Pe data de 15 aprilie 2010, Asociaţia Română a Agenţiilor Imobiliare organizează prima Conferinţă Naţională a Agenţilor Imobiliari din România (CNAIR). Această conferinţă este prezumată a-i reuni pe toţi membrii comunităţii imobiliare din România, ştiut fiind faptul că operatorii de pe piaţa imobiliară nu au reuşit niciodată să se reunească într-o singură asociaţie, fie ea profesională sau patronală. Intenţia este binevenită şi sunt curios în ce măsură vor răspunde cei implicaţi în această piaţă. Fiind o reuniune de o asemenea amploare, în mod clar ar trebui să se discute oportunitatea unei autorităţi de reglementare şi supraveghere a pieţei imobiliare. Personal, susţin de multă vreme această idee, din mai multe considerente, dintre care enumăr câteva:

1. Piaţa imobiliară este singura piaţă de bani, în sensul definit de teoria economică, lipsită de o autoritate de reglementare şi supraveghere. Celelalte pieţe de bani beneficiază de o astfel de instituţie:
- piaţa bancară şi valutară - Banca Naţională a României;
- piaţa de capital - Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare;
- piaţa asigurărilor - Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;
- (prin extensie) piaţa pensiilor private - Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.

2. Nivelul profesional alagenţilor imobiliari lasă foarte mult de dorit, existând nenumărate exemple în care aceştia nu satisfac exigenţele clienţilor sau, în cazuri ceva mai rare, prejudiciază interesele acestora.

3. Nenumăratele înşelăciuni de pe piaţa imobiliară românească, favorizate de lipsa de legislaţie şi de faptul că piaţa este extrem de atractivă pentru escroci, pe ea vehiculându-se sume mari de bani. De multe ori, cei care înşeală îmbracă haina unor agenţi imobiliari, ceea ce afectează în mod vădit concurenţa de pe această piaţă.

4. Inexistenţa unei sume minime pentru capitalul social al agenţiilor imobiliare, aşa cum există pe celelalte pieţe de bani, ceea ce conduce la o lipsă de responsabilitate şi la inexistenţa unor bariere în calea pătrunderii pe această piaţă.

5. Incapacitatea obiectivă de a promova legislaţie specifică domeniului imobiliar, prin barierele legislative extrem de dure, şi de a veghea la respectarea acestei legislaţii prin o autoritate specializată a statului.

6. Necesitatea licenţierii agenţiilor imobiliare şi a agenţilor imobiliari, ceea ce ar adăuga o barieră de intrare pe piaţă, ar asigura un grad de profesionalizare mai ridicat şi ar permite ridicarea licenţei operatorilor de piaţă care nu respectă legislaţia în domeniu.

7. Existenţa unui partener instituţional din partea statului român, cu care să poată dialoga agenţiile imobiliare, dezvoltatorii imobiliari, evaluatorii, constructorii şi publicul larg.

8. Asigurarea unui cadru prin care să se frâneze evaziunea fiscală care înfloreşte pe piaţa imobiliară.

9. Prevenirea şi combaterea mai eficientă a spălării banilor şi finanţării acţiunilor teroriste, ştiut fiind că piaţa imobiliară este un loc propice spălării banilor.

10. Sporirea încrederii publicului în piaţa imobiliară şi în operatorii de pe această piaţă.

Nu este mai puţin adevărat că politicienii din România, indiferent de culoarea politică, nu au vrut, cu o singură excepţie, să reglementeze piaţa imobiliară, întrucât cercurile de interese care i-au înconjurat trebuiau să-şi facă speculaţiile imobiliare, mai mult sau mai puţin legale, în voie. Excepţia amintită a fost promovarea pe ultima sută de metri a guvernării CDR, a Ordonanţei de Guvern nr.3/2000 privind organizarea activităţii agenţilor imobiliari, care prevedea înfiinţarea prin intermediul ARAI a Uniunii Naţionale a Agenţilor Imobiliari. Această ordonanţă, foarte prost scrisă din punctul de vedere al tehnicii legislative, a fost atacată la Curtea Constituţională a României, care a constatat neconstituţionalitatea ei. În consecinţă, Parlamentul a votat o lege de respingere a ordonanţei.

Mai mult decât atât, foarte mulţi operatori din piaţă preferă să nu existe legislaţie în domeniu şi o autoritate de reglementare şi supraveghere pentru piaţa imobiliară, înrucât ar dori să-şi continue afacerile după ureche.

Actualizare: 1. Daniel Piţu m-a întrebat pe Twitter dacă se adaugă la cele scrise mai sus şi dubla reprezentare (un agent imobiliar care reprezintă ambele părţi dintr-o tranzacţie imobiliară). I-am răspuns că dubla reprezentare ar trebui să fie excepţia, nu regula.

2. Am fost nevoit să şterg 3 comentarii ireverenţioase legate de acest articol, semnate (cum altfel?) anonim. Reamintesc tuturor celor care postează comentarii pe acest blog că buna-cuviinţă trebuie să le guverneze. Aici discutăm idei, nu altceva. Aşa cum scriam în prima postare de pe acest blog: "Prin democraţia implicită a Internetului şi posibilitatea de a îţi exprima opinii în spatele unei anonimităţi, spaţiul virtual s-a inundat de sfertodocţi, care urăsc competenţa şi promovează un primitivism umoral. Acest blog se vrea un loc al opiniilor decente şi argumentate despre fenomenele economice."

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP