Ion Radu Zilişteanu: Prima Conferinţă Naţională a Agenţilor Imobiliari din România - Bloguri economice

joi, 15 aprilie 2010

Ion Radu Zilişteanu: Prima Conferinţă Naţională a Agenţilor Imobiliari din România

După cum scriam săptămâna trecută, astăzi a avut loc prima ediţie a Conferinţei Naţionale a Agenţilor Imobiliari din România, la Hotelul Ramada Nord din Bucureşti. Deşi manifestarea a fost organizată de Asociaţia Română a Agenţiilor Imobiliare, intenţia a fost de reunire a agenţilor imobiliari din România, indiferent de apartenenţa la o asociaţie profesională sau alta. După numărul participanţilor, circa 250, prima ediţie a CNAIR poate fi socotită drept un succes.

La iniţiativa directorului Imopedia.ro, Răzvan Muntean, 15 aprilie a fost "decretată" drept Ziua Agentului Imobiliar.

Ca participare internaţională, menţionez prezenţa lui Manuel Sotto Mayor Negrão, preşedintele în exerciţiu al Confédération Européenne de l'Immobilier (federaţie europeană a asociaţiilor imobiliare naţionale), şi a lui Lachezar Iskrov, preşedintele Asociaţiei Naţionale Imobiliare din Bulgaria.

În esenţă, s-au purtat discuţii pe marginea unei viitoare legi care să reglementeze activitatea agenţilor imobiliari, despre care mi-am exprimat punctul de vedere în articolul De ce este necesară o autoritate de reglementare şi supraveghere pentru piaţa imobiliară?, şi a standardului european EN 15733, Cerinţe pentru activitatea de prestare a serviciilor de către agenţii imobiliari.

În legătură cu acest standard, trebuie spus faptul că este un standard de recomandare, care poate intra în vigoare într-o ţară numai după aprobarea lui prin legislaţia naţională.

Senzaţia pe care mi-au lăsat-o participanţii la aceată întrunire a fost de majoră dezorientare provocată de criza economică pe care o traversăm şi care le-a bulversat afacerile.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP