Ion Radu Zilişteanu: Sistemul de aplicare a TVA în Uniunea Europeană - Bloguri economice

marți, 27 aprilie 2010

Ion Radu Zilişteanu: Sistemul de aplicare a TVA în Uniunea Europeană

Directiva 2006/112/EC din 28 noiembrie 2006 reglementează aplicarea taxei pe valoarea adăugată în ţările Uniunii Europene. Astfel, aplicarea TVA în UE este reglementată de articolele 93-130 din directivă şi Anexa III. Statele membre UE pot să-şi alcătuiască propriile politici privind TVA, cu respectarea cadrului legal amintit.

În principiu, regulile de bază sunt simple:
- furnizarea de bunuri şi servicii taxabile are o cotă de TVA normală nu mai mică de 15%,
- statele membre pot aplica una sau două cote de TVA reduse, nu mai mici de 5%, pentru anumite bunuri şi servicii care se regăsesc într-o listă restricţionată.

În realitate, aceste reguli simple sunt complicate de un şir foarte lung de derogări acordate unor state membre. Aceste derogări au fost acordate în procesul de negociere pentru adoptarea Directivei TVA din 1992 şi în acordurile de aderare individuale ale ţărilor care au aderat ulterior la UE. Existenţa acestor derogări împiedică aplicarea unui sistem coerent al TVA în Uniunea Europeană. Mai multe detalii aici.

În tabelul de mai jos, am prezentat cotele de TVA în vigoare în prezent (sursa):

Ţara Cotă TVA standard Cotă TVA redusă
Austria 20% 10%
Belgia 21% 6-12%
Bulgaria 20% 7%
Cipru 15% 5-8%
Danemarca 25% -
Estonia 20% 9%
Finlanda 22% 12%
Franţa 19,6% 5,5%
Germania 19% 7%
Grecia 21% 10%
Irlanda 21% 13,5%
Italia 20% 10%
Letonia 21% 10%
Lituania 21% 9%
Luxemburg 15% 6-12%
Malta 18% 5%
Marea Britanie 17,5% 5%
Olanda 19% 6%
Polonia 22% 7%
Portugalia 20% 12%
Republica Cehă 20% 10%
România 19% 9%
Slovacia 19% 6-10%
Slovenia 20% 8,5%
Spania 16% 7%
Suedia 25% 6-12%
Ungaria 25% 18%

După cum se observă, România nu se găseşte la extreme, nici în ceea ce priveşte cota standard de TVA, nici în ceea ce priveşte cota redusă.

O altă problemă se ridică în ceea ce priveşte atitudinea ţării noastre în negocierile cu Uniunea Europeană. România a avut în cursul negocierilor de aderare o atitudine foarte moale, ceea ce a condus la derogări majore doar în ceea ce priveşte politicile de mediu. Alte ţări din Europa Centrală şi de est au fost mult mai bătăioase în promovarea interesului lor naţional. Aş cita aici Polonia şi Republica Cehă. Poate că, dacă trenul negocierilor de aderare a fost ratat, măcar de acum înainte România să aibă o atitudine mai fermă în apărarea propriilor interese.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP