Lucian Davidescu: Bărbaţi vs. femei: Cine, cui îi va plăti pensia privată? - Bloguri economice

marți, 23 martie 2010

Lucian Davidescu: Bărbaţi vs. femei: Cine, cui îi va plăti pensia privată?

Ce nu ştii despre pensia ta privată şi ce nu ştie nimeni, deocamdată.



E bine sau nu ca vârsta de pensionare să fie egală, la 65 de ani, pentru bărbaţi şi femei? Să-ţi spun un secret: nici nu mai contează. Pentru că, atunci când va veni vremea, aproape nimeni nu va mai cere pensie timpurie. Dimpotrivă! Matematica demonstrează uşor că pensia de la stat va fi, în cazul bun, mizerabilă.

Tot matematica arată că pensia privată va fi mică. Pentru că deocamdată doar o zecime din contribuţie merge în contul tău.

De aici, matematica devine complicată. Intervin calcule statistice, actuariale şi de solidaritate socială. Femeile trăiesc mai mult, iar România nu a decis nici până acum dacă se va ţine cont de asta la calcului anuităţii. Ce e anuitatea? Este suma adunată în contul tău atunci când vei ieşi la pensie, din care administratoul de fond îţi va plăti un procent în fiecare lună. Cu cât se aşteaptă să trăieşti mai mult, cu atât pensia ta va fi mai mică.

În Chile, prima ţară care a introdus pensiile private (acum 30 de ani!), femeile iau pensii cu o treime mai mici decât bărbaţii. Această experienţă tristă a trebuit reparată prin tot felul de ajustări: o nouă pensie socială sau sisteme de plăţi pentru soţii supravieţitori.

Poate că România nu va urma acelaşi traseu ci va alege să plătească pensii egale pentru contribuţii egale. Deja, ar însemna că statistic bărbaţii subvenţionează femeile. Dar numai dacă se aliniază la acelaşi punct de start: 65 de ani.
Iar aici, ne întoarcem la matematica simplă. Fiecare an de pensionare anticipată înseamnă un an în minus la contribuţii şi încă un an, în plus, de beneficii. Adică o anuitate mai mică. Dacă te pensionezi la 64 de ani, pierzi 7% din pensie. Dacă te pensionezi la 60 de ani, pierzi jumătate.

Dimpotrivă, un angajat care munceşte până la 66 de ani câştigă 7%. Cine aşteaptă până la 70 de ani, ia cu 50% peste pensia standard. Deja te întrebi dacă mai trăieşti până atunci. Vestea bună e că 40% din tinerii de acum vor atinge chiar şi 90 de ani. Vestea proastă e că asta-i doar statistică.

Articol publicat în revista Corso

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Lucian Davidescu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP