Bogdan Glăvan: Două reguli în politica fiscală - Bloguri economice

luni, 17 mai 2010

Bogdan Glăvan: Două reguli în politica fiscală

În tentativa de a limita puterea discreționară a statului de interveni în economie (vezi celebra dezbatere reguli versus discreție), economiștii au acordat atenție îndeobște regulilor în politica monetară, evitând domeniul bugetar. Dacă în domeniul monetar s-au propus o grămadă de reguli (regula țintirii inflației, a nivelului prețurilor, a cursului de schimb, a ratei dobânzii, a masei monetare – fiecare cu variante), în ceea ce privește îngrădirea autonomiei fiscale lucrurile stau mult mai prost. Unicele și totodată celebrele reguli bugetare derivă din criteriile prevăzute pentru aderarea la moneda unică europeană:
• Deficit bugetar de maxim 3% din PIB
• Datorie publică de maxim 60% din PIB

Inspirat de cazul Georgiei, statul care a întreprins una din cele mai liberale reforme economice din ultima vreme și în care se încearcă încorporarea acestor reguli în Constituție, plus prevederea ca cheltuielile publice să nu depășească 30% din PIB, am mers mai departe (cu cât mai departe cu atât mai bine!) și am propus instituirea a două restricții asupra politicii fiscale:
• obligarea guvernului de a nu derula deficit bugetar timp de doi ani consecutiv
• menţinerea unei datorii publice sub 5% din PIB

Între timp mi-am dat seama că putem ținti mai sus, deoarece există un stat care a instituit o regulă de politică fiscală care, în acest moment mi se pare cea mai constrângătoare din lume. Este vorba de Chile, unde începând din anul 2000 guvernul s-a angajat să respecte următorul principiu: asigurarea unui excedent bugetar structural de 1% din PIB. Cifra în sine este mai puțin importantă (în acest caz, ea derivă din – și practic, urmărește să compenseze – pierderea de circa 1% din PIB pe care banca centrală din Chile o suportă anual ca urmare a salvării sistemului bancar în trecut). Ideea este că într-o țară guvernul și-a propus să urmărească echilibrul bugetar, fie și pe parcursul ciclului economic. De remarcat că această regulă nu este exprimată în vreo lege, ci ea funcționeaza ca un fel de gentlemen’s agreement – e drept, într-o țară unde guvernul nu e compus din fitecine.

Nu sunt neapărat în favoarea implementării acestei reguli în România. Deficitul structural este un construct matematic prea puțin relevant pentru realitatea economică. Calcularea valorii lui presupune că știm dinainte cum se va produce ciclul economic și cum va influența el execuția bugetară. Aici fiecare poate specula cum dorește, cu cât o face cu mai multe ecuații cu atât e mai trendy.

De aceea, cred că regula care ar trebui implementată este țintirea echilibrului bugetar nominal cu o marjă de plus/minus 1% (asemănătoare cu practica țintirii inflației). Această regulă ar trebui completată cu o alta, care să împiedice eventualele derapaje cauzate de jocul cu marja de eroare: limitarea datoriei publice la 1% din PIB (în următorii 5 ani, să zicem). Desigur, chiar și așa posibilitatea creșterii cheltuielilor publice nu este exclusă (dată fiind creșterea PIB), însă la ora asta mi-e greu să îmi imaginez ceva mai bun. Poate are cineva vreo sugestie.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP