Bogdan Glăvan: Trei măsuri care nu scot economia din criză - Bloguri economice

joi, 20 mai 2010

Bogdan Glăvan: Trei măsuri care nu scot economia din criză

Reducerea economiei subterane
Aceasta este cea mai greșită propunere pe care am auzit-o. Se susține că economia subterană reprezintă circa 40 miliarde de euro și dacă ar fi fiscalizată atunci deficitul bugetar ar fi eliminat. Matematic e corect, dar nu tot ce este matematic corect este la fel din punct de vedere economic. Propunerea de reducere a evaziunii fiscale demonstrează că susținătorii ei nu înțeleg cauzele evaziunii. Ilegalismul economic apare atunci când legalitatea aduce cu sine o povară de nesuportat. Economia subterană se dezvoltă atunci când impozitarea – confiscarea câștigurilor din tranzacții voluntare între indivizi – amenință să devină o prohibiție de facto a muncii și a inițiativei antreprenoriale. Devine mai rentabil să sfidezi legea și să intri în economia subterană. Căci oamenii nu sunt proști: ei se uită la costul de oportunitate al ilegalității: plata unor biruri sufocante și respectarea unui noian de reglementări birocratice; costul acestei legislații este atât de mare încât devine rentabil să lucrezi, produci, vinzi în ilegalitate.
Doamne-ferește dacă ar fi eliminată economia subterană! Ea reprezintă o supapă prin care piața – rețeaua de schimburi voluntare – poate respira. Asta ne mai trebuie acum, să ajungem Coreea de Nord a Europei (citește aici)! Presupunând, prin absurd, că începând de mâine statul s-ar năpusti cu o armată de controlori asupra mediului de afaceri și, în consecință, legislația muncii ar fi respectată integral de toată lumea, toate veniturile ar fi declarate etc., atunci economia ar sucomba imediat. Nimeni nu este prost să muncească pentru stat, mai ales dacă statul ajunge să acapareze două treimi din produsul muncii.

Fondurile europene pot salva România
Total greșit. Fondurile europene sunt bani publici, împrumutați românilor prin intermediul guvernului. Economia fondurilor europene este o economie a proprietății publice (nu o economie privată) și, prin urmare, suferă de toate maladiile care afectează alocarea publică a resurselor:
• Imposibilitatea calculului economic. De ce este mai bine să finanțezi descoperirea abuzurilor statului decât construcția unei săli de sport la Răchițele sau a unui sistem de canalizare în Voluntari? Nimeni nu poate oferi un răspuns, în afară de evidentul „Fiindcă așa cred eu” – evaluatorul acreditat de stat – că trebuie să se întâmple!
• Inexistența stimulentelor pentru combaterea risipei. Dacă cineva îmi dă un exemplu de proiect european care nu putea fi realizat cu un cost de două ori mai mic îi ofer o ciocolată. Credința oarbă în virtuțile fondurilor europene nu poate veni decât din partea unora care nu au avut nicio legătură cu proiectele europene. Toți cei implicați în așa ceva știu că aceste proiecte nu reprezintă decât o metodă de a-l dezbrăca pe contribuabil – în mod perfect legal, desigur.
Ar trebui să se înțeleagă bine că atragerea fondurilor europene presupune creșterea cheltuielilor statului, că această „cale de succes” a pavat dezastrul Greciei și că ea nu reușește decât să creeze un nou grup de “dependenți social” – grupul experților care știu să obțină doar bani publici. Pe măsură ce programele de finanțare se termină, lobby-ul pentru continuarea lor în altă formă crește.

Schimbarea guvernului
Aceasta nu este propriu-zis o măsură, dar nu am dorit să o omit dată fiind tentația multora din aceste zile de a solicita schimbarea guvernului. Nici nu contează cine este la guvernare, tot ce contează este filozofia de guvernare: vrei să faci reformă sau nu (ceea ce presupune întâi de toate înțelegerea cauzelor crizei, bineînțeles). Să presupunem că de mâine guvernul ar fi condus de sfinți – știți, acel gen de birocrați clarvăzători și morali la care speră teoreticieni precum Dani Rodrik sau Daniel Dăianu. S-ar schimba ceva? Ar deveni alocarea resurselor mai eficientă? Nu. Nici Maica Tereza nu ar fi știut dacă bugetul existent ar fi trebuit direcționat către sala de sport de la Răchițele sau către reparația unei școli din București. Corupția ar dispărea dar bunăstarea societății tot nu ar crește. Poate că inegalitatea socială s-ar diminua (datorită retezării privilegiilor celor abonați la banul public) dar avuția societății nu ar fi mai mare.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP