Cristian Orgonaş: Încotro se îndreaptă bursele - Bloguri economice

miercuri, 26 mai 2010

Cristian Orgonaş: Încotro se îndreaptă bursele

Actiunile cotate la Bursa de Valori Bucuresti s-au prabusit ieri cu procente de peste 10%, indicele BET scazand de la inceputul lunii mai cu 24%, iar BET-FI cu 39%. In aceeasi perioada, DJIA a scazut cu 9%, S&P 500 cu 9.5%, indicele german DAX a pierdut 7.6%, indicele londonez FTSE 8.4%, iar cel japonez Nikkei 225 a scazut cu 14%.

In mod normal, atunci cand bursele pierd atat de mult intr-o perioada atat de scurta, primul lucru la care te gandesti este ca perspectivele macroeconomice s-au deteriorat atat de mult in cateva saptamani, incat investitorii au decis sa scape de actiuni cu price pret.

Ori, datele economice publicate in aceasta perioada nu arata ca trendul de revenire a economiei mondiale este pus serios in pericol. Astfel, din punct de vedere fundamental, actualele scaderi nu se justifica.

Pe plan extern, marile economii ale lumii au iesit din recesiune, iar prognozele de crestre economica nu au fost revizute in jos ci in sus, companiile – in special cele americane – au raport profituri peste asteptari trimestrul trecut, increderea consumatorilor in economia SUA a atins un nivel record pentru ultimii doi ani, iar lista ar putea continua.

Si atunci, de ce au intrat investitorii in panica in ultimele saptamani? Pentru ca speculatorii au gasit o noua jucarie: datoriile tarilor europene.

Dupa ce la inceputul anului, situatia din Grecia – o tara cu un PIB de 234 miliarde de euro (2.6% din PIB-ul zonei euro!!) – a declansat o adevarata isterie in piata si a adus in discutie insasi existenta zonei euro, acum se discuta despre situatia Spaniei, tara cu un deficit bugetar record, greu de finantat in conditiile in care investitorii nu se prea inghesuie sa ii imprumute pe spanioli.

Insa, asa cum ii sta bine oricarei piete puternic speculative, zvonurile si ingrijorarile sunt voit amplificate, astfel ca in acest moment, fundamentele economice conteaza mai putin, piata actionand in primul rand pe baza sentimentelor investitorilor, multi dintre acestia intrand in panica.

Pe plan intern lucrurile stau diferit, in sensul ca peste datele economice usor sub prognoze a venit si criza politica, astfel ca BVB a devenit raiul speculatorilor. Ieri, SIF-urile au scazut in medie cu aproape 14%, Romania aflandu-se acum in topul scaderilor la nivel mondial, dupa ce in urma cu doar cateva saptamani era in topul cresterilor.

L-am auzit ieri pe dl. Traian Basescu spunand ca scrisoarea catre FMI va pleca in forma agreeata initial, astfel ca ramane cum am stablit: salariile bugetarilor se reduc cu 25%, iar pensiile cu 15%. Prin urmare, saptamana viitoare Romania va intra in greva generala.

Spuneam ca din punct de vedere fundamental, panica ce i-a cuprins pe investitori nu se justifica, insa asta nu inseamna ca situatia economiei mondiale este una deosebit de roz.

Pentru ca bursele sa isi revina, este necesar ca tarile europene sa isi rezolve problemele legate de deficite si datorii, iar americanii trebuie sa demonstreze ca expansiunea economica pe care o inregistreaza acum este una sustenabila.

Cum vor evolua bursele pe termen mediu si lung? Panica si zvonurile au efect de moment asupra cotatiilor actiunilor la bursa, insa pe termen lung, conteaza in primul rand fundamentele economice. Daca economia mondiala isi va reveni din criza, cotatia actiunilor va creste, iar corectiile din acest moment vor fi rapid recuperate.

Personal, consider ca actualele cotatii imi ofera posibilitatea de a cumpara ieftin actiuni cu potential bun de crestere, asa ca am cumparat ieri SIF 5 la 1.07 lei. Daca pretul va mai scadea, o sa mai cumpar.

Pe termen lung, imi mentin parerea conform careia prin 2013-2014, BET-FI se va apropia de maximul istoric inregistrat in 2007.

Pana atunci insa, rabdare si tutun – in mod sigur, vom mai vedea scaderi si cresteri haotice atat la BVB, cat si pe bursele externe.

Nota: acest articol nu reprezinta sub nicio forma o recomandare de a cumpara sau a vinde actiuni.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP