Dan Şelaru: Pogea, FMI, Vlădescu, Ciomu - Bloguri economice

duminică, 23 mai 2010

Dan Şelaru: Pogea, FMI, Vlădescu, Ciomu

Anul trecut, în ciuda unui val de proteste, Pogea a impus impozitul forfetar. Rezultatul, un val de şomeri, o scădere şi mai mare a economiei, o creştere a deficitului bugetar.

Anul ăsta, în disperare de cauză, se taie veniturile bugetarilor şi pensionarilor. Cu scopul declarat de a reduce deficitul bugetar. Şi sub ameninţarea creşterii taxelor şi impozitelor. La nivel declarativ o să fie daţi afară un sfert din bugetari. Mai vorbim.

Măsura, în mod evident, deşi scade deficitul bugetar nu aduce nimic bun economiei private. Scade puterea de cumpărare a populaţiei şi pune presiune pe sistemul bancar. O să scadă şi mai mult PIB-ul. O nouă tăiere.

Măsura este corectă dar insuficientă. Şi inutilă dacă nu e dublată de o relaxare fiscală, nu cum, Doamne fereşte, preconizează Boc, o mărire a taxelor şi impozitelor.

Orice fel de mărire a taxelor şi impozitelor nu conduce la o creştere a veniturilor ci la o scădere a PIB-ului. Colectarea este tot 32 de procente din PIB, dar dintr-un PIB mai mic.

Singura cale de a ieşi din acest cerc vicios în care Guvernul şi FMI se comportă precum doctorul Ciomu este creşterea PIB-ului. Singura. Şi asta nu se poate face decât prin scăderea taxelor şi impozitelor. Altfel, doctorul Ciomu o să taie până n-o să mai rămână nimic.

Se tot bate monedă pe lupta împotriva evaziunii. Şi se dă obsesiv exemplul cu bonul de la buticar. Da, şi aia e evaziune. Dar credeţi că miliardele ălea din Elveţia sunt ale buticarilor? Să fim serioşi. Acolo e adevărata evaziune, în paradisurile fiscale sunt rezultatele evaziunii. Şi acestea provin din corupţie, din contracte pe sprânceană cu Statul, din mita instituţionalizată. Din "investiţiile" absolut inutile pe care le face Statul. Din bonusurile şi pierderile întreprinderilor de Stat. Din contrabanda trecută cu vederea.

Mica evaziune este necesară, chiar benefică, mai păstrează locuri de muncă, mai ia din povara bugetară. Dacă eliminarea marii evaziuni este necesară, în vremuri de criză eliminarea celei mici poate să ducă la o recesiune şi mai adâncă. Dar spiritul justiţiar, atât de iubit la noi, o să-l termine pe buticar şi o să îngraşe conturile din Elveţia.

Scăderea deficitului bugetar prin creşteri de taxe şi impozite şi tăieri de salarii şi pensii e inutilă dacă nu se elimină marea evaziune şi nu se reduce sectorul bugetar clientelar. Creşterea veniturilor bugetare se poate face într-un singur fel, prin scăderea taxelor şi impozitelor şi prin debirocratizare, tot 32 de procente se colectează dar dintr-un PIB mai mare. Noi rămânem cu Ciomu. La toamnă pune iar mâna pe bisturiu.

PS Curba Laffer este explicaţia faptului că nu se colectează mai mult, mai precis poziţia noastră pe ea, am depăşit cu mult punctul de optim.

PPS Avem aici o listă cu peste 5 miliarde de euro aruncate aiurea.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Şelaru

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP