Bogdan Glăvan: De ce Krugman greșește și de ce piețele nu au încredere - Bloguri economice

miercuri, 30 iunie 2010

Bogdan Glăvan: De ce Krugman greșește și de ce piețele nu au încredere

De ce acuză Paul Krugman politicile actuale? Le consideră nepotrivite, deoarece austeritatea bugetară este contraindicată în timp de recesiune. Continuator dogmatic al teoriei dezvoltate de John Maynard Keynes în timpul Marii Depresiuni, Krugman ar susține că tăierea salariilor bugetarilor și contracția fiscală va accentua declinul, împingând economia într-un nou val de criză. De ce spun dogmatic? Pentru că situația actuală a statelor afectate de criză nu se compară cu situația din trecut: acum există deja un nivel foarte ridicat al datoriei publice + inflație. Allan Meltzer afirmă că Keynes s-ar răsuci în mormânt dacă ar vedea cât de iresponsabile sunt politicile actuale, d-apăi dacă ar auzi ce spune Krugman.

Krugman ne oferă o busolă defectă pentru descoperirea erorilor politice actuale. Am ajuns unde am ajuns tocmai din cauza unei creșteri nesustenabile a cheltuielilor publice și a unei politici monetare expansioniste. Realitatea este simplă: guvernul nu poate continua pe acest drum deoarece nu își poate finanța deficitul uriaș. Soluția este una singură: reducerea rolului statului în economie, tăind simultan atât cheltuielile cât și veniturile publice (impozitele).

Dincolo de sofismele pe care le inventează Krugman, austeritatea planificată de guvern nu are cum să câștige încrederea piețelor. Aici Krugman are dreptate dar dintr-un motiv greșit. El spune că reducerea cheltuielilor publice va micșora „cererea agregată”, punând presiune pe cifra de afaceri a companiilor și sporind șomajul. Austeritatea nu are însă acest efect, deoarece tot ce face statul se cheamă redistribuție, iar diminuarea redistribuției nu are nimic de-a face cu volumul resurselor disponibile în economie. Societatea nu are ce pierde atunci când guvernul intervine mai puțin, pentru că oricum guvernul nu poate crea nimic – tot ce face el este să ia de la Ion și să îi dea lui Vasile! Problema reală este că austeritatea în sine nu oferă o perspectivă sectorului privat; câtă vreme impozitele și birocrația rămân pe loc (ba chiar cresc!), românii nu sunt încurajați să producă mai mult, să acumuleze capital și să inoveze. Acesta este factorul care descurajează piețele și reprezintă motivul pentru creșterea riscului de țară, în fond, pentru neîncrederea cu care piețele cred că guvernul ar putea să-și acopere în viitor datoriile uriașe.

Tot aud că statul are nevoie de bani. Dar am ajuns în criză tocmai fiindcă statul a avut la dispoziție prea mulți bani pe care i-a risipit. Statul risipește, pentru că redistribuția distruge incitativele productive, sporindu-le pe cele prădătoare (rent-seeking). Tot ce poate statul este fie să construiască poduri de piatră pe care să le ia apa la următoarea viitură, fie să ridice piramide – moștenirea Jocurilor Olimpice din Grecia sau China. Și cu cât capturează mai mulți bani cu atât poate cheltui/risipi mai mult și cu atât mai ușor trec neobservate eventualele deficite. Citiți istoria. Când oare nu a avut statul nevoie de bani?! Statul are întotdeauna nevoie de bani, nu e nimic spectaculos sau ieșit din comun cu repetarea acestei pretenții în prezent.

Dar, din perspectiva societății, nu avem nevoie de mai mulți bani la buget. Un stat mai mic înseamnă mai puțină alocare clientelară și deficite bugetare mai mici. Credeți că ar fi posibil un deficit de 10% dacă toate cheltuielile s-ar ridica la 20% din PIB? Credeți că ar fi posibil un deficit de 10% dacă toate cheltuielile s-ar ridica la 10% din PIB?! Știți ce înseamnă 10% din PIB?

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP