Bogdan Glăvan: Taxele se plătesc singure? Replică la Soviani și Socol - Bloguri economice

miercuri, 2 iunie 2010

Bogdan Glăvan: Taxele se plătesc singure? Replică la Soviani și Socol

Radu Soviani a criticat ieri reducerea fiscalității în general și introducerea cotei unice în special, pe motiv că acestea măresc deficitul bugetar. O poziție similară (mult mai detaliată și argumentată) o are și Cristian Socol de la ASE. Pe scurt, Soviani se bazează pe două lucruri în pledoaria sa împotriva cotei unice din România:

1. Cota unică a echivalat cu reducerea fiscalității și a dus la scăderea veniturilor și la creșterea deficitelor bugetare

2. Profesorul Nicholas Gregory Mankiw de la Harvard a arătat că reducerea fiscalității acoperă prin efectul de stimulare a creșterii economice doar 17%-50% din pierderea veniturilor bugetare (în funcție de obiectul impozitării: munca sau capitalul)

Din capul locului vreau să precisez că nu sunt un avocat necondiționat al cotei unice. Dacă mâine aș avea de ales într-o impozitare progresivă de la 0,67 la 4 procente și actuala cotă unică de 16%, aș alege prima variantă cu ochii închiși. Dar argumentale ale lui Radu Soviani și Cristian Socol sunt criticabile, după cum veți vedea.

În primul rând, dacă există ceva ce NU se poate spune despre cota unică din România, acest “ceva” este că a fost asociată cu scăderea veniturilor bugetare. Mai jos aveți evoluția veniturilor bugetare ale României din 2004 încoace, conform unui studiu Eurostat care tocmai a fost publicat ieri.

An Venit (% din PIB)
2004 27,7
2005 28,5
2006 29,2
2007 29,8
2008 28,8
Poate că Eurostat ne păcălește, nu știu, dar alte date mai bune nu dețin. Observați vă rog că acesta nu este un argument în favoarea cotei unice. Dacă insistăm cu econometria, așa cum face Cristian Socol, s-ar putea să rezulte că creșterea veniturilor bugetare s-a produs în ciuda, nu din cauza cotei unice! Însă gloria econometriei e de scurtă durată (nu mă îndoiesc că Socol, un sensible economist, cunoaște acest lucru). Cine știe, nu am verificat calculele…, poate mâine cineva face alte regresii și ne dă că măsura a fost bună!

În al doilea rând, Mankiw este un keynesian – ce-i drept, un keynesian convertit în ultimii ani la un liberalism moderat. În acest articol, Mankiw povățuiește guvernele să reducă fiscalitatea ca măsură de ieșire din criză, deoarece această metodă este mult mai eficientă decât creșterea cheltuielilor publice.

According to the Romers (Christina și David; precizarea mea), each dollar of tax cuts has historically raised G.D.P. by about $3 — three times the figure used in the administration report. That is also far greater than most estimates of the effects of government spending (1,57; precizarea mea)…
These studies point toward tax policy as the best fiscal tool to combat recession, particularly tax changes that influence incentives to invest, like an investment tax credit. Sending out lump-sum rebates, as was done in spring 2008, makes less sense, as it provides little impetus for spending or production.
LIKE our doctor facing a mysterious illness, economists should remain humble and open-minded when considering how best to fix an ailing economy. A growing body of evidence suggests that traditional Keynesian nostrums might not be the best medicine.

Deci, a-l cita pe Mankiw în contextul actual drept un economist care ne spune să ne gândim de două ori înainte de a reduce impozitele, este un pic nepotrivit, după părerea mea.

În al treilea rând, aici este studiul în care Mankiw zice lucrurile pe care le invocă Soviani: că scăderea impozitării nu stimulează atât de mult economia încât bugetul să nu aibă de pierdut. Știți cum începe pledoaria lui Mankiw?
“For example, suppose that the initial tax rates on capital and labor are 25 percent… “

Acum, știți cât e impozitarea muncii în România? Bănuiesc că știți, dacă nu, aflați de aici: 57%. Despre ce vorbim?
Hai să punem punctul pe i. Să presupunem că mâine cota unică s-ar reduce la 10%, așa cum s-a mai propus. S-ar revigora economia? Poate că nu. Este acesta un semn că reducerea fiscalității nu e bună? Deloc. Dacă cheltuielile guvernamentale nu scad, statul va avea un deficit bugetar și mai mare, adică va trebui să se împrumute mai mult decât o face în prezent. Așa cum a arătat David Ricardo acum două secole, lumea nu e atât de toantă încât să nu înțeleagă ce i se pregătește: confiscarea veniturilor în viitor pentru acoperirea datoriilor. În aceste condiții, vorba unui prieten, de ce să produci mai mult, ca să dai mai mulți bani la stat?! Ce vreau să spun, cu alte cuvinte, este că deficitul bugetar reprezintă o povara fiscală actuală, deoarece influențează deciziile agenților economici chiar acum. Dar este greșit să spui că deficitul bugetar rezultă din scăderea impozitelor. Deficitul bugetar rezultă din inadecvarea cheltuielilor comparativ cu veniturile. De aceea, reducerea fiscalității trebuie privită ca un instrument de reducere a statului, nu de însănătoșire a finanțelor publice.

Nu cred că ceea ce ar trebui să ne preocupe acum, urgența-urgențelor, este însănătoșirea finanțelor publice. Însănătoșirea este time-inconsistent (cum ar zice Kydland și Prescott). De ce să se însănătoșească? Ca să mai facă guvernul încă o rundă de cheltuieli mai târziu? Nu, lucrul care ar trebui să ne preocupe este minimizarea statului, eventual după modelul prezentat aici.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP