Cristian Orgonaş: Piaţa imobiliară – proprietarii încep să lase din preţuri. Timişoara, campioana scăderilor - Bloguri economice

vineri, 2 iulie 2010

Cristian Orgonaş: Piaţa imobiliară – proprietarii încep să lase din preţuri. Timişoara, campioana scăderilor

Dupa ce in ultimele 12 luni, proprietarii au tinut cu dintii de preturi, iata ca luna iunie aduce prima scadere mai serioasa a preturilor cerute de catre proprietari pentru apartamentele scoase la vanzare.

Astfel, conform indicelui calculat de imobiliare.ro, pretul mediu pe metru patrat la nivel national a ajuns la 1.275 euro, in scadere cu 2.8% fata de mai, scaderea de la inceputul anului fiind de 5.3%. Comparativ cu iunie 2009, pretul mediu a scazut cu 6.6%. Acest pret se bazeaza pe analiza unui numar de 11.823 oferte introduse pe situl respectiv.

In Bucuresti, scaderile au fost ceva mai mici: cu 2.1% a scazut pretul mediu, insa aceasta scadere se datoreaza aproape exclusiv scaderii cu 3% a preturilor apartamentelor vechi, in timp ce pretul apartamentelor noi a scazut cu doar 0.5%. Numarul ofertelor luate in considerale la stabilirea pretului mediu a fost de 16.280.

In Timisoara, scaderile au fost mult mai mari: in iunie, pretul mediu pe metru patrat a scazut cu 4.5% fata de mai, ajungand astfel la 874 euro. Acest pret este cu 8.6% mai mic decat cel inregistrat la sfarsitul anului trecut, si cu 12.6% mai mic decat in iunie 2009. De remarcat ca diferente dintre pretul apartamentelor noi si pretul apartamentelor vechi este neglijabila, respectiv 4%. Numarul ofertelor luate in considerare a fost de 1.738.

Mai jos se poate observa evolutia lunara a pretului mediu pe metru patrat in ultimul an, click pe grafic pentru marire.

Avand in vedere: scaderea numarului de tranzactii imobiliare, scaderea entuziasmului legat de Prima Casa, scaderea veniturilor si a puterii de cumparare, este foarte probabil ca scaderea preturilor inregistrata in luna iunie sa nu reprezinte altceva decat inceputul unui nou trend negativ, care va continua cel putin pana la sfarsitul anului 2010.

In ceea ce priveste indicele prezentat de INS in aceasta saptamana, trebuie sa fac o precizare: scaderea de 3.9% inregistrata la nivel national in T1.10, este raportata la media anului trecut. Or, anul trecut preturile au fost mari in primul semestru, si mai mici in al doilea semestru. Spre exemplu, imobiliare.ro arata ca in S2.09, pretul mediu a fost cu 7% mai mic decat in S1.09.

Acelasi lucru este scos in evidenta si de indicele BREI-V pentru Bucuresti, care arata o diferenta de 5% intre S1.09 si S2.09.

Prin urmare, media pe 2009 calculata de INS nu este foarte reprezentativa. Daca INS ar fi comparat T1.10 cu T1.09, diferenta ar fi fost de 12-15%.

PS: tot conform imobiliare.ro, in Brasov, pretul mediu a scazut 1%, in Cluj a crescut cu 0.5%, in Constanta a scazut cu 0.7%, iar in Iasi a crescut cu 0.9%.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP