Ion Radu Zilişteanu: 5 ani de la denominarea monedei naţionale - Bloguri economice

vineri, 2 iulie 2010

Ion Radu Zilişteanu: 5 ani de la denominarea monedei naţionale

Ieri s-au împlinit cinci ani de la denominarea monedei naţionale, prin Legea nr.348 din 14.07.2004. Iată ce scrie în primele trei articole ale legii:

Art. 1. - (1) La data de 1 iulie 2005, moneda naţională a României, leul, va fi denominată astfel încât 10.000 lei vechi, aflaţi în circulaţie la această dată, vor fi preschimbaţi pentru 1 leu nou.
(2) Denominarea reprezintă acţiunea de reducere a valorii nominale a însemnelor monetare.
(3) Leul nou va fi unitatea monetară naţională a României, denumită în continuare leu, şi se va diviza în 100 de bani.
Art. 2. - (1) În conformitate cu prevederile art. 1, Banca Naţională a României va pune în circulaţie noile bancnote şi monede începând cu data de 1 iulie 2005.
(2) Actualele bancnote şi monede, respectiv leii vechi, vor avea putere circulatorie până la data de 31 decembrie 2006 şi vor fi acceptate la plată la valoarea calculată potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1).
(3) După această dată, Banca Naţională a României va preschimba bancnotele şi monedele vechi cu cele noi, în condiţiile stabilite prin reglementări proprii.
(4) Preschimbarea se va putea face pe o perioadă de maximum 3 ani, respectiv până la data de 31 decembrie 2009, la sucursalele Băncii Naţionale a României care desfăşoară activităţi de casierie şi la unităţile instituţiilor de credit autorizate să efectueze această operaţiune prin ordin al guvernatorului Băncii Naţionale a României.
Art. 3. - În perioada de la introducerea noii emisiuni monetare până la data de 31 decembrie 2006, bancnotele şi monedele aflate în circulaţie înaintea datei de 1 iulie 2005, denumite în continuare monedă veche, vor fi înlocuite treptat cu bancnotele şi monedele din noua emisiune monetară a Băncii Naţionale a României, denumite în continuare monedă nouă.
Sloganul sub care Banca Naţională a României a desfăşurat activităţile care i-au revenit în legătură cu această acţiune a fost: "Nimic nu se pierde, nimic nu se câstigă. Totul se simplifică." A fost dezvoltat şi un site, www.denominare.ro, care în momentul de faţă pare părăsit.

Co ocazia denominării, a fost modificată şi vechea codificare ROL (Romanian Leu) în RON (Romanian New). Din această cauză, chiar şi în zilele noastre se mai foloseşte barbarismul ron, cu pluralul roni, utilizat chiar şi de către reprezentanţii autorităţilor.

Unul dintre avantajele denominării a fost componenta psihologică. Exprimarea valutelor în zeci de mii de lei era dezavantajoasă în raport cu exprimarea în câţiva lei. Alte argumente pentru denominare au fost viitoarea adoptare de către România a monedeei euro şi simplificarea operaţiunilor contabile şi bancare.

Desigura, la vremea respectivă, au existat mulţi comercianţi care au încercat să profite de denominare pentru mărirea preţurilor, aşa cum încearcă şi acum, odată cu mărirea TVA.

Iată, la cinci ani de la denominare, încă există multe persoane care folosesc în limbajul curent leii vechi. În general este vorba de persoane în vârstă, persoane cu nivel redus de educaţie şi chiar politicieni, care încearcă să se facă înţeleşi.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP