marți, 5 ianuarie 2010

Cristian Orgonaş: Anul trecut, românii au economisit în medie 12% din venit

INS a dat astazi publicitatii datele privitoare la veniturile si cheltuielile populatiei in trimestrul trei al anului trecut, iar concluzia este ca in medie, romanii au economisit 12.1% din venit. In sume absolute, veniturile totale medii lunare au fost, in termeni nominali, de 2,268 lei pe gospodarie si 781 lei pe persoana, iar cheltuielile au totalizat 1,994 lei lunar pe gospodarie (687 lei pe persoana), reprezentand 87,9% din veniturile totale.

In primul trimestru din 2009, rata economisirii a fost de 12%, iar in trimestrul doi de 12.1%, cu aproape 20% mai mare decat media de 10.2% din 2008, datele mai jos click pe grafic pentru marire. De notat ca veniturile si cheltuielile mentionate sunt pe gospodarii, nu pe persoana.


Cati bani au economisit romanii in primele trei trimestre din 2009? Avand in vedere ca in Romania exista aproximativ 8 milioane de gospodarii, iar o gospodarie a pus deoparte 276 de lei pe luna (media primelor 3 trimestre din 2009), un calcul grosier ne arata ca suma economisita a fost de 18-20 miliarde lei sau 4.5 miliarde euro, insa exista o polarizare extrem de pronuntata in sensul ca cele mai multe familii nu pot pune niciun ban deoparte.

Unde s-au dus banii? In perioada decembrie 2008-septembrie 2009, depozitele populatiei la banci in lei au crescut cu 12.4% (6.5 mld lei), iar cele in valuta cu 14.7% (4.5 mld lei). Mai departe, activele fondurilor mutuale au crescut cu aproape 2 miliarde lei, ceea ce inseamna majoritatea banilor s-au dus in depozite si fonduri de investitii.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Ion Radu Zilişteanu: Decizie surprinzătoare a BNR: dobânda de politică monetară redusă la 7,5%

Consiliul de Administraţie al BNR, întrunit azi în şedinţa programată de politică monetară, a decis reducerea dobânzii de politică monetară de la 8% la 7,5%. Decizia este surprinzătoare chiar şi în conformitate cu argumentele aduse de BNR în comunicatul consecutiv şedinţei:

Analiza evoluţiei indicatorilor macroeconomici relevă stagnarea temporară a procesului de dezinflaţie în condiţiile consolidării tendinţei de scădere a ratei inflaţiei de bază CORE2 ajustată pe fundalul persistenţei unei contracţii economice severe, concomitent cu o relativă ameliorare a percepţiei investitorilor străini asupra economiei româneşti în perspectiva detensionării mediului politic intern.

Rata anuală a inflaţiei a urcat la nivelul de 4,65 la sută în luna noiembrie 2009, faţă de 4,3 la sută în luna precedentă, pe fondul majorării accizelor şi al creşterii preţurilor mărfurilor alimentare, fiind însă inferioară nivelului de 6,3 la sută înregistrat în luna decembrie 2008. Impactul majorării accizelor la tutun asupra ratei anuale a inflaţiei (reflectată prin indicele preţurilor de consum) pentru sfârşitul anului 2009 este estimat la 1,8 puncte procentuale.

Rata anuală a inflaţiei de bază CORE2 ajustată – calculată prin eliminarea impactului preţurilor administrate, al celor volatile (legume, fructe, ouă şi combustibili) şi al principalelor produse accizabile (tutun şi băuturi alcoolice) – şi-a prelungit trendul descendent, reducându-se la nivelul de 3,3 la sută în luna noiembrie 2009, faţă de 3,4 la sută în luna anterioară şi 6,3 la sută în luna decembrie 2008.

În plan monetar, se remarcă o continuare a dinamicii anuale negative în termeni reali a creditului acordat sectorului privat, în special în ceea ce priveşte componenta în monedă naţională, în condiţiile menţinerii cererii reduse de credite pe fondul recesiunii economice. Creditul acordat sectorului public şi-a păstrat dinamica anuală înaltă, nevoile substanţiale de finanţare a deficitului bugetar din ultima parte a anului 2009 contribuind la menţinerea ecartului între ratele dobânzilor interbancare şi rata dobânzii de politică monetară.


Deci în condiţiile stagnării procesului de dezinflaţie şi în perspectiva inflamării preţurilor de consum în perspectiva majorării accizelor, BNR îşi argumentează micşărarea dobânzii cheie "pentru asigurarea unei perspective de convergenţă a ratei inflaţiei către ţintele stabilite pe termen mediu, în paralel cu relansarea durabilă a creşterii economice". Cu alte cuvinte, micşorăm dobânda de politică monetară dorindu-ne ca inflaţia să scadă, nu drept o consecinţă a scăderii inflaţiei. Explicaţia mi se pare cel puţin ciudată, mai ales în condiţiile ratării ţintei de inflaţie.

Mai mult decât atât, după procesul de dezinflaţie asociat contracţiei economice, deja în ţările Uniunii Europene inflaţia a început să crească, ceea ce va determina Banca Centrală Europeană să mărească dobânda de politică monetară pentru zona euro foarte curând. De altminteri, temerea cea mai mare a bancherilor centrali din ţările dezvoltate este cea legată de o inflamare a inflaţiei.

Dacă analizăm mai îndeaproape situaţia, vom constata că decizia luată azi în CA al BNR se leagă mai mult de necesităţile uriaşe de finanţare a statului român, aflat într-o situaţie foarte delicată ca urmare a amânării tranşelor din acordurile cu instituţiile internaţionale. Adică după ce a pretins că s-a ţinut băţoasă lungă vreme în lupta sa pe viaţă şi pe moarte pentru stabilitatea preţurilor, BNR sacrfică tocmai această stabilitate pentru a hrăni un stat flămând financiar, situaţie în care statul român a ajuns atât din cauza crizei economice internaţionale, dar şi din cauza deciziilor dezastruoase ale oamenilor politici şi a unui an electoral.

Legat de această decizie a băncii centrale, m-a sâcâit astăzi afirmaţia unei reporteriţe de la Antena 3, care a perorat toată ziua că "această decizie va avea consecinţe imediate asupra dobânzilor practicate de băncile comerciale". Ei nu zău?

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Bogdan Glăvan: BNR impozitează economisirea scăzând rata dobânzii

BNR a redus rata dobânzii la 7,5%, ceea ce e un semnal clar că vrea să sprijine guvernul. Aflat în criză acută de resurse, în ciuda cifrelor optimiste de pe proiectul de buget înaintat la Parlament, guvernul apelează cu încredere la banca centrală. Care are de unde să ofere bani fiindcă… ea este cea care îi fabrică!

Decizia Consiliului de Administraţie este destul de suprinzătoare. Mai ţine cineva minte că ţinta de inflaţie pe anul trecut a fost ratată? Câte zile au trecut de atunci? Ei bine, vi se pare normal ca prima măsură luată de BNR după ratarea ţintei de inflaţie, în sensul creşterii prea puternice a preţurilor, să fie relaxarea politicii monetare?! Ce este asta, o nouă paradigmă de care nu am auzit?

Unora li se pare că dobânda oferită de bănci este prea mare. De exemplu, Sorin Pâslaru (Ziarul Financiar), dincolo de recunoaşterea perspicace a faptului că în absenţa sprijinului BNR politica bugetară va intra cu maximă viteză în gard, oferă câteva afirmaţii cel puţin ciudate. De exemplu, el susţine că rata dobânzii va trebui să ajungă pe la 6% în vară, pentru a se situa la 2 p.p. peste rata inflaţiei, ceea ce pare rezonabil. Uimitor! Are cineva impresia că rata inflaţiei va rămâne la 4% anul acesta? Când energia şi alimentele se scumpesc deja cu zeci de procente?! Poate, dacă BNR primeşte la rândul ei un sprijin de la statisticienii de serviciu (Ura! A scăzut CORE2 – rata inflaţiei calculată prin excluderea produselor alimentare şi a energiei). Ar trebui să citiţi motivarea deciziei, ca să suportaţi scumpirile fericiţi.

În mod normal, preţurile de consum ar trebui să crească mai puternic în acest an, iar presiunile inflaţioniste „telefonate” le consider într-un sens fireşti. În ultimii ani masa monetară pe care BNR a injectat-o fără greaţă în economie s-a dus mai cu seamă în preţurile activelor (care nu sunt luate în calcul la determinarea ratei inflaţiei). Lumea a folosit banii pentru a cumpăra mai mult sau mai puţin speculativ case, terenuri, maşini, acţiuni etc. Acum, când acest canal de evacuare al banilor este obturat, fluxul cheltuielilor băneşti va reintra pe canalul consumului. Este timpul ca inflaţia produsă în toţi aceşti ani să devină vizibilă.

Prin urmare, maşinăria inflaţiei capătă viteză pe zi ce trece, iar BNR ce face? Apasă pedala producţiei de bani. Noroc cu centura de siguranţă a FMI. Deocamdată. Mai avem încă un an de curse cu economisirile populaţiei pe locul mortului.

Apropos, domnul Pâslaru afirmă că „banii din depozite remuneraţi mai prost vor veni înspre investiţii”, adică în sfârşit nu vor mai fi „tezaurizaţi în bănci” (sic! e pentru prima oară când aud expresia asta, cred că şi Keynes ar rămâne uimit să afle de ce sunt în stare urmaşii săi), adică se vor încuraja cheltuielile şi, mai departe, încasările din TVA etc. etc. şi uite aşa vor fi bani şi pentru autostrăzi! Aţi înţeles?

Eu unul pricep mai greu. Aşa că poate mă lămureşte şi pe mine cineva cum oamenii care, disperaţi că până şi investiţiile sigure din Pipera s-au dovedit a fi bani aruncaţi pe geam şi, în consecinţă, au păstrat ce le-a mai rămas în bănci, vor fi acum tentaţi să investească din nou. Mie mi se pare că asistăm la hăituirea economisirilor românilor; atunci când publicul e suficient de precaut pentru a şi le pune la adăpost, iese BNR să le vâneze.

Dar poate că mă înşel. Poate au dreptate cei care susţin că prin descurajarea economisirilor se pot încuraja investiţiile! Prin urmare, nu-mi mai rămâne decât să îi întreb de ce sunt aşa de timizi? De ce nu scad ACUM rata dobânzii la 6%. De ce nu la 0%?

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Ion Radu Zilişteanu: Elena Udrea visează bani din cer prin programul "Prima casă"

După audierile la parlament privind proiectul de buget alocat Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, pe care îl păstoreşte, Elena Udrea a făcut mai mult afirmaţii surprinzătoare, pe care le puteţi citi pe larg în relatarea Mediafax.

Cea mai flagrantă dintre ele se referă la vânzarea locuinţelor deţinute de Agenţia Naţională pentru Locuinţe: "Ne descurcăm cu ce avem. Încercăm să găsim surse şi în vânzarea de apartamente ANL. Dacă am vinde 9.000 de locuinţe ANL la un preţ estimativ de 40.000 €, am putea strânge 360 mil.€. Acest lucru ne-ar asigura finanţare pentru construcţia altor apartamente pentru tineri", a precizat Udrea. Ea a adăugat totodată că, pentru facilitatea cumpărării acestora, ministerul vrea să introducă vânzarea apartamentelor ANL în Programul "Prima casă". Nu ştiu cum visează doamna Udrea că ar putea face aceată operaţiune. Solicitanţii unui credit ipotecar prin programul amintit trebuie să se califice la criteriile bancare de acordare a creditului, cei mai mulţi dintre ocupanţii locuinţelor ANL neaflându-se în această situaţie. Având în vedere că în programul "Prima casă" au mai rămas circa 520 mil.€, dintre aceştia 360 mil.€ ar trebui folosiţi pentru creditarea cumpărării locuinţelor ANL. Cum guvernul a alocat 100 mil.€ pentru garantarea a 1 mld.€, pentru 360 mil.€ ar rezulta 36 mil.€ şi ar obţine de zece ori mai mult. Numai că, pe de-o parte, aceştia sunt bancii băncilor investiţi în credite garantate exclusiv de stat, iar, pe de altă parte, destul de puţini dintre ocupanţii locuinţelor ANL s-ar califica pentru obţinerea unui credit. În consecinţă, singura şansă de a vinde aceste locuinţe ar fi cu plata în rate şi fără garanţie. Afirmaţiile Elenei Udrea nu sunt decât mici lovituri de imagine, fără logică economică şi fără niciun studiu de impact, aşa cum ne-au obişnuit guvernanţii în ultima vreme.

O altă afirmaţie a Elenei Udrea a fost că are în buget 30 mil.lei, adică circa 7 mil.€, pentru 1.100 locuinţe sociale. Pentru cine se pricepe cât de cât la preţurile de construcţie, este ridicol. Suma respectivă nu ajunge decât pentru 2-3 blocuri de locuinţe. După calculul ei, ar putea construi o locuinţă socială cu 6.300 €, ceea ce ar fi un record în domeniu.

După cum ne informează Academia Caţavencu, în declaraţia de avere din 10 iunie 2009, datoriile Elenei Udrea ajunseseră la următoarele cifre: 3.297.000 € către BRD şi 200.000 lei către persoana fizică Dinu Pescariu. O persoană cu asemenea datorii începe să nu mai aibă percepţia banului, chiar şi într-o funcţie publică.

Iată cum o chestiune serioasă ca politicile imobiliare naţionale este lăsată pe mâna unui ministru care habar nu are cu se mănâncă domeniul.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Bogdan Glăvan: Cine s-a născut astăzi?

În ziua de 5 ianuarie 1767 s-a născut unul dintre cei mai importanţi economişti „clasici”, Jean-Baptiste Say. Inutil să spun că lecturarea lui Say este absolut obligatorie de către toţi discipolii economiei.

A fost primul profesor de economie al Franţei. Contribuţiile sale la dezvoltarea economiei sunt copleşitoare. Un scurt rezumat:
• Contemporan cu alt economist genial, David Ricardo, Say nu a împărtăşit credinţa eronată a acestuia că valoarea derivă din muncă (remember Marx). Din contră, arăta Say, valoarea unui produs derivă din utilitatea acestuia, adică din capacitatea sa de a răspunde dorinţelor indivizilor; astfel, la originea valorii se află preferinţele publicului.
• Say a resuscitat întreprinzătorul în teoria economică (după ce Adam Smith, „părintele economiei”, îl trecuse complet cu vederea.
• A deconspirat eroarea de a confunda capitalul cu banii şi, în consecinţă de a considera dobânda drept „preţul banilor” – eroare perpetuată, din păcate, până în manualele de economie contemporane şi în basmele de genul „banii sunt sângele care irigă economia”. Say a afirmat răspicat că dobânda este preţul capitalului, iar acumularea de capital se realizează prin economisire.
• S-a remarcat prin opoziţia sa cvasi-totală la interferenţa statului în economie. El a afirmat simplu, că „producţia este reglementată de nevoile societăţii”, prin urmare este inutil să o mai reglementeze altcineva! În plus, activitatea statului se bazează pe impozitare, iar „orice impozitare afectează producţia, descurajând acumularea de capital”.
• Say i-a ridiculizat pe cei care credeau că creşterea cheltuielilor statului duc la dezvoltarea naţiunii. Parcă anticipând tezele caraghioase ale guvernanţilor vechi şi noi de pe malul Dâmboviţei, care se uită la ponderea statului în economie în Europa Occidentală şi trag nădejde că vor putea expropria şi ei într-un hal similar (în România ponderea în PIB a cheltuielilor/veniturilor statului este cu 10-15 p.p. mai mică decât în vestul UE), ba chiar ne asaltează cu sofisme de genul „fără mai mulţi bani la buget România nu va avea autostrăzi sau învăţământ performant”, Say a replicat: “Un om nu e bogat fiindcă plăteşte mult, ci poate să plătească mult tocmai fiindcă e bogat”! Pe de altă parte, a dezavuat analizele statistice, atrăgând atenţia asupra pericolui de a confunda cauza cu efectul. Aşa că ar trebui să învăţăm de la Say şi să băgăm bine la cap că UE s-a dezvoltat nu din cauză ca a avut un stat puternic, intervenţionist, ci din contră.
• De fapt, Say a afirmat că toate cheltuielile statului sunt pur şi simplu consum, prin urmare sintagma “investiţii de stat” reprezintă o contradicţie în termeni!
• În fine, Say a rămas celebru pentru „legea pieţelor” (legea sau teoria debuşeelor), potrivit căreia „oferta îşi creează propria cerere”. Această afirmaţie a constitui reduta peste care s-au căznit să treacă toţi intervenţioniştii de la Keynes încoace. Atât de puternică a fost ofensiva acestora, încât Say a ajuns să fie luat în derâdere („Ce prostie, doar este evident că oferta nu este egală cu cererea!” În realitate, Say avea dreptate iar keynesienii trebuie să mai înveţe: producţia creează putere de cumpărare, deci cerere; poate că producţia de pantofi nu creează cerere pentru pantofi, dar va genera cerere pentru portocale sau pentru discoteci. În plus, Say a respins vehement plângerile patronatelor care anunţă că vânzările lor stagnează pentru că lumea nu are bani – ceea ce îl face pe Say compulsory reading pentru Consiliul de Administraţie al BNR, care tocmai a redus rata dobânzii la 7,5%, pentru că li se pare că în România nu există suficienţi bani!

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Lucian Davidescu: 7 afaceri care vor prospera după criză

Este destul de limpede că imobiliarele şi serviciile financiare nu vor mai ajunge la nivelurile de la care au căzut. Care vor fi noile vedete?


1. Internet. Cu 3 din 8 gospodării conectate faţă de 2 din 3 cât este media UE, România se poate aştepta la o creştere accelerată. Nu doar la numărul noilor conexiuni ci şi la volumul serviciilor online. Doar 2% dintre români au cumpărat ceva pe internet în ultimele 12 luni faţă de 37% media UE. Foarte probabil, situaţia se va schimba rapid. Detalii, [aici].

2. Agricultură. Nu orice fel de agricultură, doar cea făcută cu cap. România are un singur mare dezavantaj agricol – fragmentarea terenurilor. În rest, numai oportunităţi: Preţul mic al hectarului,
forţa de muncă ieftină, lipsa impozitării. La acestea se adaugă, dacă mai era nevoie, subvenţia la hectar (citeşte despre politica agricolă comună a UE, [aici]). Iar investiţia în irigaţii se amortizează rapid pentru o exploataţie bine gândită.
Ce-i trebuie însă agriculturii ca să fie profitabilă? Agricultori profesionişti (adică ingineri), management adevărat şi tehnologie.

3. Salubritate. Jumătate dintre casele din România nu au canalizare. Iar jumătate dintre localităţile care au canalizare nu au staţie de epurare. La fel staul lucrurile şi la nivelul serviciilor de colectare şi procesare a gunoiului. Cu morcovul banilor şi băţul sancţiunilor, Uniunea Europeană va avea grijă ca lucrurile să se schimbe.

4. Energie neconvenţională. Sistemul de subvenţie încrucişată care realocă bani de la producătorii clasici la cei de anergie alternativă asigură venituri de două-trei ori mai mari pe kilowatt pentru cei din urmă. Singura problemă este accesul dificil la reţea, tehnic şi legal, pentru cei din urmă. Când şi această problemă va fi rezolvată, afacerea va avea în faţă cel puţin un deceniu de creştere rapidă. De asemenea, un eventual acord internaţional de reducere a emisiilor ar însemna şi mai mulţi bani. Citeşte [aici] cum a eşuat ultima tentativă.

5. Transport aerian. Pe măsură ce calea ferată ajunge să lucreze la costurile reale iar finanţarea bancară îşi caută alternative la sectoarele-vedetă de până acum, cursele aeriene interne ar putea deveni o alternativă de transport competitivă. În plus, peste două milioane de români muncesc în străinătate, iar o parte încă merg acolo cu autocarele. Ofertă să fie, cerere se va găsi.

6. Reconversie profesională. Fondurile de la UE pentru piaţa muncii ajung (cu tot cu cofinanţarea naţională) la peste 4 miliarde de euro până în 2013, bani pe care deocamdată nu prea are cine să-i ia. E drept, nu prea are nici cine să-i dea: barierele birocratice sunt uneori de netrecut. Asta înseamnă însă un profit cu atât mai mare pentru cei care au curajul să rupă cercul vicios şi să îşi facă planurile din timp.

7. Management de proiect. Da! Oricine îşi va asuma răspunderea (inclusiv financiară) şi va putea demonstra că poate duce până la capăt, în timp util, un proiect, va obţine un bonus substanţial de performanţă. Este valabil începând de la banale demersuri birocratice şi ajungând la mari şantiere de construcţii. Finanţarea va fi multă vreme prea scumpă şi prea rară pentru ca cineva să îşi mai asume întârzieri şi erori.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Lucian Davidescu

Dan Popa: Mai ţineţi minte?

In trecut, vistiernicul era echivalentul ministrului de Finante de azi (chiar daca se ocupa si de garderoba Domneasca). Logofatul, pastratorul Legilor, era ministrul Justitiei. Comisul era seful Comitatelor, adica un fel de prefect. Postelnicul se ocupa de dregatoriile Domnitorului cu strainataturile. Un fel de ministru de Externe, cum ar veni.
Spatarul era seful ostirii. Prin urmare, Ministrul Apararii de azi. Vornicul era ministru de interne. Parcalabul era un fel de sef al Vamilor.

Ma gandesc ca de azi sa scriu despre ei, daca voi avea ocazia, cu vechile lor titluri. Marele vornic Blaga, logofatul Predoiu, Spatarul Oprea, Postelnicul Baconschi si Marele Vistiernic Vladescu.
Seful lor avea titlul de Mare Ban. Asta ar fi fara indoiala, Banul banilor, Emil Boc Intaiul.
Nu am gasit echivalentul postului Elenei Udrea. Si sincer, nici nu cred ca existau pe atunci oameni care sa viseze sa faca ce stie sa faca Udrea.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Cristian Orgonaş: Educaţia şi Sănătatea – două domenii în care statul pompează prea mulţi sau prea puţini bani?

Impreuna, Educatia si Sanatatea cumuleaza aproximativ 80% din angajatii care lucreaza in domeniul public, iar bugetele alocate celor doua sectoare au o pondere de peste 25% in totalul cheltuielilor publice. Este mult, este putin? Sa vedem cum stam in comparatie cu tarile dezvoltate.

I. Educatia

Se sustine frecvent ca pentru a intra in randul lumii civilizate, autoritatile trebuie sa aloce minim 6% din PIB Educatiei, insa daca analizam situatia din alte tari, observam urmatoarele: la nivelul Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD - cuprinde cele mai avansate 30 de tari din lume), procentul mediu este de 5.3%, Germania alocand 4.4%, Italia 4.7%, UK si SUA cate 5.5%, iar Polonia si Ungaria 5.3%, respectiv 5.4%.

In Romania, in 2008, procentul alocat acestui sector a fost de 6%, peste media europeana, insa raportarea la PIB distorsioneaza imaginea de ansamblu pentru ca nu ponderea in PIB este importanta atunci cand analizam daca o tara acorda sau nu prioritate unui domeniu X, ci ponderea cheltuielilor cu domeniul X in total cheltuieli publice. In cazul de fata, important este cat % din totalul banilor publici sunt alocati Educatiei.

De ce trebuie sa calculam astfel? Pentru ca este mult mai greu sa sa aloci 6% din PIB unui domeniu atunci cand veniturile la buget totalizeaza 32% din PIB (cazul nostru), decat sa aloci acelasi procent atunci cand ponderea veniturilor este de peste 40% (cazul restului lumii civilizate). Cu alte cuvinte, nu poti incasa putin si cheltui mult fara sa te indatorezi.

In 2008, ponderea bugetului Educatiei in total cheltuieli publice a fost de 16.3%, aproape dublu fata de Germania si Italia si mai mare decat in orice tara civilizata, ceea ce arata faptul ca pentru Romania, alocarea a 6% din PIB Educatiei este un lux pe care trebuie sa ni-l permitem, dar efortul facut de contribuabilul roman pentru a sustine aceste cheltuieli nu primeste un raspuns pe masura din partea sistemului de invatamant, calitatea actului educational aflandu-se la minimul ultimilor 20 de ani.
In graficul din stanga se poate observa un clasament ce cuprinde atat ponderea cheltuielilor cu educatia in total cheltuieli publice, cat si ponderea personalului din invatamant in total populatie activa, click pe grafic pentru marire. Surse: calcule proprii bazate pe date OECD si Eurostat (pentru Romania, datele sunt din 2008, 2006 pentru restul tarilor)

Daca din punctul de vedere al finantarii, facem eforturi mai mari decat alte tari, din punctul de vedere al ponderii personalului care lucreaza in Educatie in total populatie activa, suntem undeva in jurul mediei de 4%, ceea ce inseamna ca nu sunt necesare nici angajari, nici ajustari masive de personal (eliminarea a 15.000 de posturi din 400.000 nu reprezinta altceva decat o eficientizare a sistemului!)

II. Sanatatea

In 2008, Ministerul Sanatatii a primit 4.2% din PIB, cea mai mare alocare de fonduri din ultimii 20 de ani, ceea ce inseamna ca ponderea in total cheltuieli publice a fost de 11.4%, in timp ce la nivelul OECD media este de 16%, Romania aflandu-se la coada clasamentului alaturi de Ungaria si Polonia.

Daca luam insa in considerare si piata serviciilor medicale private, care la noi este evaluata la aproximativ 200 milioane de euro sau 0.2% din PIB, ajungem pe ultimul loc. In Ungaria spre exemplu, serviciile medicale private reprezinta o piata echivalenta cu 2.2% din PIB sau 2.2 miliarde euro, de 10 ori mai mult decat la noi, desi populatia este de doua ori mai mica!!

Mai mult, in 2009, bugetul alocat Sanatatii a scazut la aproximativ 3.7% din PIB, ceea ce coboara ponderea in total cheltuieli publice la 9.7%, procent ce ne plaseaza departe de lumea civilizata.

Nici din punctul de vedere al ponderii personalului medical in total populatie activa nu stam foarte bine: 4% in Romania versus 9.9% cat este media tarilor OECD, o parte din diferenta fiind generata si de slaba dezvoltare a pietei serviciilor medicale private.

Click pe graficul din dreapta pentru detalii legate de: ponderea bugetului Sanatatii in total cheltuieli publice, ponderea cheltuielilor private de sanatate in PIB si ponderea personalului din sanatate in total populatie activa.

III. Concluzii

Finantare – cu mici exceptii, in tarile dezvoltate bugetul Sanatatii este mai mare decat bugetul Educatiei (in medie cu aproape 40% mai mare), insa in Romania lucrurile stau exact pe dos: Educatia primeste cu 50% mai mult decat Sanatatea.

Cu alte cuvinte, Sanatatea este masiv subfinantata in comparatie cu Educatia (sau Educatia este suprafinantata in comparatie cu Sanatatea?) - situatie care se reflecta inclusiv in calitatea serviciilor prestate in spitale.

Personal – daca in domeniul Educatiei nu sunt probleme semnificative, Sanatatea duce lipsa de personal calificat, Romania fiind pe ultimul loc in UE din punctul de vedere al numarului medicilor si asistentilor medicali raportat la populatie.

Ce solutii avem? Radu Zilisteanu sumarizeaza aici cateva propuneri de reformare a sistemului de sanatate, insa este evident ca prea multe nu se pot face atat timp cat finantarea este la un nivel de subzistenta, guvernul nefacand altceva decat sa redistribuie saracia. Din acest punct de vedere, alocarea unui procent de cel putin 6% din PIB Sanatatii este o necesitate fara de care nu putem discuta despre servicii medicale decente.

Pe de alta parte insa, cresterea gradului de finantare fara o reformare profunda, poate inseamna aruncarea banilor pe fereastra.

In ceea ce priveste Educatia, nu banii ci calitatea actului educational este problema majora. Cum putem creste calitatea invatamantului? Programa scolara trebuie aerisita, elevilor ar trebui sa li se ofere posibilitatea alegerii unor materii in functie de preferintele proprii si cel mai important, invatamantul ar trebui sa stimuleze pregatirea practica si obisnuinta de a gandi si de a analiza, nu doar sa presupuna memorarea unor lectii. Insa, niciuna dintre cele N reforme implementate in ultimii 20 de ani, nu a dat rezultate.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP