vineri, 15 ianuarie 2010

Bogdan Glăvan: Datoria externă a României – update

Datoria publică a mai crescut puţin în noiembrie faţă de octombrie, mai mult decât datoria privată. Citiţi articolul iniţial.

datorie


Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Bogdan Glăvan: Situaţia valutară actuală văzută prin prisma evenimentelor din octombrie 2008

Rata dobânzii pe piaţa interbancară a scăzut azi până la 3,5%, mult sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 7,5%. Să însemne acest lucru faptul că bancherii consideră iminentă intervenţia BNR pentru a stopa aprecierea leului?

Vă mai amintiţi ce s-a întâmplat la sfârşitul lui octombrie 2008? Multă lume a pariat pe deprecierea leului (ceea ce s-a şi întâmplat, însă după câteva luni), dar intervenţia BNR care a descărcat euro din rezerva valutară retrăgând în consecinţă lei de pe piaţă a oprit degringolada. Speculanţii care vânduseră la termen lei au pierdut şi a început o goană în sens invers, după leii care deveniseră prea rari. Consecinţa: rata dobânzii a urcat la 100%, chiar la 500%, după unele surse.

Acum avem de-a face cu o anomalie inversă. Asistăm în prezent la fenomenul opus? Oare carry-traderii care au cumpărat lei se grăbesc acum să scape de ei deoarece consideră nivelul de 4,1 leu pentru un euro drept graniţa pe care BNR este decisă să o apere? Asistăm în prezent la fenomenul opus celui din octombrie 2008?

Părerea mea este că BNR ar trebui să lase piaţa valutară liberă şi să permită leului să se aprecieze – fenomen care, aşa cum am spus într-un articol anterior, este normal, dată fiind politica inflaţionistă a statelor dezvoltate. Aprecierea leului ne-ar proteja oarecum de efectele acestei politici, împiedicând translatarea directă a boom-ului inflaţionist din spaţiul occidental în economia României. Din păcate, sunt convins că BNR va interveni pentru a menţine cvasi-stabilitatea cursului. Aşa a făcut şi în trecut, cumpărând oricât de multă valută a fost necesar şi, în consecinţă mărind corespunzător masa monetară internă. Are acum mai multe motive ca oricând să facă acest lucru: are un guvern de finanţat şi nişte exportatori de ajutat, altminteri PIB-ul se duce de râpă.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Ion Radu Zilişteanu: Exporturile din zona euro scad a doua lună consecutiv, în timp ce inflaţia anuală atinge 0,9%

După cum arată comunicatul Eurostat de astăzi, exporturile din zona euro. ajustate sezonier, au scăzut pentru a doua lună consecutiv în noiembrie 2009 cu 0,4%, după ce scăzuseră în octombrie 2009 cu 0,1%, pe fondul întăririi monedei unice. Importurile au crescut cu 0,3% în noiembrie 2009, inversând tendinţa din octombrie 2009, când scăzuseră cu 1%.

Pe ansamblul Uniunii Europene, datele ajustate sezonier arată o creştere a exporturilor cu 1,9% în noiembrie 2009, în creştere faţă de 0,2% în octombrie 2009, iar importurile au crescut în noiembrie 2009 cu 1,5%, faţă de o scădere de 0,9% în octombrie 2009.

"Scăderea exporturilor este plata pentru un euro puternic", a spus Ben May, economist la Capital Economics.

În termeni neajustaţi, exporturile au scăzut cu 6% în noiembrie 2009 faţă de noiembrie 2008, semnalând o scădere a tendinţei negative din luna precedentă, când se înregistrase o scădere de 17%. Scăderea importurilor s-a mai temperat de la 22% în octombrie 2009 la 15% în noiembrie 2009.

Tot astăzi, Eurostat a comunicat că rata anuală a inflaţiei în zona euro a fost de 0,9% în decembrie 2009, în creştere faţă de 0,5% în noiembrie 2009. Cu un an în urmă, se înregistra o inflaţie anuală de 1,6%. Inflaţia lunară în decembrie 2009 a fost de 0,3%, în timp ce inflaţia medie în 2009 a fost de 0,3%, faţă de media de 3,3% înregistrată în 2008.

La nivelul întregii Uniuni Europene, rata anuală a inflaţiei a fost de 1,4% în decembrie 2009, în creştere faţă de 1% în noiembrie 2009. Cu un an în urmă, se înregistra o inflaţie anuală de 2,2%. Inflaţia lunară în decembrie 2009 a fost de 0,2%, în timp ce inflaţia medie în 2009 a fost de 1%, faţă de media de 3,7% înregistrată în 2008.

Cele mai mici inflaţii anuale au fost înregistrate de Irlanda (-2,6%), Estonia (-1,9%) şi Letonia (-1,4%), iar cele mai mari de Ungaria (5,4%), România (4,7%) şi Polonia (3,8%).

Cele mai mici inflaţii anuale medii au fost înregistrate de Irlanda (-1,7%), Portugalia (-0,9%) şi Spania (-0,3%), iar cele mai mari de România (5,6%), Lituania (4,2%), Ungaria şi Polonia (cu câte 4%).

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Lucian Davidescu: Carry-trade sau cum să “ataci” leul cu propriile arme

Cursul de referinţă pentru leu a fost anunţat azi la cel mai bun nivel din ultimele 12 luni: 4,1167 la un euro. Leul a devenit atractiv pentru investitori pentru dobânzile bune şi pentru că BNR a demonstrat că nu permite deprecierea.


Investitorii de pe piaţa monetară şi-au schimbat mizele încă de la sfârşitul anului trecut, spune ING într-o notă pentru investitori [descarcă de aici]. Atraşi de dobânzile ridicate din România, ei se împrumută în monede unde dobânda este scăzută, cum ar fi coroana cehă, apoi cumpără lei pe care îi plasează în schimbul unor randamente de până la 9 procente.

Sistemul se numeşte carry-trade, iar principalul risc este o depreciere bruscă a monedei în care se face plasamentul. Însă, investitorii au deja încredere că BNR nu va lăsa leul să se mai deprecieze. Dimpotrivă! ING se aşteaptă la un prag minim de 4 lei sub care BNR va începe să cumpere euro de pe piaţă pentru a alimenta rezerva valutară. Banca oferea până acum printre cele mai pesimiste previziuni de curs, pe care însă le-a ajustat semnificativ în favoarea leului în ultimul raport.

Investitorii care au mizat pe stabilitatea leului de anul trecut, în timp ce alţii sperau în devalorizare, au avut de câştigat randamente totale de până la 15-20% din dobânzi şi apreciere.

Carry-trade este o practică veche, de arbitraj, a investitorilor valutari. S-a întâmplat încă din deceniile trecute cu franci elveţieni sau yeni luaţi cu împrumut la dobânzi mici şi convertiţi în monede care ofereau randamente mari. Efectul de corecţie presupune în timp mărirea dobânzilor, din cauza cererii mai mari, în cazul monedei ieftine şi micşorarea dobânzilor la moneda scumpă. Dacă dobânzile sunt fixate administrativ, moneda ieftină se va deprecia iar cea scumpă se va aprecia.

Primul efect s-a văzut deja şi în România. În primele zile ale anului, dobânzile de pe piaţa monetară s-au înjumătăţit, până la un nivel între 3 şi 4 procente. Acest lucru face leul temporar neatractiv pentru investiţii.

O strategie susţinută de carry-trade pe leu ar putea duce la ieşiri de capital din economia românească (de data asta sub formă de dobânzi), motiv pentru care BNR ar putea permite în continuare, pentru perioade scurte, dobânzi foarte mici pe piaţa monetară. Dobânda ROBOR over-night este acum în jurul a 3-4 procente, adică la jumătate faţă de dobânda de politică monetară. De asemenea, în şedinţa din 3 februarie, BNR ar putea decide o reducere mai agresivă a dobânzii cheie, faţă de actualul nivel de 7,5 procente.

Urmăreşte aici versiunea video a textului, asamblată de The Money Channel şi Money.ro:



Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Lucian Davidescu

Cristian Orgonaş: Investiţiile străine scad accelerat, dar românii din străinatate continuă să transfere bani în România

Conform datelor BNR prezentate astazi, in primele 11 luni ale anului trecut, investitiile straine au totalizat 3,826 milioane euro, in scadere cu 55.7% comparativ cu suma de 8,642 milioane euro investita in perioada ianuarie-noiembrie 2008.

In acelasi timp, deficitul de cont curent a totalizat 4,681 milioane euro, fiind acoperit in proportie de 81.7% de investitii straine. De notat ca in 2008, investitiile straine acopereau deficitul de cont curent doar in proportie de 54%.


Transferurile de bani din strainatate in Romania - sume care in proportie coversitoare reprezinta banii trimisi de romanii de dincolo - au totalizat 5,831 milioane euro, in scadere cu 27% comparativ cu cele 8 miliarde de euro transferate in primele 11 luni din 2008.

Daca in cazul investitiilor straine, scaderea de 50-60% a fost asteptata, evolutia transferurilor este oarecum surprinzatoare, si arata faptul ca muncitorii romani din vest nu au fost chiar atat de afectati de criza existenta pe piata muncii din UE (Italia si Spania in principal).

Anul 2010 va fi insa unul dificil, in multe tari europene somajul va continua sa creasca, aceasta situatie fiind posibil sa determine o scadere a remiterilor si in acest an.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Dan Popa: Un ceas din viaţa unui gazetar. Ieri am informat Guvernul că realitatea e pe invers decât ştiu ei

Telefon de la Palatul Parlamentului. “A cazut amendamentul cu 3% impozit pe venitul microintreprinderilor. Practic, nu mai exista notiunea de microintreprindere”. Dam stirea si pregatim un text mai mare pentru a doua zi. Reactii de la cei implicati, de la cei afectati, de la cei care au decis asta samd.

Joi dimineata. Primul telefon, la Guvern. Ioana Muntean, purtatoarea cuvintelor. “Sarut mana, va sun in legatura cu respingerea amendamentului cu 3%…”. Pai, care respingere, ca amendamentul a trecut, zice Ioana.

Jenat de cat de neinformat pot fi, pun mana pe telefon, ii sun pe colegii din Palatul Parlamentului si`i iau la trei pazeste. Uite frate ce zice ditamai purtatorul de cuvant, ca amendamentul ala a trecut, nu a fost respins. Saracii colegi, blocati. In cateva secunde se informeaza si imi spun ca nici vorba, a picat cu nush cate voturi contra. Bai, sunteti siguri, intreb? Sigur, dom`ne.

O sun iar pe Ioana Muntean.”Nu va suparati, da` amendamentul a fost respins, cum va spuneam prima oara”, zic. Care, ma`ntreaba Comunicatorul sef al ditamai Guvernului, ala cu 3 %? Da, zic, ala. Nu dom`ne, noi aici stim ca a trecut. Dar ma interesez mai bine si va sun. Dar va spun eu, a trecut nu a picat.

Intru pe messenger cu colegii din Parlament. Bai, zic, asta de la Guvern zice ca amendamentul ala….Colegii se enerveaza si ei ca au treaba, nu stau acolo ca sa manance pufuletzi. Dom`ne, spune`i sa se mai intereseze, ca a picat cu brio. Gata cu 3%, imi spun colegii.

Imi vine o idee. O sun pe Ioana Muntean iar. Dom`ne, ce sursa aveti cand imi spuneti ca amendamentul a picat trecut? “Presa. Am citit in presa”, zice senina purtatorul de cuvant. “Dom`ne, zic, imi pare rau sa informez Guvernul Romnaniei ca amendamentul a cazut la vot”. Ma si gandeam in mintea mea cine stie ce lucruri mai cred aia din Guvern ca exista si de fapt….

Haideti ca ma interesez si va sun. Dau eu un telefon la Finante si va sun inapoi“, zice purtatoarea de cuvant a Guvernului. Daca tot sunati la Finante, zic eu, intrebati`i de ce dracului au dat comunicat semnat si stampilat ca prelungesc si in 2010 impozitul de 3%? Ca stiau bine ca n`o sa`l prelungeasca. “Da, da, intreb si asta. Intreb si va sun“, zice Ioana.

Peste 10 minute, suna telefonul. Pe ecran, “Ioana, Guvern”. Raspund repede. “Uitati, am vorbit cu Finantele si va roaga sa ii sunati Dumneavoastra” (aici nu stiu daca a zis cu D mare de tipar sau cu d mic de mana).

Sun la Finante. Ma prezint. Vocea de la capatul firului, nici vorba. Asta numesc eu educatie, imi zic in gand…Da` in fine…”Dom`ne, am vorbit cu Ioana de la Guvern si mi`a spus sa va sun”, zic. Nu stim nimic, raspunde Vocea. “Care Ioana ziceti?” Ioana Muntean, zic, de la Guvern. Asa, zice vocea…si in ce problema?

Ii repet in 20 de secunde povestea promisiunii, a amendamentului care a cazut samd. 5 secunde, pauza. Pe urma, Vocea “Dati`ne un email”. Doamna, va dau si email, ca nu mi`au amortit degetele de cat am vorbit cu Dvs, da` ziceti`mi ca sa pot eu da o stire…facem si formalitatile cu emailul in 10 minute, zic. “Nu se poate, zice Vocea. Ne trebuie email”

Le-am dat email. Asta se intampla ieri dimineata. Credeti ca a raspund cineva, ceva pana acum? Nici Gheorghe, nici Bittman, nimic frate.

Doua concluzii trag de aici. Prima, ca cei din Guvern vor fi crezand si azi ca stam pe crestere economica de 8% in 2010 si ca afara e vara, cald si frumos.
A doua, ca tot ce a spus ministrul Vladescu la audierile din comisiile parlamentare (eram acolo, nu poate zice nimeni ca nu e asa), ca e nevoie de o mult mai buna comunicare intre MF si cetateni sau institutii, e o minciuna cat Casa Poporului.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Cristian Orgonaş: Discuţie cu un cămătar: la ce dobândă putem lua un împrumut de 25.000 de euro?

Am auzit nu odata despre persoane care si-au pierdut locuintele pentru ca au luat bani de la camatari la dobanzi exorbitante, si cum in Timisoara presa este plina de anunturi prin care diversi indivizi se ofera sa dea bani cu imprumut, l-am sunat de curiozitate pe unul dintre acestia pentru a discuta conditiile unui posibil imprumut de 30,000 de euro, discutia mai jos:

Eu: Buna ziua. In legatura cu anuntul din ziarul X…, dati bani cu imprumut?

El: da, spuneti…

Eu: m-ar interesa sa iau 30,000 de euro pe o perioada de 12 luni, garantez cu un apartament cu doua camere care acum se vinde cu 47-48,000 de euro.

El: garantia este cam mica pentru suma asta…

Eu: nu am alta garantie, cat imi puteti da?

El: maxim 25,000, dobanda este de 4% pe luna discutabil (asta inseamna de fapt minim 3.5%)

Eu: si cum calculam dobanda?

El: la sold, ca la banca

Eu: adica imi dati 25,000 si dupa un an, eu va dau inapoi 37,000, nu e cam mult? (mai tarziu, am calculat ca dau inapoi ~31,500 daca returnez banii in 12 rate lunare egale)

El: ati mai luat bani cu imprumut?

Eu: nu, este prima data

El: asta-i piata, si altii tot atat cer. Putem sa mai discutam despre dobanda, dar nu la telefon si trebuie sa vad apartamentul, sa stiu cu ce garantati..

Eu: si cu actele cum facem?

El: nu va faceti probleme, rezolv eu…

Eu: bine multumesc, o sa revin cu un telefon in zilele urmatoare, dupa ce ma decid…

…discutia a fost ceva mai lunga: omul m-a intrebat despre locatia exacta a apartamentului, pe numele cui sunt actele si cand le poate vedea, cand am cumparat apartamentul, m-a intrebat si daca sunt sau nu casatorit, probabil pentru a isi da seama cat valoreaza “investitia” si ce scandal va iesi cand va incerca sa imi ia locuinta daca nu platesc.

Si pentru ca dobanda mi s-a parut mare, am mai sunat un nene camatar care pentru un imprumut de 25,000 de euro, mi-a cerut o dobanda lunara de 4% “usor negociabila”, adica tot in jurul a 3.5%.

Concluzii

1. daca discutam de sume mari (zeci de mii de euro) camatarii cer o dobanda de 3.5%-4% pe luna, ceea ce inseamna 42-48% pe an (dobanda poate fi ceva mai mica daca avem garantii beton si ne pricepem sa negociem). La sume mai mici – de ordinul a mii de euro, dobanda lunara este de 4-5%.

2. avand in vedere ca exista destul de multe persoane care ofera bani cu imprumut, ma gandesc ca exista si cerere pentru astfel de imprumuturi, iar asta ma face sa ma intreb cat de inconstient trebuie sa fii pentru a lua bani de la camatari la o dobanda de 40-50% pe an?

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Dan Popa: A fost votat bugetul ieşirii din criză. Fireşte, cu picioarele înainte.

Treaba e simpla. De cand e lumea lume si TVA`ul, TVA, Fondul Monetar International stie un singur lucru: taierea cheltuielilor. Nu are mari dileme, strategia lui e cristalina ca Ozana lui Creanga. Pana la urma, e treaba Fondului ce stie, ce crede si ce aplica. FMI are sacul cu bani si daca vrei sa te alegi cu un imprumut, respecti conditiile celui care te crediteaza.
Notez insa in treacat faptul ca in trecut, FMI a dat mari chixuri in mai multe regiuni ale lumii. Adica programele impuse de Fond au generat crize urate de tot, ne-vindecand economiile, ci imbolnavindu-le si mai tare.
In Romania, s`a recurs la FMI din cauza prostiei guvernantilor. Aveau calcule atat de proaste incat la finele lui 2008, vorbeau de crestere de 4% in 2009. Cand au vazut cat sunt de prosti si ca socotelile lor nu fac nici cat o cepa degerata, au socotit ca le trebuie bani. De unde sa se imprumute ieftin, daca nu de la FMI? Romania s`a comportat in acest caz, prosteste. A vrut musai cei mai ieftini bani, care veneau insotiti de cateva conditii clare. “Taiati cheltuielile!” era cea mai importanta.
Pe vreme de criza, reducerea cheltuielilor nu inseamna in mod necesar un medicament.

Poate ca ideea acceptarii unui deficit public ridicat era mai buna. Investitii publice cat mai mari care sa ocupe forta de munca eliverata din cauza crizei, investitii cu efect multiplicator care sa te scoata din prapastie…poate ca se putea gandi si o alta varianta. Acum insa e prea tarziu.
Guvernul Boc a facut un buget al iesirii din criza, insa al iesirii cu picioarele inainte. Renuntarea la impozitul de 3 % pe venitul microintreprinderilor, renuntarea practic la notiunea de microintreprindere este cea mai tembela decizie economica. Teama mi`e ca puteam sa`l avem la Finante si pe Barack Obama, ca tot aia era. Ce zice FMI e sfant, ca altfel nici bani de pensii si salarii nu avem. Repet, din cauza imbecilitatii celor care conduc politica fiscala si monetara si care visau la inceputul lui 2009 cai verzi pe pereti.

Fondul ne va da bani, fara indoiala. Urmatoarele transe nu sunt in pericol. In fond, FMI este un fel de Casa de Ajutor Reciproc. Cum o sa vina sa spuna unuia dintre membri ca nu`l imprumuta? Insa pentru asta, Romania trebuie sa isi asume masuri extreme. 1000. 000 de someri in plus, aplicarea unui impozit pe profit de 16 % la firmele care si`au construit un business pe alt nivel al impozitului si care acum isi vad ruinate afacerile, ca si multe alte masuri luate ma fac sa cred ca in mintea Domnului Emil Boc, domneste haosul. Asa cred eu ca stau lucrurile. In Fond si la urma urmei.

P.S.
Keynes (unul dintre nasii FMI) se temea ca dupa Razboi, va veni recesiunea. Asa ca s`a gandit sa infiinteze un Fond International care sa gestioneze stabilitatea mondiala. Keynes era ingrijorat de faptul ca sefii statelor vor lua masuri fiecare dupa cum il va taia capul, ceea ce ar amplifica starea de rau economic. In particular, era ingrijorat de faptul ca unele economii isi vor devaloriza intentionat monedele, provocand ceea ce se cheama “devalorizare competitiva”. Ei bine, unul din motivele pentru care Keynes a imaginat FMI a fost pentru a nu permite acest lucru, (castigul unei economii pe seama alteia). Dar mai era un motiv pentru care FMI a fost infiintat.

Multe tari aveau nevoie de bani pentru a`si relansa economiile slabite. Lucru normal, la urma urmei. E ca si cum cineva v`ar imprumuta pentru a va deschide o afacere si a putea deveni prosperi. Si Keynes se gandea ca o institutie care sa colecteze bani de la statele membre pentru a le imprumuta pe cele aflate in nevoi, era necesara. De ce sa avem un mar stricat intr`o lada, cand am putea sa le avem pe toate sanatoase cu un efort minim, se gandea Keynes? Deci FMI isi avea si acest rol; de a imprumuta bani tarilor care erau nevoite se faca cheltuieli bugetare pe care nu si le permiteau, dar care le`ar fi adus pe termen mediu si lung o crestere economica sanatoasa. Motivul? Multe economii erau slabite prin contagiune sau prin ceea ce se cheama “externalitate”. O economie slabita o influenteaza pe cea a statului vecin, transmitandu`i bolile de care sufera. FMI a recunoscut asadar aceste interdependente economice, pe care a incercat sa le gestioneze cat mai suplu.
Din pacate insa, atunci cand FMI a fost infiintat, s`a facut o eroare fundamentala. Administrarea acestei institutii a fost lasata pe mana bancilor centrale si ale ministerelor de finante. Atunci a fost o decizie naturala, fara sa se gandeasca la faptul ca atat bancile centrale cat si ministerele de finante sunt preocupate de pietele financiare si cele monetare. Asa se face ca FMI si`a indreptat interesul prioritar asupra inflatiei. Nu asupra somajului sau asupra cresterii economice. A avut loc o enorma dezbatere in presa economica a vremii, din care teoriile lui Keynes au iesit castigatoare.

Pe scurt, in perioade de criza sau de revesiune, cobori taxele si impozitele, cheltui mai multi bani de la buget, chiar daca asta se traduce printr`un deficit. In timp insa, guvernatorii bancilor centrale si ministrii finantelor au revenit la vechile metode de lucru, aratandu`se preocupati nu de stabilitatea economica mondiala, de somaj, de crestere economica, ci de dobanzile cu care tarile imprumutatoare le acorda celor imprumutate. Rezultatele s`au vazut imediat. FMI a trecut la incurajarea micilor economii de a`si liberaliza conturile de capital, pentru a permite fluxurilor de bani sa intre in tara. Aceste fluxuri financiare, mai ales cele pe termen scurt, au fost sursa crizelor din anii 90.

Se stie, pietele financiare fac profituri si atunci cand fluxurile financiare intra in economia unei tari, si atincui candi es. Pana si in economiile aflate in recesiune, aceste fluxuri de capital pe termen scurt aduc profit. Pentru ca trebuie restructurate companii, trebuie know how etc. La inceputul anilor 2000, FMI a facut un studiu din care a rezultat singura concluzie umana care putea rezulta: ca in economiile emergente, fluxurile de capital pe care chiar ei le incurajasera, au produs nu crestere economica, ci instabilitate economica. Sigur ca pentru statele cu pricina, era cam tarziu.

FMI se comporta de multe ori ca un bancher. Dadea bani unor tari care nu aveau nevoie in mod necesar, iar cand nevoia aparea, ii cereau inapoi. In Indonezia, dupa ce FMI a venit si le`a cerut cresterea dobanzii cheie la niveluri gigantice, chiar si firmele cele mai profitabile au crapat. Rata de falimente era de 75 %. Trei din patru firme dadeau faliment. In Coreea, una din doua a falimentat.. Cu un asemenea numar de falimente, economia evident ca s`a contractat. Economia contractandu`se, evident ca investitorii straini si`au scos banii cat mai degraba, aruncand si mai in rahat economia. Prin efectul de contagiune, economiile bolnave au transmis vecinilor lor simptomele bolii. Asa se face ca intreaga regiune s`a dus la fund, din punct de vedere economic, iar populatia zonei, cand mai aude de FMI, isi face cruce cu limba in cerul gurii.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP