sâmbătă, 16 ianuarie 2010

Dan Popa: Să ajutăm cu un sfat…

Primesc urmatorul mesaj.

“Salut Hymerion,

Am un amic care a gasit un cumparator pentru masina sa in Elvetia.
Cumparatorul i-a sugerat sa isi deschida un cont la o banca din Elvetia ca acesta sa ii trimita banii acolo, prietenul meu este de acord cu aceatsa metoda de plata insa nu stie cum ar putea sa deschida un cont bancar in elvetia (mai exact ce implica asta, inafara de prezenta fizica acolo).

Orice sugestie ar fi foarte bine venita si iti multumesc anticipat pentru raspuns.

O zi excelenta!”

Pana acum, variantele de raspuns sunt:”Nu-i trebuie sa deschida un cont in Elvetia, poate sa-si deschida un acreditiv documentat la o banca din Bucuresti care are o banca corespondenta in Elvetia.
Cu instrumentul asta cumparatorul e sigur ca plata efectiva se face numai dupa ce primeste masina, iar vanzatorul e sigur ca dupa ce ajunge masina in Elvetia ii intra si banii in contul de la banca Romaneasca.
Cumparatorului i-a fost teama probabil ca da banii si nu primeste masina” (alex. dumitrascu- guvernarea.ro)

Are cineva alte idei?

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Bogdan Glăvan: Duceţi-vă la cumpărături!

Criza a adus românilor primele reduceri adevărate, apropiate de cele practicate în ţările civilizate. Nu ţin minte să mai fi văzut aşa ceva vreodată. Până astăzi eram convins că sold-urile înseamnă 90% propagandă şi doar 10% reduceri de preţuri; de obicei, acestea erau rezervate pentru o gamă redusă de produse sau pentru mărimi situate la extremitatea segmentului (fie prea mici, fie prea mari).

Ei bine, după o scurtă excursie prin magazine, părerea mea este că situaţia s-a schimbat radical. Trâmbiţatele reduceri de 50%-70% sunt chiar reale – cel puţin prin magazinele prin care am intrat: Zara, Marks & Spencer, Aldo, TinaR. Pantofi de 400 de lei se vând acum cu doar 100, pantalonii şi cămăşile costă tot atât, iar o cravată ajunge şi la 35 de lei. La obiectele de damă e cam la fel.

Când am plecat la cumpărături am fost atent să nu îmi uit cardul, pentru situaţia în care cele câteva sute de lei din buzunar nu mi-ar fi ajuns. Nici nu l-am folosit şi m-am întors şi cu jumătate din cash. Îmi place criza, din ce în ce mai mult.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Dan Popa: Istoria impozitelor şi taxelor de la Ţepeş la Vlădescu Întâiul. Primul “forfetar” românesc, pe vremea otomanilor

Primul impozit minim s-a aplicat pe vremea turcilor si era un impozit de capitatie care se numea „haraci”. Era un impozit in suma fixa si se platea in conditii speciale. Potrivit turcologului roman Mihai Maxim, “la predarea capitaţiei emirului musulman în divan, acesta îl lovea după grumaz pe platnic venit cu capul plecat şi spinarea încovoiată, spunându-i: “Plăteşte-ţi darea, tu, duşman al singurului Dumnezeu!”, după care un slujitor îl arunca afară.”

Notez in treacat ca in documentele semnate de Baiazid si Bogdan cel Orb, moldovenii se obligau la art. 9 „ca semn al supunerii, domnitorul va avea grijă să trimită Portii în fiecare an, prin doi boieri din Moldova, 4.000 ducati turcesti, adică 11.000 piastri, 40 soimi si 40 iepe gestante, totul sub titlul de dar.

Petru Rares a fost unul dintre cei mai desptepti Vladescu din istoria fiscala.. El a reuşit să tripleze veniturile bugetare printr-o mulţime de taxe şi prin mai buna colectare a acestora. Gurile rele ale cronicarilor vremii spun ca gradul de colectare al veniturilor la bugetul de stat –vistierie- era de 87%, ceea ce ii dorim si lui Sebastian Vladescu Intaiul. Rares a introdus un impozit minim (forfetar) pe cap de om (“capitaţie”), pentru toţi bărbătii cu excepţia clerului şi aristocraţilor, ca şi o mulţime de taxe indirecte pe alcool, sare şi chiar şi pe bărbi.

Haideti sa ne oprim putin la impozitele minime forfetare denumite oierit, fumarit si altele.
Vinăriciul, oieritul şi fumăritul erau impozite (dajdii) indirecte platite de intreprinzatorii privati ai vremii către stat. Se numeau vinărici domnesc- patronul ramoan stăpân de vie era obligat să dea Statului din zece vedre una, afară de privilegiaţii şi scutiţii cu hrisoave domneşti.

Oeritul era o dajdie pentru care se plătea de fiecare vită mare şi mică câte cincisprezece parale; fumăritul asemenea era o dăjdie ce plăteau stăpânii de pivniţe şi cârciumi. Aceste dăjdii se vindeau la particulari şi ei le adunau prin oamenii lor numiţi taxidari (vezi Filimon, Ciocoii vechi si noi)
Neculce, in Letopiset… nota ca „Vasilie-vodă, după ce au luat domnia de la Ţarigrad, s-au rugat viziriului să lasă ţara de bir trei ani, şi „al triilea anu să deie birul ţării o dată… Şi au scos atunce pre ţară fumărit, câte un leu de casă”

Ştefăniţă-vodă vrând odată să scoată fumărit pe ţară câte şase orţi (ortul e moneda aia care se punea pe ochiul mortului pe care o incasa popa, expresie care a si generat expresia „a da orul popii”) de casă. Cantemir scrie in Descrierea Moldovei despre forfetar, notand ca fiecare casă ţărănească plătea, în vreme de pace, pentru trebuinţele ţării, 80 de aspri, adică un florin, dajdie numită fumărit; în vreme de război, un taler împărătesc sau 120 aspri, iar la vreme de mai mare nevoie, un galben.

Printr-un hrisov din 1793, voievodul Al. Moruzi acorda Mănăstirii Sărindar scutire de dăjdii şi de orânduiala ce va ieşi de la visterie şi de la cămara domniei meale peste an. Mănăstirea primeşte dreptul de a ţine o cârciumă în care să-şi vândă vinul, urmând să fie scutită de „fumărit, căminărit, de vamă, de vin domnesc şi de toate alte angarale”.

Între 1774 şi 1879, populaţia era înregistrată pe cap de familie sau casă (fumărit). Pentru aflarea numărului locuitorilor se înmulţea numărul de case sau capi de familie cu numărul convenţional 5, care reprezenta numărul mediu al persoanelor dintr-o gospodărie, şi se făcea estimarea populaţiei unei localităţi.

După 1893, impozitul numit fumărit şi-a schimbat conţinutul, fiind aplicat pentru uscăturile strânse de ţărani din pădure
Intrucat mi-e foame si vreau sa ma pun la masa, sar la 1850, cand a fost facut primul buget modern al Romaniei.

Regulamentele Organice au schimbat radical sistemul financiar, modernizîndu-l. în primul rînd a fost constituit Bugetul, care îngăduia o strictă evidenţă a veniturilor şi a cheltuielilor. Pe baza recensămintelor organizate la fiecare 7 ani, au fost fixate impozitele – capitaţia, în sumă de 30 de lei pe an şi dajdia, impusă unor categorii cu îndatoriri speciale. Categoriile privilegiate sînt desfiinţate şi incluse în rîndul birnicelor.

Negustorii şi meşterii sînt impuşi la plata unei dări fixe (patenta). Impozitele indirecte sînt desfiinţate. Bugetele includeau cu rigoare sumele datorate Porţii, sumele necesare funcţionării aparatului administrativ, întreţinerii spitalelor, a şcolilor, operelor de binefacere.

In 1886, se adopta prima lege pentru a veni în ajutorul industriei naţionale. Adoptată în unanimitate de ambele Camere ale Parlamentului (Camera Deputaţilor şi Senat), legea din 1887 a urmărit două direcţii principale:dimensiunea întreprinderilor înfiinţate, prin impunerea unei condiţii minime de capital 50.000 lei şi de un număr de angajaţi (25 lucrători); crearea unei forţe de muncă româneşti calificate prin condiţia sa în termen de cinci ani, două treimi din angajaţi să fie cetăţeni români şi cu calificare profesională.

(va urma)

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Popa: O bancă a angajat o firmă de recuperare, după ce a cheltuit 500.000 de euro ca să recupereze 19.000

Bancile sunt sub presiune. Nu isi mai pot permite sa nu recupereze din restante, pentru ca daca depasesc o anumita perioada, restantele trebuie provizionate 100%, ceee ce e profund neconvenabil.
Cele mai multe au inceput inca de prin februarie anul trecut sa isi faca o serie de calcule.

BCR de pilda, din februarie 2009 discuta cu diversi colectori, cu bancile -sora ( in special cu Ceska Sporitelna) pentru a vedea experienta altora in materie de recuperari. Pana la urma a rezultat o decizie interna, din care citez: “According to Executive Committee excerpt no 97/ 24.06.2009, DMRR obtained the approval of employment of 22 leased personnel for Early Collection team for 12 months.In the present Early Collection team is organized as follow: 1 supervisor, 2 coordinators (1 for in house activity and 1 for outsourced activity) and 27 collection officers.”

Alte banci s-au prins abia prin iulie 2009 ca musai sa faca ceva si au intrat in panica. Nu prea ar vrea nici sa cheltuiasca milioane de euro pentru a recupera nu se stie cat de la restantieri, da` nu au nici oamenii interni pregatiti pentru o asa de serioasa treaba cum e aia sa`l convingi pe restantier sa vina sa`ti dea inapoi datoriile.

O anumita banca (nu spui care) chiar s-a certat cu reprezentantii unei firme de racketi (a se citi de recuperare creanta). Racketii i-au facut calculele la valoarea restantelor de recuperat si i`au spus “Frate, daca vrei sa iti recuperam 8-9 milioane de euro, ai de achitat fix 2,392,585 eur”. Sefii bancii au urlat “Caaaaaaaat? Moamaaaaa, nu dam atat!”. Si au incercat sa faca in-house colectarea. Cu oameni nescoliti, ca asta`i viata.

Au cumparat casti, telefoane au mutat 50 de oameni intr-o sala special amenajata si au constatat urmatoarele: dupa fix 3 luni, cheltuisera cu totul 467.179 eur si recuperasera fix 19.789 eur. “Futu`i, si`au zis sefii bancii, sunandu`i de urgenta pe racketi. Racketii, relaxati, i`au anuntat ca pretul lor tocmai a crescut cu 15%. Sefii bancii s`au enervat si mai tare, s`au mai uitat o data pe facturile lor interne si i`au chemat sa semneze contractul.

Din cate stiu (si credeti`ma ca in acest caz chiar stiu), tinta contractului e portofoliul de neperformante pe segmentul creditelor de nevoi personale fara garantii. Racketii s`au obligat sa recupereze 57%, da` mai multe cifre nu poci da.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP