duminică, 17 ianuarie 2010

Bogdan Glăvan: Impozitul pe avere este impozit pe muncă

Am auzit de la susţinătorii introducerii impozitului pe avere că acesta nu penalizează munca, deci nu va avea niciun efect asupra productivităţii, investiţiilor şi creşterii economice. Curată păcăleală! Conform aceleiaşi logici, nici impozitul pe dividende, nici impozitul pe economisirile bancare, nici taxa pe valoarea adăugată şi nici accizele la tutun nu penalizează munca. În consecinţă, toate aceste impozite nu fac decât să aducă bani la buget fără să descurajeze nimic! Total absurd, desigur.

Demonstraţia că lucrurile nu stau aşa se face prin reducere la absurd. Să presupunem că impozitul pe avere nu descurajează munca. Ei bine, atunci hai să punem impozit nu de 0,5%, ci de 95% pentru averile ce depăşesc 500 000 euro. Să vedem cine mai munceşte ca să acumuleze această avere.

Pe de altă parte, ce nu înţelege multă lume este că toate impozitele penalizează munca. Impozitele sunt suportate de producători, adică de cei care muncesc, de proprietarii factorilor de producţie (muncă, pământ, capital – cum munca intră obligatoriu în combinaţie cu ceilalţi doi factori, ea este descurajată indirect oricând impozitarea ţinteşte direct proprietarii de pământ sau de capital). Impozitele nu reprezintă altceva decât prelevarea unei părţi din producţia (avuţia) societăţii în scopul redistribuirii. Ca atare, orice impozit pică pe umerii producătorilor, ai tuturor celor care prestează ceva. Dacă de mâine încolo nimeni nu ar mai munci, atunci venitul încasate de stat prin impozitare ar ajunge la zero, iar asta spune tot.

Confuzia în care trăim astăzi este rezultatul a decenii de propagandă etatistă. „Experţii” în economie au făcut o treabă grozavă, să recunoaştem. Nu au fost în stare să reţină ceva din Marx (la urma-urmei, lecturarea „Capitalului” nu este chiar la îndemâna oricui, ştiţi câte pagini are?), dar au învăţat rapid că poţi ameţi publicul să cotizeze mai mult la buget învrăjbind grupurile sociale; au pus ieri o taxă pe vânzări susţinând că o vor suporta negustorii, azi un impozit pe dividende argumentând că doar capitaliştii vor fi afectaţi, iar mâine un impozit pe avere. Iar „săraca” plebe votează cu elan, doar-doar or ajunge şi alţii la fel de „necăjiţi” ca ea.

Câtă vreme lumea crede că impozitul pe avere nu face rău nimănui, cu excepţia celor care oricum sunt prea bogaţi, putem să ne pregătim de ce este mai rău. Înainte de ultimele alegeri, am auzit o doamnă oferind următoarea replică unei partenere de dialog care tocmai o anunţa că intenţionează să voteze cu un candidat care promitea reducerea impozitării: „bineînţele că votezi cu el, fiindcă eşti bogată!” Aceşti oameni trăiesc cu iluzia că dacă cei mai bogaţi decât ei sunt expropriaţi, ei o vor duce la fel de bine, ba poate chiar mai bine dacă punem la socoteală beneficiul psihic survenit din satisfacerea invidiei. Acestor oameni nu pot decât să le propun următorul exerciţiu de imaginaţie: să presupunem că de mâine cei mai bogaţi decât ei (de exemplu, jumătate din populaţie) nu doar că vor fi impozitaţi agresiv, ci vor fi de-a dreptul deportaţi în Siberia; credeţi că o veţi duce mai bine? Good luck.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Bogdan Glăvan: Cine s-a născut azi (4)?

În ziua de 17 ianuarie s-a născut economistul american George Stigler. Economist de orientare liberală, Stigler face parte din ceea ce se cheamă Chicago School (a studiat şi profesat la Chicago University) şi Public Choice School (pentru critica statului). A obţinut premiul Nobel în 1982 pentru studiile referitoare la efectele politicii de reglementare.

A arătat că reglementările sunt de obicei dăunătoare bunăstării societăţii, deoarece reprezintă produsul grupurilor de interese care ajung să “captureze” statul. Meritul lui este că a propus o perspectivă mai realistă asupra funcţionării guvernului – politicienii nu urmăresc binele general, ci acţionează ca nişte întreprinzători, tranzacţionând legi pentru voturi.

Această idee trebuie totuşi asumată cu precauţie, pentru că aruncă o conotaţie negativă asupra termenului întreprinzător. Folosirea expresiei “piaţă politică” camufleză deosebirea esenţială care există între funcţionarea pieţei (ca relaţie între proprietari) şi funcţionarea guvernului. Diferenţa dintre întreprinzătorul care produce shaorma şi „întreprinzătorul” care acordă privilegii salariale unui sindicat pentru a fi reales ministru este că primul sporeşte bunăstarea societăţii, în vreme ce al doilea nu (de fapt, redistribuţia reduce bunăstarea globală). În vreme ce primul prosperă oferind servicii cerute de comunitate, al doilea prosperă prin impozitare. În vreme ce primul îşi bazează activitatea pe calcul economic, inovare şi asumarea riscului, al doilea alocă subvenţii şi finanţează proiecte pe criterii pur politice, subiective, discreţionare.

Stigler s-a numărat printre profesorii lui Murray Rothbard – gigantul Şcolii Austriece de economie – la Columbia University, iar opiniile sale despre controlul preţurilor i-au stîrnit interesul lui Rothbard. Ulterior, acesta din urmă l-a criticat reproşându-i inconsecvenţa cu care îşi tratează subiectele (de exemplu, Stigler susţinea reforma politicii antitrust, Rothbard a militat pentru abolirea ei).

Iată două citate interesante:

„Falsa enciclopedie pe care o reprezintă în prezent cursurile introductive de economie în facultate nu îl învaţă pe student să gândească. Expunerea succintă a unui vast set de tehnici şi probleme îl lasă pe student fără logica economică elementară cu care să analizeze problemele economice pe care le va avea de înfruntat ca cetăţean. Studentul va memora câteva fapte, grafice şi recomandări politice, iar zece ani mai târziu va fi la fel de neinstruit în economie precum era în ziua în care a început şcoala.” (Stigler, Elementary economic education, 1963)

“Atât Smith cât şi înaintaşii şi urmaşii săi au fost preocupaţi doar să sfătuiască statul ce este bine să facă, respectiv ce nu este bine să facă. Asta am făcut şi eu la începutul carierei de economist. Foarte rar cineva s-a ocupat de sarcina diferită şi mai importantă – aceea de a explica cum funcţionează în realitate statul, de a descoperi care sunt factorii care determină politicile ce vor fi adoptate de către guvern.” (Stigler, Memoirs of an unregulated economist, 1988)

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP