luni, 18 ianuarie 2010

Bogdan Glăvan: România are cei mai mulţi copii săraci din Europa

Conform Eurostat rata sărăciei în Europa variază de la 26% în Letonia la 9% în Cehia. România se situează aproape de extremitatea negativă a clasamentului, 23% dintre români confruntându-se cu sărăcia. În 2008, 76% dintre români nu şi-au putut permite să plece o săptămână în concediu, 49% nu şi-au putut permite un automobil, 25% – să menţină o căldură acceptabilă în locuinţe, 19% – să consume carne măcar din două în două zile.

Ce este şi mai prost, România conduce la capitolul sărăciei în rândul copiilor, unde rata este de 33%.

Saracia


Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Bogdan Glăvan: Politica de stimulare şi economia văzută ca bolovan

Dominique Strauss-Kahn avertizează guvernele că e prea devreme să îşi retragă politica de stimulare a economiei.

Directorul FMI face parte din acea categorie de economişti care crede că piaţa este precum un bolovan care se bălăngăne dintr-o parte în alta, adică din avânt exuberant în recesiune bruscă în funcţie de mişcarea browniană a “spiritelor animalice” ascunse în “bolovan”. Chiar dacă nu toţi sunt de acord cu această descriere, probabil toată lumea acceptă ideea de bază, anume că atunci când bolovanul o ia la vale (recesiune), guvernul trebuie să intervină şi să pună nişte proptele, eventual să-i dea un şut care să-l impulsioneze să urce din nou: să scadă rata dobânzii, să acorde facilităţi fiscale, să crească cheltuielile publice ş.a.

Nu este de mirare că această viziune mecanicistă, simplistă, nu a dat niciodată rezultatele scontate. Piaţa nu este un bolovan; indivizii nu sunt simpli pioni pe care guvernul îi poate manevra cum doreşte pe tabla economiei. (Atenţie! Dacă nu sunt de acord că piaţa este un obiect inert, în egală măsură nu vreau să spun că piaţa este un organism viu! Nu există nimic organic în societate.) Realitatea este că piaţa reprezintă o reţea de schimburi. Acţiunile care compun reţeaua de schimburi sunt acţiuni întreprinse cu un scop (purposeful actions). Cu alte cuvinte, economia nu funcţionează nici întâmplător (precum piesele unui caleidoscop), nici mecanic (precum un motor). Economia funcţionează potrivit acţiunilor agenţilor economici – acţiuni care sunt anticipative, reprezentând materializarea intenţiei oamenilor de a-şi satisface interesele.

Cum trebuie să interpretăm activitatea guvernului? Ca pe un element disturbator al „ordinii pieţei”, un factor care intervine în interacţiunile indivizilor. Drept urmare, politica guvernului este luată în calcul de către agenţii economici atunci când aceştia îşi formulează planurile de consum sau investiţie; este intens dezbătută şi face obiectul a numeroase studii, analize şi prognoze (ceea ce reprezintă un cost al funcţionării guvernului, în general trecut cu vederea).

Politica de stimulare apărată de Dominique Strauss-Kahn este un bun studiu de caz. Ea reprezintă unul din elementele care se află la baza hazardului moral ce gripează funcţionarea economiei, deturnând resursele de la utilizarea lor productivă. De ce nu ar fi anticipată? Ce cauză obscură i-ar împiedica pe oameni să prevadă efectele extinderii cheltuielilor publice şi ale deficitelor bugetare? Nu trebuie să fi expert în economie ca să înţelegi ce se întâmplă. Dacă guvernul reduce temporar impozitele, nimeni nu va fi nebun să mărească investiţiile (doar Jawaharlal Nehru era atât de naiv încât să creadă că el le oferă o favoare investitorilor străini dacă le promite că nu le va naţionaliza afacerile mai devreme de 10 ani!). Dacă guvernul subvenţionează achiziţia de autoturisme, nimeni nu va fi nebun să dea cu piciorul la oportunitatea creata şi îşi vor cumpăra maşină – ceea ce nu înseamnă că oamenii vor cheltui mai mulţi bani în acest scop! Da, banca centrală poate reduce rata dobânzii prin injecţii monetare, dar nimeni nu este atât de prost încât să îşi imagineze că rata dobânzii va rămâne zero până când ajunge la vârsta pensionării!

Sau poate că sunt şi astfel de naivi. Însă după cum spunea Lincoln, „Nu-i poţi păcăli pe toţi oamenii tot timpul”. Este o iluzie să credem că economia este un bolovan sau „un pacient aflat în convalescenţă”, după cum spune doctorul Emil Boc. Trezirea! Economia suntem noi. Cheltuielile guvernului se fac din banii noştri, deci cum am putea fi stimulaţi să cheltuim mai mult prin simpla creştere a cheltuielilor guvernului?!

Cred că din ce în ce mai mulţi oficiali se lovesc de această dilemă şi se îngrozesc la gândul că filmul cu stagnarea de două decenii a Japoniei va putea fi vizionat şi pe alte meleaguri. Cred că tot ce speră este ca filmul să mai întârzie puţin, măcar până îşi încheie ei mandatul. După aceea, vorba unui strămoş mai sincer, poate să vină potopul.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Lucian Davidescu: Doar 20 de milioane de români peste 20 de ani: 3 efecte

Populaţia României va scădea de la 21,3 milioane până la 20 de milioane de locuitori până ân 2030. Scăderea de 6% este una dintre cele mai mari din UE, unde populaţia totală va creşte cu 4%, de la 500 la 520 de milioane.


Ponderea populaţiei de peste 65 de ani în total va creşte de la 15% la peste 20%, cifră care rămâne însă sub media UE, care creşte de la 17,4% la 23,6%.

De asemenea, rata de dependenţă, adică raportul dintre populaţia de peste 65 de ani şi cea de 15-64 de ani creşte de la 21,3% la 30,3%. În UE, acest indicator va creşte de la 26 % la 38% între 2010 şi 2030.

Eurostat nu include însă statistici despre rata reală de dependenţă, care în România este mult mai mare din cauza vârstei reduse de pensionare. Practic, raportul dintre salariaţi şi pensionari în România este deja unu la unu. De asemenea, Eurostat nu ajustează datele cu statistici despre câţi români stau degeaba.

Cea mai mare scădere a populaţiei este estimată în Bulgaria – mai mult de 10%. Dintre statele mari ale UE, creşteri de peste 10% vor fi în Marea Britanie şi Spania.

La ce folosesc aceste statistici:
1. Proiecţia sistemelor de pensii, publice şi private. Pentru a putea asigura un venit suficient la pensie salariaţilor de acum, este necesară fie creşterea contribuţiilor fie majorarea vârstei de pensionare.
2. Proiecţia serviciilor de educaţie şi medicale. Numărul beneficiarilor este pe un trend de scădere în primul caz şi de creştere susţinută în cel de-al doilea.
3. Estimarea cererii şi ofertei pe piaţa imobiliară. În cazul locuinţelor cumpărate pe credit, există presiuni de reducere a valorii activului pe termen lung.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Lucian Davidescu

Ion Radu Zilişteanu: Ce se mai aude cu impozitul forfetar şi cu reforma sistemului fiscal?

Fiscalitatea în România suferă de cea mai mare impredictibilitate din întreaga Uniune Europeană. Cred că nu a existat an, cel puţin în ultimul deceniu, în care să nu se fi schimbat cel puţin un element în politica fiscală a statului român. Deşi microîntreprinderile nu au fost excluse ca noţiune din Codul fiscal, optarea pentru impozitul pe venit a dispărut, de vreme ce nu mai este prevăzută în Legea Bugetului de Stat pe anul 2010. În consecinţă, microîntreprinderile sunt obligate să se supună impozitării obişnuite, cu 16% din profit. Desigur, rămâne şi impozitul minim, care impune tranşe de plată obligatorii în funcţie de cifra de afaceri.

Din declaraţiile ministrului finanţelor publice, Sebastian Vlădescu, rezultă că proiectatul impozit forfetar va fi impus de la 1 iulie 2010. "În afară de impozitul forfetar, care sper să fie funcţional la 1 iulie, în 2010 nu schimbăm nicio bucăţică din sistemul de impozitare, mergem mai departe pe structura actuală, cu venituri de 30% din PIB", a declarat Vlădescu pentru Ziarul financiar. Înseamnă că actualul impozit minim, care a ucis circa 130.000 de societăţi comerciale, va rămâne în vigoare pentru încă cel puţin un an.

Vlădescu are, însă, intenţii mari de reformare a sistemului de taxe şi impozite, pe care îl consideră retrograd în formula actuală: "Cred că structura lui, de la taxele locale până la contribuţiile sociale, împiedică modernizarea României. Intenţia mea este să regândim acest sistem, desigur cu condiţia ca şi clasa politică să se deconecteze de la abordările de campanie electorală şi să accepte soluţii adecvate în actualele condiţii economice foarte fragile."

Care va fi putinţa lui Vlădescu în această privinţă? Să ne amintim cum a ajuns în guvern: "Am insistat pentru ministrul de Finanţe. I-am propus primului-ministru, domnia sa a decis", a spus Băsescu, întrebat dacă a făcut propuneri în ceea ce priveşte nominalizările pentru Guvern. Referitor la Sebastian Vlădescu, Traian Băsescu a spus că nu-l "uită" pe acesta din perioada în care, deţinând acelaşi portofoliu în Guvernul Tăriceanu, "a fost foarte corect în CSAT" în ceea ce priveşte poziţia avută în discuţia referitoare la eventualitatea retragerii trupelor româneşti din Irak, după cum relatează Capital la 30 decembrie 2009.

Înseamnă că actuala poziţie a lui Sebastian Vlădescu este destul de fragilă, fiind rezultatul unei toane a lui Traian Băsescu. Cum Băsescu nu va mai putea candida în 2014, este de presupus că influenţa sa nu va mai putea ţine în frâu zvârcolirile aşteptate în interiorul clasei politice. Iar şansele lui Sebastian Vlădescu de a reforma sistemul fiscal din România rămân, în consecinţă, extrem de reduse.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Daniel Cazangiu: România socialistă

Trăim într-o ţară care ne obligă să trăim bine, care ne vrea cu orice preţ binele. Mărirea punctului de pensie, asistenţă medicală, învăţământ gratuit, ... , sunt numai câteva din oferta statului care ar trebui să ne facă fericiţi, că doar pentru binele comun acţionează marea gloată de angajaţi ai statului, de la parlamentar până la ultimul funcţionar. Şi mai spuneţi că nu sunteţi fericiţi?

Lăsând gluma la o parte, pot să vă spun că jumuleala de bani a populaţiei sub formă de taxe şi impozite e din ce în ce mai mare în comparaţie cu serviciile primite.

Să luăm ca exemplu taxele pe salarii. Ca salariat sunt obligat prin lege să am o pensie, să am servicii medicale asigurate, să pun un ban deoparte pentru vremuri mai grele (şomaj); poate că mai sunt şi alte împliniri măreţe pe care statul vrea ca eu să le am, dar ne rezumăm la acestea. Deci sunt obligat să plătesc aceste servicii. Rezultatul? O afacere proastă pentru mine.

Alternativa simplă, care lasă la latitudinea fiecărei persoane să-şi estimeze nevoia de servicii pe care să şi le asigure este varianta optimă după părerea mea. Astfel, eu decid cantitatea de servicii medicale de care am nevoie şi aleg să plătesc o poliţă de asigurare, iar calitatea serviciilor pe care o vreau tot eu o decid. La fel şi cu învăţământul. Ce folos am că pierd atâţia ani studiind gratis în Romania, când la finalul studiilor abia pot să mă angajez în ţară, ce să mai zic de Europa?!

Dar tu dormi liniştit în somnul ignoranţei, hipnotizat fiind de grija maternă a statului de a te feri de orice posibil rău. Preţul este unul destul de mare, pe care tot tu îl plăteşti, dar care nu trebuie să te intereseze.

La nivelul maselor nu există nici un interes din partea politicului pentru ridicarea gradului de educaţie, fapt ce ar schimba în timp şi componenţa clasei politice.

Exemplele pot continua, însă un lucru este cert: cu cât sunt obligat să 'externalizez' cât mai multe interese personale în favoarea statului, cu atât gradul meu de libertate scade. Şi scade din două motive: relaţia statului cu mine este una de tip monopol, cu precizarea că sunt obligat să o menţin oricât de grele ar fi condiţiile impuse, şi pe de altă parte preţul cu care acelaşi bun/serviciu este vândut unei alte persoane este diferit (plătim diferit în funcţie de venituri, însă serviciile sunt aceleaşi pentru toţi).

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Daniel Cazangiu

Ion Radu Zilişteanu: Vlădescu şi moştenirea Rompetrol

Iată că după votarea în parlament a Legi Bugetului de Stat pe anul 2010 într-o procedură fără mare istorie, ministrul finanţelor publice, Sebastian Vlădescu, începe să dea piept cu realele probleme cu care se va confrunta în exercitarea mandatului. Una dintre ele este răscumpărarea de către grupul kazah KazMunaiGaz a obligaţiunilor deţinute de statul român la Rompetrol, în valoare de 600 mil.€, scadente în septembrie 2010. Iată ce declară Vlădescu în acest sens, într-un interviu pentru Ziarul financiar: "Există riscul să ne trezim din nou acţionari la Rompetrol pentru că în contractul privind conversia datoriilor istorice ale companiei în obligaţiuni preluate de stat este o potenţială slăbiciune: kazahii pot face răscumpărarea integral sau parţial. Aceasta le-ar permite să facă un anumit arbitraj prin care să menţină o anumită cotă de participare, iar restul să-l cedeze statului."

Bun, veţi întreba, care este problema? Sebastian Vlădescu miza pe suma de 600 mil.€ ca fiind cea mai mare încasare de venituri nefiscale la bugetul de stat în acest an. Dacă din această sumă va încasa numai 20%, spre exemplu, în condiţiile unui buget făcut pe muchie de cuţit, ţintele macroeconomice ale bugetului pot fi ratate.

pe de altă parte, preşedintele Băsescu afirma într-o emisiune televizată de la sfârşitul lui 2009 că avea convingerea că grupul kazah care a preluat Rompetrol în anul 2007 îşi va achita datoriile faţă de statul român prin răscumpărarea integrală a obligaţiunilor. Reamintesc faptul că grupul KazMunaiGaz a cumpărat de la omul de afaceri Dinu Patriciu acţiunile grupului Rompetrol în două tranşe: în 2007 şi 2009, plătind o sumă apreciată la peste 1 mld.€. Patriciu reuşise în anul 2003 să convingă guvernul condus de Adrian Năstase să accepte transformarea datoriilor Rompetrol către statul român în obligaţiuni.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Cristian Orgonaş: De ce are România nevoie: de un impozit pe avere, sau de o lege a justificării tuturor averilor?

Motto: “Am o casa, ma uit la ea si ma rog sa nu vina ziua cand o sa fiu intrebat cum a fost construita”*

Cum stam din punctul de vedere al veniturilor la buget

Dezbaterile pe marginea bugetului ne-au demonstrat inca odata faptul ca Romania este o tara saraca, in care guvernul, oricare ar fi el, nu poate face altceva decat sa imparta saracia, putinele resurse bugetare fiind evident insuficiente pentru a satura multele guri care se hranesc de la bugetul de stat.

Cum putem creste salariile si pensiile, cum putem creste sumele alocate investitiilor si modernizarii Romaniei, cum ii putem ajunge din urma pe cei din vest, atat timp cat noi colectam la buget echivalentul a 32% din PIB, iar media europeana este de 40%? Cat reprezinta aceasta diferenta de 8%? Aproximativ 9-10 miliarde de euro anual, bani care ar trebui sa vina la buget, dar nu vin.

In acest moment, toata lumea pare a fi de acord ca este necesara o crestere a veniturilor bugetare, insa opiniile sunt divergente daca discutam despre modul in care aceste venituri pot creste: cei de dreapta sustin ca solutia este o scadere a fiscalitatii, cei de stanga propun ca solutie o impozitare aditionala a celor “bogati”.

Legea impozitarii averilor

Se discuta intens in ultimele zile despre proiectul de lege al domnului Surupaceanu, prin care acesta doreste sa genereze venituri la buget aplicand un impozit anual de 0.5% pe averile ce depasesc jumatate de milion de euro, insa din punctul meu de vedere, aceasta lege de tip Robin Hood este profund incorecta, aplicarea ei nefacand altceva decat sa determine o crestere a numarului celor care vor cauta tot felul de modalitati prin care sa isi ascunda averile de Fisc.

De ce este incorecta? Pentru ca cei care si-au dobandit averea legal, platind de-a lungul timpului impozite pe tot ce au agonisit, se vor pomeni cu o taxa in plus, iar cei care au ajuns la averi impresionante fara sa plateasca impozite, acum vor plati tot 0.5% sau vor continua sa nu plateasca deloc, iar despre provenienta averii nu ii va mai intreba nimeni (cine te mai intreaba cum ai facut cei 500k+ euro, in conditiile in care incepi sa platesti taxe pe ei?).

Tocmai de aceea, cred ca inainte de a discuta despre un astfel de impozit, trebuie sa ii aducem pe toti romanii la un numitor comun cand vine vorba despre avere. Iar asa ceva nu se poate face fara o Lege a justificarii tuturor averilor.

De ce o lege a justificarii tuturor averilor?

Economia neagra, nefiscalizata, reprezinta echivalentul a o treime din PIB, ceea ce inseamna ca anual, aproximativ 40-45 miliarde euro circula in economie fara sa fie impozitati in niciun fel, insa aduc venituri semnificative unora dintre romanii descurcareti.

Pe ce sunt cheltuiti acest bani? In primul rand pe imobile si masini, iar asta se vede atat in numarul masinilor scumpe care circula in marile orase, cat si in numarul persoanelor ce detin imobile pe care in multe cazuri, nu au cum sa le justifice.

Ce ar trebui sa presupuna o astfel de lege? Toti romanii care care detin impreuna cu familiile lor (pana la gradul doi-trei) active ce depasesc 250-500.000 de euro, sa fie invitati la Fisc pentru a si le justifica: ai avut toata viata un salariu de cateva sute de euro, dar ai bunuri in valoare de sute de mii? Intrebare de bun simt: cum ai reusit?

Daca iti justifici agoniseala prin veniturile pe care le-ai realizat si declarat la Fisc, sa fii sanatos, daca nu, platesti un impozit de 90% pe tot ce nu poti justifica.

Eventual, inainte de a implementa o asemenea lege, se poate oferi un termen de gratie de 3-6 luni celor care au acumulat ilegal o avere semnificativa, timp in care o pot declara si beneficia de un sistem de impozitare mai “prietenos”.

Concluzii

Nu putem discuta despre servicii publice decente, atat timp cat numarul celor care platesc taxe este disporportionat in comparatie cu numarul celor care beneficiaza de pe urma acestor taxe, iar pentru a echilibra situatia, este necesara o curatenie masiva in economie.

Ce inteleg prin curatenie? Verificarea tuturor averilor de peste o anumita valoare si penalizarea celor care nu le pot justifica, eliminarea situatiilor in care unii “mai prosti” platesc taxe, iar altii, “mai destepti” nu le platesc, si aducerea la suprafata a macar jumatate din economia subterana, cu orice riscuri (unele firme se vor inchide, pentru ca nu pot supravietui lucrand legal).

Dupa ce economia va fi curatata, putem sa dezbatem oportunitatea unor legi de genul celei propuse de dl Surupaceanu. Altfel, nu vom face decat sa cerem si mai multi bani de la cei care oricum platesc prea multe taxe si impozite.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Mihai Marcu: Taxarea imobiliarelor la valoarea reală

Propunerea actualului ministru de finante de a taxa proprietatile la valoarea reala este una surprinzator de buna. Pacat ca nu poate fi introdusa imediat, dar ar fi un prim pas bun.

Taxarea proprietatilor trebuie echilibrata intre firme si populatie. Din motive istorice (apartamentele facute cadou de Iliescu), taxarea proprietatilor a fost mereu un subiect tabu.

Tehnic, taxarea la valoarea reala se poate face foarte usor prin folosirea grilei notariale de evaluare a valorii ca baza de impozitare. Folosirea acestei grile este primul lucru care ar trebui facut, urmand ca procentul aplicat sa fie doar o reglare fina (valori de 0.2 - 0.5% ar trebui sa fie maximul).

Ma astept ca taxarea reala a proprietatilor sa nu duca la cresteri masive de incasari. Rolul taxei este doar de a raci o piata care incearca sa explodeze cu orice euro disponibil in buzunarul cumparatorilor.

O taxare echilibrata si un indice real al tranzactiilor sunt elementele care lipsesc pietei imobiliare. Sunt singurele elemente care pot reduce (fara a elimina) bulele imobiliare.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Mihai Marcu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP