marți, 19 ianuarie 2010

Lucian Davidescu: 10 lucruri pe care casa de schimb valutar nu ţi le spune niciodată

Te bucuri că leul s-a întărit, dar când ai ajuns la casa de schimb n-ai mai văzut nicio diferenţă? Înseamnă că nu ai ales bine casa de schimb. Ce trebuie să ştii:


1. Nu urmărim tot timpul cotaţiile interbancare. Dacă leul scade, este bine să te grăbeşti să cumperi euro. Dacă creşte, mai aşteaptă.

2. Într-o bancă mare, ne bazăm pe clienţii captivi, care sunt prea comozi ca să mai caute alte oferte.

3. Detestăm băncile mici, care încearcă să folosească cursul ca instrument de marketing şi oferă cursuri foarte bune.

4. Marja noastră de schimb este direct proporţională cu distanţa fizică până la primul competitor.

5. Dacă afişăm la exterior cotaţia pentru cecuri de călătorie, mai bine ne eviţi. Vom căuta întotdeauna metode să te jefuim.

6. Îţi oferim discounturi derizorii pentru tranzacţiile direct în cont. Competitorii noştri au de obicei oferte mult mai bune.

7. Dacă afişăm un curs foarte bun, este posibil să nu avem disponibilă moneda oferită. Sau să avem cantităţi foarte mici.

8. Nu te uita întotdeauna la marja dintre vânzare şi cumpărare. Uneori, avem oferte bune doar pe una din componente, în funcţie de nevoile noastre din ziua respectivă. E bine să ştii tot timpul şi cursul de referinţă.

9. În perioadele cu volatilitate mare, mărim marjele pentru ne asigura la orice eventualitate. Dacă poţi, mai aşteaptă. Decât o referinţă bună şi marje proaste acum, mai bine o referinţă proastă şi marje bune mai târziu.

10. În perioadele cu volatilitate mică, facem discounturi care pot coborî până sub 1 ban faţă de cursul de referinţă.

Cele mai bune cursuri de vânzare (19 ian.)


Banca lei/euro
Carpatica 4,135
RIB 4,135
CEC Bank 4,14
Banca Romanească 4,144
MKB Romexterra 4,145


Cele mai bune cursuri de cumpărare (19. ian)
Banca lei/euro
MKB Romexterra 4,075
RIB 4,075
CEC Bank 4,07
ProCredit Bank 4,062
BCR 4,06


Sursa: Băncile


Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Lucian Davidescu

Bogdan Glăvan: Cât de scumpă este autostrada Comarnic-Braşov? Comparaţie cu SUA

Costul segmentului de autostradă Comarnic-Braşov este de 1,57 miliarde euro. Este vorba de o lucrare realizată în mult lăudatul parteneriat public-privat, mai exact în concesiune pe 30 de ani. Guvernul s-a lăudat că preţul ei este sub preţul unor lucrări similare din Austria şi alte ţări europene, aşa că – neîncrezător în cârcotelile din presă (vezi în Financiarul un interesant şi substanţial articol comparativ despre costul autostrazilor în Europa) – m-am gândit să aflu cât costă astfel de lucrări peste ocean.

Americanii îţi arată tot. Poţi să afli cât costă fiecare drum în parte, cât costă în medie mila de autostradă, ba chiar au realizat şi indici de preturi care reflectă evoluţia costului acestor lucrări în ultimele decenii. Să revenim.

Avem, aşadar, o bucată de autostradă de 58 de km, evaluată la 1,57 miliarde euro. Exprimând această valoare în dolari/kilometru/bandă, rezultă un preţ de 9,7 milioane dolari/km/bandă. Este mult, este puţin?

Costul autostrăzilor în SUA porneşte de la 1,2 milioane dolari/km/bandă, preţ foarte mic chiar dacă îl comparăm cu cea mai ieftină autostradă construită în România, Bucureşti-Feteşti, unde costul mediu s-a cifrat la 4 milioane. În regiunile „sensibile” (din punct de vedere al reliefului, mediului, tipului de teren etc.), costul construcţiei unei autostrăzi – care include toate cheltuielile aferente, nu doar construcţia propriu-zisă – poate ajunge la 6 milioane de dolari. Această cifră este net inferioară celei anunţate pentru drumul dintre Comarnic şi Braşov.

Cifrele de mai sus reprezintă o medie pentru costul de construcţie al autostrăzilor în SUA. Nu trebuie să ne străduim prea mult pentru a găsi drumuri care costă şi de 10 ori mai mult, însă acestea sunt autostrăzi construite în mediul urban, care presupun cheltuieli importante cu achiziţia terenului, deplasarea utilităţilor, numărul şi complexitatea viaductelor etc. În rest, la banii pe care România îi plăteşte pentru a avea un drum civilizat pe Valea Prahovei, SUA construieşte şosele foarte pretenţioase.

Exemple:
• costul construcţiei într-o regiune muntoasă din Alaska (Third Avenue Extension, Ketchikan, Alaska), extrem de abruptă (pantă de minim 35 de grade) este de 7,2 milioane dolari.
• construcţia unei autostrăzi suspendate cu 8 benzi (I-490 bridge over the Genesee River, Rochester, New York) costă 17,3 milioane
• autostrada suspendată din Tacoma, unde lungimea podului reprezintă un sfert din lungimea drumului (Tacoma Narrows Bridge, Tacoma, Washington) costă 15,3 milioane (vezi poza)

tacoma_narrows_bridge_11_24_07_006_e

Era să uit. Cei 1,57 miliarde euro necesari pentru construcţia autostrăzii până la Braşov reprezintă de fapt un împrumut. Când va fi returnat, contribuabilul va avea de suportat o povara de 3 ori mai mare, adică 4,7 miliarde. Şi, să fim realişti, nu credeţi că acest preţ va fi modificat pe parcurs pentru a acoperi diverse costuri “neprevăzute”, după modelul Bechtel?

Acum putem face în sfârşit o comparaţie.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Dan Popa: Naşul_care_nu_voia_să_rişte

Am fost plecat cu trenul pana in Baia Mare. Duminica noaptea pe drum incolo, luni noaptea (azi noapte), incoace. Nasul, un tip la 130 de kile, (apreciate cu optimism), imi spune din start: “Nu se fumeaza. Eu sunt un tip corect, de ce sa risc acum, inainte de pensie?”. Asa e, omul chiar nu risca. In prima faza, n`a vrut sa riste sa imi dea restul la suplimentul de cuseta achitat. Apoi, nu s-a riscat sa aduca apa sau cafea, la intrebarile calatorilor (unele puse pe tonul celui de pe urma scancet), omul ridica din umeri, morometian aproape: “N`am!”
Pe urma, nu s-a riscat nici cand am asteptat cateva zeci de minute intr-o statie sa deschida usa celor care voiau sa coboare sa isi ia o cafea de la birtul garii. “Plecam intr-un minut. Nu deschid”, zicea Nasul_care_nu_voia_sa_riste. Noi, calatorii, ne uitam cum cuborisera peste 100 de oameni care fumau sau isi cumparau diverse de la birt. Al nostru, nimic. Nu risca in ruptul capului.

Cand l-am intrebat de ce intarziem peste o ora, repeta figura cu ridicatul din umeri. Nu era vina lui. “E o singura linie si trebuie sa asteptam”, se spunea aproape conspirativ. “Ce, asteptati in frig?”, ne intreba razand.
Nici nu se urnise trenul bine din Bucuresti, ca Nasul_care_nu_voia_sa_riste a iesit pe hol strigand “Se dau asternuturi!Veniti acuma sa le luati, ca dupa aia se face coada!”. Fireste, s-au napustit toti si coada s`a format instantaneu. De trezit, te trezea cu o ora inainte, ca sa apuci sa ii predai cearsafurile.
La intoarcerea din Baia Mare, am constatat cat de mica e lumea. Am nimerit la acelasi Nas_care_nu_voia_sa_riste. Deja stiam cum trebuie procedat. M-am aliniat din prima sa imi iau cearsafurile, n-am fumat, n`am cerut apa sau cafea.
Aproape de Bucuresti, l`am intrebat aproape in soapta daca am intuit corect ca n`avea rost sa intreb de apa, suc, ceai, cafea. “Corect, zice”. Umil, ca nu cumva sa`l supar, l`am intrebat de ce nu a luat cat de cat….”Ca sa nu risc”, mi`a spus. Sa riscati, ce anume? l`am intrebat.
“Nu voiam sa risc sa imi inghete in vagon”, mi`a raspuns cu ochii mari
Nu stiu de ce, dar Nasul_care_nu_voia_sa_riste mi`a amintit de armata. Din armata n`am mai trait voluptatea respectarii unor ordine idioate. Si cred, nici a prostiei care le genera.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Cristian Orgonaş: Comunism versus capitalism pe piaţa imobiliară: câte locuinţe a construit Ceauşescu?

Oficial, numarul locuintelor existente in Romania este de aproximativ 8.4 milioane, dintre care 4.55 milioane se afla in mediul urban, iar 3.85 milioane in mediul rural, aproape jumatate dintre acestea fiind construite pe vremea lui Ceausescu.

Astfel, intre 1965 si 1989 – perioada in care Nicolae Ceausescu a condus Romania – au fost construite 2.8 milioane de locuinte in mediul urban si 1.2 milioane in mediul rural, ritmul fiind de aproximativ 160.000 de unitati anual.

Cate s-au construit in ultimii 20 de ani? Mai putin de 700.000, respectiv 35.000 pe an. Din acest punct de vedere, ”Epoca de Aur” a fost de departe cea mai exploziva perioada prin care a trecut piata imobiliara romaneasca in toata istoria ei, iar in comparatie cu ceea ce s-a intamplat atunci, recordul post-revolutionar de 64.414 locuinte terminate in 2008, reprezinta doar o gluma buna.

Pe de alta parte insa, aproape un sfert din locuintele existente in Romania sunt din chirpici, iar 80% dintre acestea se afla in mediul rural, fiind construite in principal in primii anii de dupa cel de-al doilea razboi mondial. Click pe graficul de mai jos pentru a observa evolutia numarului de locuinte construite in fiecare decada a ultimilor 100 de ani. Sursa: INS


In plus, as mai dori sa adaug ceva - s-a tot sustinut faptul ca in anii `90 nu s-a construit mai nimic, lipsa ofertei justificand in parte cresterea preturilor de dupa anul 2000. Ei bine, cei care sustin asa ceva ar trebui sa afle ca intre 1990 si 1999 au fost terminate 325.321 de locuinte, iar in perioada 2000-T3.2009, cu toate nebunia existenta pe piata imobiliara, au fost terminate 351.348 de locuinte, deci cu doar 8% mai mult.

Mai departe, daca discutam despre cererea viitoare de locuinte, sa notam si faptul ca intre 1970 si 1989 s-au nascut 7.7 milioane de romani iar intre 1990 si 2009 doar 4.7 milioane, ceea ce inseamna ca este putin probabil sa asistam la o crestere exploziva a cererii in anii urmatori.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Bogdan Glăvan: Cine s-a născut azi (5)?

În ziua de 19 ianuarie 1863 s-a născut Werner Sombart – economist, sociolog şi filozof german care s-a remarcat prin cantitatea de inepţii proferate în scrierile sale. Este important să ne amintim de el pentru că mulţi dintre contemporanii noştri continuă să comită erorile lui Sombart.

Sombart a făcut parte din Şcoala istorică germană, potrivit căreia economia nu este o ştiinţă – nu conţine niciun fel de legi sau principii (nici măcar legea cererii) – ci doar o disciplină istorică. Trebuie să se bazeze pe observaţii empirice şi pe raţionamente inductive. În plus, ea se rezumă la un soi de management al statului, unde statul este pionul principal din economie – cam la fel cum propuneau la noi primele manuale de „Economie” de după revoluţie (pe cele dinainte nu le ştiu). Această şcoală de gândire deţinea practic monopolul în mediul academic din Germania secolului al XIX-lea.

Din perspectiva ei, economist se cheamă cel care îngroaşă rândurile birocraţiei şi îşi dă cu părerea în privinţa mijloacelor prin care statul să prospere – mai ales în raport cu celelalte state, cu care se află în concurenţă (idee luată în leasing din paradigma mercantilistă); el trebuie să fie un om pragmatic, capabil să înveţe din experienţă, nu un aiurit cu mintea doldora de teorii! Să recunoaştem că, mai mult sau mai puţin, cam aşa este văzut economistul şi astăzi.

Caracterizarea pe care i-o face Ludwig von Mises lui Sombart în câteva din lucrările sale este distractivă şi merită citită:

“Werner Sombart was the great master of his set. He was known as a pioneer in economic history, economic theory, and sociology. And he enjoyed a reputation as an independent man, because he had once aroused Kaiser Wilhelm’s anger. Professor Sombart really deserved the recognition of his colleagues because to the greatest degree he really combined in his person all their shortcomings. He never knew any ambition other than to draw attention to himself and to make money. His imposing work on modern capitalism is a historical monstrosity. He was always seeking public applause. He wrote paradoxes because he could then count on success. He was highly gifted, but at no time did he endeavor to think and work seriously. Of the occupational disease of German professors—delusions of grandeur—he had acquired an elephantine share. When it was fashionable to be a Marxian, he professed Marxism; when Hitler came to power, he wrote that the Fuehrer receives his orders from God! (Mises, Notes and Recollections, 1978)”

“Werner Sombart a fost cu siguranţă cel mai înzestrat discipol al lui Schmoller. N-avea decât douăzeci şi cinci de ani când maestrul său, în toiul disputei metodelor, i-a încredinţat sarcina recenzării şi anihilării cărţii lui Wieser, Der natürliche Wert. Credincios, discipolul a condamnat cartea, numind-o “în întregime nesănătoasă”. Douăzeci de ani mai târziu, Sombart se fălea că-şi dedicase o bună parte din viaţă luptei pentru Marx. Când a izbucnit războiul, în 1914, Sombart a publicat o carte intitulată Händler und Helden (Traficanţi şi eroi). Într-un limbaj grosolan şi respingător, el incrimina tot ce provenea din spaţiul britanic sau anglo-saxon, dar mai ales întreaga filozofie şi teorie economică britanică, ca pe o manifestare a mentalităţii meschine de negustor. După război, Sombart şi-a revizuit cartea despre socialism. Înainte de război, ea fusese publicată în nouă ediţii. După ce ediţiile antebelice celebraseră marxismul, cea de a zecea îl ataca fanatic, în special datorită caracterului său “proletar” şi lipsei sale de patriotism şi de naţionalism. Câţiva ani mai târziu, Sombart a încercat să reanime Methodenstreit, cu un volum plin de invective la adresa economiştilor, a căror gândire era incapabil să o înţeleagă. Apoi, când naziştii au ajuns la putere, şi-a încoronat cariera literară de patruzeci şi cinci de ani printr-o carte consacrată socialismului german. Ideea fundamentală a lucrării era că Führerul primeşte ordine direct de la Dumnezeu, Führerul suprem al universului, şi că Führertum (şefia) înseamnă revelaţie permanent”
(Mises – O perspectivă istorică asupra Şcolii austriece de economie)

“A fost un profesor german, pe nume Werner Sombart (pe care care l-am cunoscut foarte bine), a cărui reputaţie se întindea în toată lumea, căruia numeroase universităţi îI oferiseră titlul de doctor honoris causa şi care era membru de onoare al Asociaţiei economiştilor americani. Profesorul acesta a scris o carte, apărută şi în limba engleză, la editura Princetown University Press… În cartea aceasta, publicată în secolul nostru, nu în întunecatul Ev mediu, Werner Sombart, profesor de economie, spune simplu: “Führerul, Führerul nostru” – se referă desigur, la Hitler – “primeşte ordine direct de la Dumnezeu, Führerul universului.”
M-am referit mai devreme la ierarhia fuhrerilor şi, în această ierarhie, l-am menţionat pe Hitler ca “Führer Suprem.” După Werner Sombart însă, mai există un Fuhrer, încă şi mai sus, Fuhrerul universului. Şi Dumnezeu, spunea el, îi ordonă nemijlocit lui Hitler. Desigur, profesorul Sombart adăuga, foarte modest: “Nu ştim cum comunică Dumnezeu cu Führerul. Dar, faptul în sine e de netăgăduit.”
Acum, ţinând seama că o asemenea carte poate fi publicată în limba germană, limba unei naţiuni cândva elogiată ca “naţiunea filozofilor şi a poeţilor,” şi că ea este tradusă în engleză şi în franceză, nu vom mai fi surprinşi dacă şi un mic birocrat se consideră pe sine mai înţelept şi mai bun decât concetăţenii săi şi doreşte să se amestece în toate cele, chiar dacă el este doar un mic birocrat şi nu ilustrul profesor Werner Sombart, membru onorific peste tot.
(Mises – Politici economice. Gânduri pentru cei de azi şi cei de mâine)

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Răzvan Pascu: Ţeapa de la Zapp: astăzi, cazul meu

UPDATE: Cititi la comentarii, raspunsul senatorului Iulian Urban, expert in drept, referitor la problema expusa de mine in acest articol.

Am 2 telefoane de la Zapp care imi sunt inutile si pe care nu le-am mai folosit de multe luni de zile. Saptamana trecuta imi gasesc putin timp sa sun la Relatii Clienti pentru a le inchide.

Voi reproduce pe scurt, din memorie, discutia telefonica:

Eu: Doresc sa reziliez 2 abonamente. Pentru unul a expirat perioada contractuala, pentru celalalt va expira in aprilie.
Operator: Dar ce s-a intamplat, ce anume v-a nemultumit?
Eu: Nu e nimic care sa ma fi nemultumit. Pur si simplu vreau sa renunt la ele pentru ca, dupa cum puteti vedea, nu le-am folosit de mai bine de jumatate de an.
Operator: Dar nu doriti sa va schimbam abonamentul? Poate v-ar ajuta un alt tip de abonament.
Eu: Dupa cum v-am spus, nu le folosesc deloc. Degeaba imi schimb abonamentul, daca tot nu le folosesc. Vreau sa le inchid.
Operator: Dar poate doriti sa schimbati modelul telefoanelor. Va putem oferi alte modele.
Eu: Dupa cum am mai spus de mai multe ori, doresc sa reziliez abonamentele, pentru ca nu le folosesc. Ce sa fac cu alte telefoane?
Operator: Eu va recomand sa va schimbati abonamentul. Avem unul nou cu foarte multe minute nationale incluse si internet pe mobil.
Eu: (dupa vreo 10 minute) Vreau doar sa reziliez abonamentele!
Operator: Daca nu va intereseaza un alt abonament pe Zapp, ce ati spune sa faceti o portare a numerelor pe Cosmote?
Eu: (stiind unde bate si ca Zapp a fost cumparat de Cosmote) – Nu ma intereseaza.
Operator: Dar la Cosmote aveti tarife avantajoase, multe minute si telefoane la preturi foarte bune.
Eu: Stiu asta, insa nu ma intereseaza.
Operator: Dar eu cred ca portarea pe Cosmote este cel mai bun pas pe care ati putea sa il faceti acum. Va recomand asta.
Eu: (dupa inca 5 minute) Multumesc, insa nu ma intereseaza. Vreau doar sa reziliez cele 2 abonamente. Credeti ca terminam astazi convorbirea asta telefonica?
Operator: Va rog sa asteptati cateva clipe.
Operator: (dupa 5 minute): daca doriti sa reziliati abonamentele, trebuie sa platiti o taxa de 125 euro pentru fiecare telefon.

Logic ca ma enervez. Dupa ce stau 20 de minute la telefon ca sa imi expuna oferta Zapp si Cosmote si sa ma convinga sa nu renunt la cele 2 abonamente, imi spune ca trebuie sa platesc 250 de euro. Pentru ce naiba? Imi baga fraza cu contractul…."asa scrie in contract, l-ati semnat". Ce pot sa mai spun? Nimic.

Povestea este urmatoarea: Acum vreo 5-6 ani am semnat intr-adevar acest contract si am citit ca pentru a putea renunta la un abonament Zapp trebuie sa faci o cerere scrisa cu fix o luna inainte sa iti expire abonamentul. Daca nu ai facut cererea in ziua respectiva, abonamentul ti se prelungeste automat, cu inca un an. Si pentru ca am citit clauza asta stupida, atunci am facut cererea la timp. Acum vreo 2 ani insa, avand contractele libere si putand rezilia oricand, cei de la Zapp ma conving telefonic sa imi dea nu stiu cate sute de minute, SMS-uri, telefon ieftin si alte porcarii, in schimbul prelungirii perioadei contractuale. Accept. Totul se face telefonic, nimic scris. Insa bineinteles, nimeni nu imi reaminteste de cererea aceea stupida care va trebui facuta la un moment dat. Si acum, dupa 2 ani, uit sa o fac, motiv pentru care perioada contractuala mi se prelungeste automat. De la Zapp…fara numar!

Citesc pe forumuri si toata lumea se plange de Zapp din cauza acestei clauze abuzive. Iar pe site-ul amicului de blogareala, senatorul Iulian Urban, la categoria “plangeri Zapp” gasesc o gramada de plangeri (click aici).

Ce pot sa fac acum? Sa imi pierd vremea prin tribunale. Nu se merita pentru 1 milion pe luna. Insa merita sa scriu asta pe blog, pentru ca macar o mie si ceva de oameni sa nu mai ia teapa de la Zapp.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Răzvan Pascu

Cristian Orgonaş: În industrie, perioada de creştere a şomajului se apropie de sfârşit

Unul dintre primele sectoare economice care a intrat in criza a fost Industria, aceasta incepand declinul inca din octombrie 2008, luna in care indicele productiei industriale a scazut cu 3% fata de octombrie 2007, iar numarul salariatilor s-a redus cu 13.000 fata de septembrie 2008.

Insa, tot industria este primul sector care da semne de revenire, astfel ca in noiembrie 2009, indicele productiei industriale si productivitatea muncii au crescut cu 3% respectiv 28.8% fata de noiembrie 2008.

Cate locuri de munca s-au pierdut in industrie in aceste 14 luni de criza? Aproximativ 257.000, respectiv 16.6% din total, acest sector fiind de departe principalul generator de someri anul trecut.

Exista insa si o veste buna, si anume faptul perioada de scadere a numarului salariatilor din industrie pare ca se apropie de sfarsit, iar pentru a intelege de ce sustin acest lucru, sa privim graficul alaturat, click pentru detalii (cifrele privitoare la productivitatea muncii si productia industriala sunt in comparatie cu luna corespunzatoare a anului anterior, iar numarul salariatilor este comparat cu septembrie 2008).

Astfel, trendul de crestere al productiei industriale si al productivitatii muncii arata clar ca este doar o chestiune de luni pana cand companiile vor stopa concedierile sau chiar vor angaja personal, cresterea productivitatii muncii neputand suplini la infinit lipsa personalului.

Atentie insa, discutam doar despre sectorul industrial, acesta generand 29.8% din totalul salariatilor din economie. In domeniile care au reactionat mai tarziu la criza, cum ar fi constructiile si comertul, numarul celor care isi vor pierde locurile de munca va continua sa fie semnificativ multe luni de acum incolo, click pe graficul alaturat pentru detalii privitoare la numarul salariatilor care si-au pierdut locurile de munca in fiecare sector important al economiei. Sursa: INS

Ce observam:

- in industrie, in luna noiembrie s-au pierdut 11.300 de locuri de munca, cea mai mica cifra de la inceputul crizei, in timp ce comertul a pierdut 6.400 de salariati (-43.400 in primele 11 luni din 2009, respectiv 5.6% din total), iar in sectorul constructiilor s-au pierdut 9.800 de locuri de munca (-64.300, respectiv 15.8% din total). In aceste trei domenii sunt angajati 54% din totalul salariatilor din Romania.

- pe de alta parte, sectorul public - respectiv Armata, Administratia, Educatia si Sanatatea – a pierdut 1.600 de locuri de munca in noiembrie si 6.600 in primele 11 luni din 2009, ceea ce inseamna 0.7% din total. Sectorul public gereneaza 22.5% din totalul salariatilor.

Sunt tare curios sa vad cum va evolua in 2010 numarul salariatilor din sectorul public, in conditiile in care intentia guvernului este aceea de a concedia 100.000 de bugetari.

Evolutia lunara a indicelui productivitatii muncii si a salariului mediu brut in industrie poate fi vizualizata aici.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP