marți, 26 ianuarie 2010

Bogdan Glăvan: Romanian job: fumătorii au furat ţinta de inflaţie

Din ciclul, „Responsabili pentru inflaţie sunt arabii, seceta, războiul din fosta Jugoslavie şi-oricine-în-afară-de BNR-şi-de-extratereştrii”, domnul Mugur Isărescu a creat în 2010 episodul „Vinovaţi de inflaţie sunt fumătorii”. Adrian Vasilescu a mers atât de departe încât a afirmat că „Nu BNR a ratat ţinta de inflaţie, ci România… [care e formată din] un popor mâncător de pâine şi fumător.”
Acest episod a fost lansat oficial, cu fursecurile de rigoare, azi, în cadrul conferinţei „Coşul de consum şi dinamica inflaţiei. Aspecte metodologice şi probleme de interpretare”. Prilej pentru noi de a mai afla câte ceva din culisele politicii monetare. Deci, ce mai e nou?

Păi, am aflat că BNR ar putea de fapt şi la urma-urmei să controleze mai strict rata inflaţiei şi să respecte ţinta prognozată, DACĂ AR VREA. Nici nu mă îndoiam că ar putea, repet, dacă ar vrea. Însă, adaugă oficialii BNR, trebuie să fim conştienţi că restrângerea expansiunii monetare ar fi dus la scăderea mai puternică a producţiei (ceea ce este fals, bineînţeles, doar creşterea economică sustenabilă nu se construieşte pe expansiunea creditului, ci pe economisiri şi acumulare de capital). Zice guvernatorul: “Aţi văzut cât de mare e PIB negativ, deci inflaţia la noi ar trebui să meargă foarte jos. (…) Este incorect să faci un asemenea trade-off. (…) Câştigi la credibilitate şi pierzi în altă parte. Este un mix pe care trebuie să-l urmăreşti. (…) E bine când stabileşti ţinta să ai de partea ta şi guvernul, şi politica fiscală.”

Pentru a pune mai tare pătura pe ţambal, oficialii BNR au afirmat că ţintirea inflaţiei oricum nu presupune atingerea unei cifre – de parcă BNR ar fi atins măcar INTERVALUL prognozat, în ultimii 3 ani!

Mă întreb când va înceta telenovela cu ţintirea inflaţiei. Cum guvernanţii au anunţat că se gândesc serios la introducerea taxei pe fast-food, parcă şi văd că iarna viitoare BNR ne va spune că a ţintit pe lângă din cauza scumpirii hambugerului. Atenţie români care vă ghiftuiţi cu mâncare rapidă: nu doar că sporiţi incidenţa bolilor cardiovasculare în scumpa noastră patrie, dar mai şi atentaţi la ţinta de inflaţie!

În realitate, responsabilitatea pentru inflaţie cade în întregime în ograda BNR. Este ceea ce învaţă orice student al economiei, că “inflaţia este oricând şi pretutindeni un fenomen monetar” – adevăr cunoscut şi pe vremea lui Columb. Tabloul preţurilor monetare nu face altceva decât să exprime puterea de cumpărare a monedei. Nivelul general al preţurilor nu exprimă altceva decât raritatea sau abundenţa banilor în raport cu celelalte bunuri. El creşte, firesc, atunci când „mulţimea banilor” (masa monetară) creşte. Aceasta este literă de lege economică. Însă iată că suntem puşi la încercare de divagaţiile (Hm, „CORE2 ajustat”?) autorităţilor monetare – oficiali care poartă aureola amăgitoare a gestionării monopolului producţiei de bani şi care, în speech-urile curente uită tot ce scrie în manuale ameţind auditoriul cu gogoşi politice deghizate sub forma ultimelor „învăţăminte din practică”.

Găsesc acest argument folosit de domnul Vasilescu – că, în esenţă, responsabilitatea monetară cade pe umerii întregii societăţi, că poporul român are moneda pe care o merită („Dacă e fumător aşa îi trebuie, să suporte inflaţia!”) – deosebit de insidios şi periculos. El tinde să cultive în rândul populaţiei sindromul Stockholm sau, cel puţin o atitudine blazată – „Nu, nu putem avea o monedă sănătoasă, fiindcă aşa suntem noi românii, avem ghinion în viaţă.”

Oamenii ar trebui să ştie că pot avea o monedă sănătoasă începând de mâine, prin eliminarea legislaţiei care îngrădeşte concurenţa monetară şi prin libera producţie (circulaţie) de monedă (eu unul, aş opta fără ezitare pentru aur sau argint). Nu avem nevoie de un minister al vrăjilor monetare, care să mediteze asupra diverselor trade-off-uri şi să scoată din pălărie soluţia potrivită – un pic de inflaţie când guvernul rămâne fără bani şi un pic de seriozitate când ne inspectează „europenii” sau „fmi-enii”. Acest slalom printre interesele politice nu este cu nimic mai “academic” decât dansul pe sârmă – deşi, recunosc, e nevoie de un talent particular pentru a obţine performanţe în oricare din cele două acţiuni. Iar existenţa unei „centuri de siguranţă” financiare nu asigură mai multă veridicitate ştiinţifică bâlciului monetar decât asigură plasa de sub sârmă reuşita echilibristicii.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Dan Popa: Iarba dracului inflamează rău a dracului, ochiul dracului

In primul rand, anunt prin prezenta ca renunt din acest moment la apostrof si voi scrie cu cratima. (Corul : “Bravo, de cand asteptam sa intri in normalitate!”)

In al doilea rand, cee ce vreau sa spun prin titlul postului este ca tigara dauneaza grav inflatiei. Daca va uitati pe slideul cu numarul 5 din aceasta prezentare , veti vedea ce ponderi are iarba dracului in diferite state, printre care si Romania.

Cateva slide-uri mai jos o sa aflati ca in Romania fumau in 2008, cand a fost facuta cercetarea, 5,5 milioane de persoane din cele 18,2 in varsta de peste 15 ani. Cu mine 5,5 milioane plus unu.

Nici nu ma mir ca guvernatorul, mai in gluma, mai in serios, a spus azi ca dupa ce a vazut cum i-a deraiat de la tinta tutunul, a interzis fumatul in BNR. Sper sa nu ajunga sa interzica cerealele, ca am auzit ca si alea o sa cam suie la pret. E drept, din surse sigure, Isarescu nu suporta nici fumul nici fumurile.

Momentan lucrez la o analiza mai nisata decat cea a BNR. Calculez care anume dintre marcile de tigarete provoaca inflatia a mai mare. Dupa ce aflu, o sa scriu pe blog despre marca in cauza, sa o fac de……

In rest, sunt bine, multumesc de intrebare. Ma uitam peste un excel din care rezulta ca anumite banci au incheiat anul pe profit, dar in ultimele luni din 2009 au fost pe pierdere. Si ma amuzam cand, intr-un satuc, directoarea unei banci a fost inlocuita cu o alta, trimisa din Capitala.

A doua zi de la numire, noua sefa a adunat personalul bancii si le-a proiectat powerpointuri motivationale. Cu citate din autori straini care te invata cum sa fii destept in cinci minute. Reactia personalului din sala a fost haios descrisa de cel care imi povestea episodul.: “Apoi că s-o arădicat trii oamini si i-o spus femeii. Du-te femeie cu Dumnezău de unde ai venit și lasă-ne cu filmele tale pă păreți. Du-te și fă rost de clienți, că filme îți aducem noi câte-ți trebe!” No comment

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Lucian Davidescu: Comerţ online: 5 lucruri pe care trebuie să le faci acum

Ponderea comerţului electronic este printre cele mai mici din Europa, arată datele Eurostat. Doar 2% din cifra de afaceri a companiilor, faţă de 12% cât este media UE.


Cauzele: Gradul redus de echipare cu computere şi conexiuni la internet, ponderea mare a populaţiei rurale, puterea de cumpărare mică. Citeşte şi Afacerea deceniului 2. Cum stă România în UE la internet.

Efectele. Este de aşteptat o curbă de apropiere faţă de media UE, adică o creştere susţinută în următorii ani. Astfel, o creştere a ponderii de la 2% la doar 3% echivalează cu o creştere în volum de 50% a comerţului electronic. Asta, chiar şi în scenariul în care cifrele de afaceri totale vor rămâne aceleaşi pentru mulţi ani.

Dacă ai ce să vinzi pe internet şi citeşti articolul acesta, eşti în una din trei situaţii:

  1. Deja obţii o mare parte sau toate veniturile din vânzări online.
  2. Te pregăteşti să intri pe această piaţă.
  3. Crezi că volumul mic al pieţei face ca, deocamdată, să nu merite efortul.

Mai în detaliu, despre ultima situaţie. Chiar dacă este adevărat, nu aştepta până e prea târziu!

1. Deschide un site de prezentare foarte detaliată a ceea ce vinzi. Chiar dacă ponderea vânzărilor online va fi mică sau zero acum, istoricul de marketing va conta enorm mai târziu.

2. Oferă online explicaţii şi suport tehnic. Asta ţi-ar putea aduce oameni mai mulţi chiar şi în magazinul fizic.

3. Include o opţiune de livrare a mărfii la uşa clientului. Este primul pas pentru a-l convinge că e fezabil să-ţi trimită banii şi de acasă.

4. Propune-le clienţilor care vin la tine fizic discounturi pentru cazul în care cumpără online. Avantajul este că aceştia au încredere că exişti şi te vor recomanda şi altora, care nu au acces direct la magazinul tău.

5. Fă calculele de rentabilitate pentru scenariul în care vei schimba modelul de distribuţie cu unul bazat pe comenzi online. S-ar putea să ai surprize plăcute încă de acum.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Lucian Davidescu

Cristian Orgonaş: Consumul de energie electrică, la maximul ultimilor doi ani

Gerul din ultimele zile a determinat o crestere semnificativa a consumului de energie electrica, astfel ca ieri, Transelectrica a ajuns la un varf de 9129 MW, cel mai mare de la inceputul anului 2008.

Mai mult, consumul din ultimele trei zile a fost cu aproximativ 10% mai mare decat cel din perioada corespunzatoate a anului trecut. Desi aceasta crestere se datoreaza si timidei reveniri a economiei romanesti dupa dezastrul din 2009, este clar ca temperaturile extrem de scazute au influentat decisiv consumul de energie.

Dar nu numai consumul de energie a crescut, ci si consumul de gaze - incepand de ieri, Guvernul a decretat stare de urgenta in aprovizionarea cu gaze naturale, ceea ce inseamna ca resursele vor fi orientate cu prioritate spre populatie si in secundar spre industrie. In acest moment, in Romania se consuma 83 de milioane de metri cubi de gaze pe zi, in timp ce autoritatile nu pot asigura decat 63 de milioane.

In graficul de mai jos se poate observa evolutia consumului mediu de energie electrica din ultimele doua saptamani, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.


Pe de alta parte, consumul de energie arata si nivelul la care se desfasoara activitatea economica – daca privim evolutia din ultimul an, observam o scadere drastica a consumului in prima parte a anului 2009 (in medie cu 10-15%), urmata de 0 revenire usoara in a doua parte a anului, pe masura ce economia isi revine din criza.

Mai jos, evolutia procentuala a consumului de energie electrica din ultimul an, comparativ cu aceeasi perioada a anului anterior (am luat in considerare valoarea din fiecare zi de luni a saptamanii).



Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Daniel Cazangiu: Urmările naţionalizării fraudei

Frauda ca scop etatist

Puterea seduce, iar deţinătorul ei o va folosi sigur. Aceasta o putem considera ca o axiomă demonstrată în timp prin acţiunile şi măsurile luate de state prin reglementări. Intervenţionismul (imixtiunea statului în economie) a generat de-a lungul timpului, pe baza principiului 'cine împarte, parte-şi face', un cadru juridic favorabil statului şi acţiunilor sale. Inflaţia, lucrările şi licitaţiile publice, politicile fiscale, administrarea proprietăţii publice, ... , sunt câteva exemple clare de furt mascat sub o anumită imagine (proces economic firesc, grija pentru cotizanţi, pentru condiţiile lor de trai, ...). S-a ajuns ca cel mai bun bussines să fie considerat cel din banii publici sau cu sprijinul guvernului prin înlesniri fiscale sau garanţii. Cu fiecare etapă de depresiune cadrul fiscal era schimbat, însa după ce ciclul economic îşi relua creşterea, taxele 'uitau' să-şi revină în totalitate.
... Şi a venit criza actuală ...

'Too big to fail'

În relativ noile condiţii existau două variante de abordare a crizei. Cea firească şi cea mai sănătoasă ar fi fost ca orice afacere nerentabilă să fie lasată să-şi urmeze cursul firesc, cu toate consecinţele de rigoare. Desigur că unele construcţii 'politice şi geostrategice' ar fi avut de suferit pe moment, însa şocul nu ar fi facut altceva decât să scoată în evidenţă punctele slabe - fapt care poate fi destul de constructiv în perspectiva consolidării.
Decizia politică a mers însă pe cea de-a doua abordare, aceea de a interveni cu orice preţ. Calculul politic dominat de frica de necunoscut, dublat de locul căldicel asigurat de sistemul electoral celor aleşi, a determinat statul să încerce amânarea în primă instanţă a efectelor crizei, efecte care ar fi vădit frauda etatistă. Printre consecinţele unei astfel de întâmplări ar fi fost cu siguranţă şi schimbarea sistemului electoral şi al noţiunii de stat aşa cum îl percem astăzi.

Socializarea pierderilor

Dar păstrarea sistemului etatist în configuraţia actuală presupune convingerea maselor că răul vine de undeva din 'spatiu'. Deturnarea atenţiei opiniei publice de la cauze spre efecte face ca aceste turbulenţe economice să fie considerate ca o fatalitate, căutarea cauzelor devenind în aparenţă o lupta cu morile de vânt. Urmările fireşti le trăim acum cu toţii: socializarea pierderilor - expandarea datoriei publice prin înglobarea datoriei private şi prin împrumuturi, puţin circ sindicalist, înăsprirea fiscalităţii, garanţii şi credite guvernamentale discriminatorii, taxarea suplimentară a muncii, ... .

Între timp,

Premisele unei schimbări de imagine a statului sunt deja create. Nemulţumirile maselor încă nu cristalizează în jurul unei idei care ar putea să puna în pericol continuitatea fraudei centralizate. Dezinformarea şi injecţiile cu optimism sunt la modă. În acest tablou, statul îşi joacă destul de bine rolul de dădacă - socialism asistenţial - prin încercările de a ajuta şi de a proteja gloata (o hrăneşte, o vaccinează :-) ).

Va urma

Corul declaraţiilor şi baletul legislativ va ţine captivă atenţia publică pentru încă o bună perioadă de timp. Statul de tip asistenţial, care îţi vrea binele cu forţa (adică plăteşti vrei nu vrei), va câştiga teren. Însă schimbările pe piaţa monetară ar putea avea consecinţe reale asupra economiilor unor ţări. Creditez cu un procent destul de ridicat ideea conform căreia criza economică nu va schimba fundamental sistemul politic în sensul unei reformări; mai degrabă vom avea parte de aceeaşi actori, însa libera iniţiativă va suferi noi constrângeri. Fantoma 'crizei', alături de fantoma 'luptei cu terorismul' ne va bântui şi în perioada următoare, periculoasă fiind asocierea celor două şi punerea în scenă a unor scenarii de forţa. Şi aici se poate face o paralelă cu speculaţiile care susţin că intervenţia în Irak a fost făcută pentru a amâna 'ieşirea în public' a situaţiei economice destul de şubrede.

Concluzie

Ca în orice afacere falimentară, când nu mai am cu ce să plătesc datoriile urmează să fiu executat silit de bunurile pe care la deţin. La nivelul statelor lucrurile nu stau la fel, polarizarea puterii militare, a resurselor energetice şi a celor tehnologice fiind evidentă. În acest context, negocierile se poartă de pe alte poziţii.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Daniel Cazangiu

Cristian Orgonaş: Noi nu ne vindem ţara!

La inceputul anilor 90 era la moda sloganul “noi nu ne vindem tara!”, prin asta intelegand de fapt refuzul autoritatilor si sindicatelor de a accepta vanzarea companiilor romanesti catre investitorii straini, acestia fiind acuzati ca vin in Romania doar pentru a face profit pe spatele bravului muncitor roman.

Urmarea se cunoaste – multe dintre companiile de stat ori au fost aduse intr-o situatie atat de jalnica incat nimeni nu a mai vrut sa le cumpere, ori au fost in cele din urma vandute la preturi modice. In ambele cazuri insa, pierderile generate de aceasta mentalitate au fost uriase, fie ca vorbim despre banii pe care statul ar fi putut sa ii incaseze daca ar fi privatizat rapid aceste companii, fie ca vorbim despre locurile de munca ce ar fi putut fi salvate.

Dupa 20 de ani, auzim din nou acelasi lucru: “Posta nu va fi privatizata in mandatul meu” spune ministrul comunicatiilor, dl Gabriel Sandu, ca reactie la acuzatiile din campanie ale domnului Basescu potrivit carora SOV ar dori Posta Romana, iar Dan Voiculescu Societatea Nationala a Sarii.

In ce situatie se afla companiile de stat

Alaturi de CFR Marfa, Posta Romana a fost una dintre putinele companii de stat care a inregistrat constant profit, insa criza nu iarta – in primele sase luni din 2009, Posta a pierdut 40 de milioane de lei, iar CFR Marfa a inregistrat pierderi de 230 de milioane de lei in primele 10 luni din 2009 (in 2008 a mai pierdut 169 de milioane), asta in conditiile in care ambele companii sunt nerestructurate si se confrunta cu o concurenta semnificativa din partea operatorilor privati.

In situatia celor doua companii se mai afla si altele – spre exemplu, Radiocom a pierdut 98 mil lei in 2008, iar la Tarom lucrurile au scapat total de sub control, astfel ca in 2008 pierderile au fost de 20 de milioane de euro, iar in 2009 de 22 mil euro.

In plus, majoritatea companiilor de stat sunt decapitalizate, au un management defectuos, o schema de personal supradimensionata iar rezistenta la schimbare este foarte mare, banii pentru investitii lipsind in cele mai multe dintre cazuri.

Privatizarea rapida, singura solutie pentru a insanatosi companiile de stat

Ce solutie avem pentru a salva ceea ce mai poate fi salvat? O privatizare cat mai rapida, fara calcule de genul “mai intai le restructuram, iar peste un an-doi le vindem pe mai multi bani”. Daca privim in urma, observam ca in ultimii 20 de ani nu a existat nicio companie pe care statul sa o fi restructurat, eficientizat si vandut cu succes. Nici macar un exemplu!

Si atunci ce motive avem sa pierdem timpul? Cu cat asteptam mai mult, cu atat valoarea acestor companii scade. Teoretic, Posta Romana a intrat intr-un program de restructurare, astfel incat sa fie pregatita de privatizare in anii urmatori, insa cred ca tot ceea ce va reusi statul sa faca va fi sa ii scada valoarea.

Ne temem de capitalisti? OK, atunci sa vindem pentru inceput o participatie minoritara, poate Deutsche Post este interesata sa intre in actionariatul Postei Romane daca primeste si managementul companiei, la fel cum ar putea intra si Deutsche Bahn in actionariatul CFR Marfa, insa cred ca noua nu ne convine asta. De ce?

Pentru ca neamtul este greu de cap si nu intelege de ce o parte din profitul acestor doua companii trebuie sa mearga la partid, prin intermediul a tot felul de firme-capusa apartinand unor politicieni sau apropiati ai acestora.

De ce nu am privatizat CFR Marfa in 2005-2007, cand era profitabila si detinea o cota mare din piata? In 2013, Posta Romana va pierde monopolul pentru trimiterea de scrisori, astfel incat va fi nevoita sa se confrunte cu operatorii privati, care in doar cativa ani i-au “furat” 95% din cota de piata pe curierat. Ce valoare va mai avea Posta Romana atunci? Va fi probabil vanduta la pret de solduri…

Avem ce invata din privatizarile anterioare?

Desi este clar ca au existat si rateuri, exista companii de stat care prin privatizare au fost salvate de la faliment – sa discutam doar despre Sidex Galati, Romtelecom si Petrom, desi in acest ultim caz, lucrurile sunt ceva mai complicate.

Combinatul Siderurgic din Galati, denumit acum ArcelorMittal, a fost compania care atat timp cat s-a aflat in mainile statului, a generat pierderi de 1 milion de euro pe zi!!. In 2001, guvernul Nastase a vandut Sidex catre LNM Group pentru 70 de milioane de dolari, cumparatorul angajandu-se sa investeasca 351 milioane de dolari si sa aduca un capital de lucru de $100 milioane.

Ce s-a intamplat imediat dupa privatizare? Indienii au curatat combinatul de firmele-capusa, au trimis acasa muncitorii de care nu mai aveau nevoie, au investit masiv in retehnologizare si eficientizare, astfel ca in doar doi ani de la privatizare au reusit sa obtina profit, pe fondul cresterii cifrei de afaceri si scaderii numarului de muncitori de la 27.000 la 18.000, detalii in graficul alaturat. Sursa: Ministerul de Finante.

Petrom a fost vanduta catre OMV in 2004 la un pret pe care unii il considera acum subevaluat, insa sa nu uitam situatia in care se afla compania – profitul era absolut derizoriu (s-au inregistrat chiar pierderi in 2004), numarul salariatilor era supradimensionat, interesele politice erau imense (cat de puternic era Liviu Luca, liderul sindicatului Petrom?) iar firma era capusata din toate partile.

Unde se afla acum? Numarul salariatilor a scazut de la peste 57.000 in 2004 la mai putin de 30.000, in timp ce rata de profit a crescut spectaculos (este drept ca asta s-a intamplat si ca urmare a cresterii pretului petrolului).

Desi putem discuta despre pretul de vanzare, nu putem discuta despre oportunitatea privatizarii Petrom, care daca ar fi ramas la stat, cel mai probabil ar fi inregistrat acum pierderi.

Romtelecom a fost privatizata in doua etape: in 1998, OTE a achizitionat 35% dintre actiuni platind 675 milioane USD, preluand si managementul companiei. In 2003 grecii devin actionari majoritari, platind inca $273 milioane.

In momentul privatizarii, compania avea aproape 45.000 de angajati si o infrastructura invechita, dar in acelasi timp, detinea monopolul pe piata telefoniei fixe din Romania, ceea ce ii oferea sansa de a obtine profit.

Cum arata compania in 2006, la trei ani dupa privatizare si pierderea monopolului? OTE a dat afara 70% dintre angajati si a investit sute de milioane de euro in retehnologizare, reusind sa o mentina profitabila in ciuda concurentei de pe piata, care a determinat scaderea dramatica a preturilor. Ar fi reusit statul sa faca acelasi lucru? In mod clar nu! Evolutia companiei dupa privatizare in graficul alaturat.

Concluzie

Capacitatea autoritatilor romane de a reforma companiile de stat este extrem de limitata, iar asta se datoreaza in primul rand intereselor imense ce roiesc in jurul unor mastodonti de genul CFR Marfa spre exemplu.

In conditiile in care nu exista nici bani pentru investitii iar concurenta pe toate pietele devine tot mai mare, orice intarziere in privatizarea acestor companii se traduce prin zeci sau sute de milioane de euro pierderi.

Posta Romana trebuie vanduta rapid, la fel si Tarom si CFR Marfa, iar daca asta nu se va intampla, peste cativa ani vom descoperi din nou ca in loc sa ne vindem tara scump, o vom da foarte ieftin.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP