joi, 4 februarie 2010

Ion Radu Zilişteanu: Răspunsul Ministerului Finanţelor Publice cu privire la situaţia microîntreprinderilor

După cum scriam în articolul Ministerul Finanţelor Publice, microîntreprinderile, asistenţa contribuabililor şi e-mail-ul, am trimis un mesaj de poştă electronică din pagina special destinată a portalului ANAF, în care întrebam care este soarta microîntreprinderilor. Iată că nu a trebuit să aştept răspunsul 30 de zile, cât este termenul legal, ci numai 8 zile.

Urmare e-mail-ului dvs. receptionat de catre Directia generala de metodologii fiscale, indrumare si asistenta a contribuabililor inregistrat sub nr.XXXXXX/2010, va comunicam ca potrivit prevederilor Ordinului nr.101/28.01.2010 al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala privind modificarea din oficiu a vectorului fiscal pentru contribuabilii care, pana la 31.12.2009, erau inregistrati ca platitori pe venitul microintrepinderilor, incepand cu obligatiile aferente lunii ianuarie 2010, cu termen de declarare 25.02.2010, contribuabilii care, la 31.12.2009 erau inregistrati in evidentele fiscale ca platitori de impozit pe venitul microintreprinderilor se inregistreaza ca platitori de impozit pe profit.

De asemenea, incepand cu obligatiile aferente lunii ianuarie 2010, cu termen de declarare 25.02.2010, se inregistreaza din oficiu luna calendaristica drept perioada fiscala pentru plata impozitelor si contributiilor aferente veniturilor din salarii.


Constatăm din nou că doar la presiunea media şi a opiniei publice MFP a catacdisit să dea în ceasul al doisprezecelea reglementări la care ar fi trebuit să se gândească cu mult timp înainte. Mă gândesc cum vor să fie autorităţile fiscale mai prietenoase cu contribuabilii, aşa cum afirmă, în astfel de condiţii?

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Lucian Davidescu: Salariile în 2009. Care au crescut, care au scăzut.

Câştigul salarial mediu net a scăzut cu 0,8% în decembrie 2009 faţă de decembrie 2008. Dacă luăm în calcul şi inflaţia de 4,74%, scăderea reală este mai mare de cinci procente. Cum se împarte paguba:



Este primul an din ultimii zece în care puterea de cumpărare a salariaţilor scade. Salariaţii au încasat în decembrie, în medie, 1477 de lei net (pentru un câştig mediu brut de 2023 de lei). Faţă de noiembrie, câştigurile au crescut cu 8,1% pe seama primelor de sfârşit de an. În schimb, bugetarii au luat bani mai puţini din cauza concediului fără plată amânat până în ultima lună a anului. Fără acest concediu, statistica ar arăta cu totul altfel.

Chiar şi bancherii, care continuă să ocupe primul loc în topul câştigurilor, raportează o uşoară scădere de la un an la altul. Câştigul mediu în sectorul intermedierilor financiare a fost de 4.111 lei net, adică aproximativ 1.000 de euro. Totuşi, acest nivel este cu 20% mai mare decât cel din luna precedentă.

Locurile doi şi trei sunt ocupate de angajaţii din telecomunicaţii respectiv de cei din transporturi aeriene, care au câştigat câte 3.300 de lei net.

Salariaţii din industria de petrol şi gaze au ajuns pe locul al patrulea, după ce ei ocupaseră prima poziţie în septembrie şi octombrie. Aceştia au salarii nete uşor sub de 3.000 de lei, nivel similar cu al angajaţilor din zona de energie şi utilităţi.

Cele mai mari creşteri: în agricultură, unde baza de pornire este însă foarte mare mică. Printre cele mai mari scăderi, probabil în zona de tranzacţii imobiliare, dar seturile de date ale INS vor fi compatibile la nivel anual abia în raportul pe ianuarie.

Vezi cât vor fi salariile în 2010, aici

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Lucian Davidescu

Bogdan Glăvan: De ce argumentele BNR pentru reducerea ratei dobânzii sunt greşite

BNR a decis reducerea ratei dobânzii de politică monetară de la 7,5% la 7%. Motivaţia se bazează pe următoarele două argumente:
• Perspectivele indică continuarea procesului de dezinflaţie,
• Analiza evoluţiei indicatorilor macroeconomici relevă persistenţa deficitului de cerere agregată

Să vorbim puţin despre fiecare. Astăzi, despre primul argument.

Să spunem din capul locului că dezinflaţia (mai bine-zis, rata inflaţiei) nu are nicio legătură cu sănătatea economiei. Stabilitatea preţurilor nu este sinonimă cu stabilitatea economică. Acest fapt a fost observat de economistul suedez Knut Wicksell în secolul al XIX-lea, accentuat de Mises şi Hayek, în fine, redescoperit relativ recent de economiştii de la Bank of International Settlements. Timp de câteva decenii, opinia convenţională a susţinut ideea contrară: stabilitatea preţurilor – deziderat exprimat în practică cel mai adesea prin adoptarea politicii de ţintire a inflaţiei – este cel mai bun lucru pe care îl poate face banca centrală. După experienţa catastrofală a Japoniei din ultimele două decenii, foarte mulţi economişti au schimbat tabăra, mutându-se în grupul celor care afirmă că nu inflaţia, ci expansiunea creditului este adevărata boală care macină sistemul economic.

Suficient cu istoria, înapoi la teorie. Inflaţia (creşterea preţurilor) este doar simptomul unei boli – expansiunea monetară. Valoarea banilor depinde de abundenţa acestora şi de cererea pentru ei (cunoscută şi sub numele de viteza de circulaţie a banilor – lucrul care îl preocupă atât de intens pe Lucian Davidescu!) – la fel cum valoarea merelor depinde de oferta şi cererea de mere. În această relaţie, variabilitatea celor două elemente este incomparabilă. Cererea de bani rămâne relativ constantă în timp sau se modifică greu, la fel cum cererea pentru mere fluctuează lent în timp. Pur şi simplu, preferinţa oamenilor pentru lichiditate, respectiv mere, nu se modifică drastic peste noapte. Cel puţin în condiţii normale. Desigur, ne putem imagina scenariul următor: dacă mâine doctorii ne-a anunţa că consumul de mere este cel mai bun antidote împotriva gripei H1N1, atunci cererea de mere ar creşte puternic! Însă probabilitatea unui astfel de eveniment este extreme de redusă. La fel stau lucrurile şi cu cererea de bani. Dacă, de exemplu, NASA ar anunţa că peste o săptămână Pământul va intra în coliziune cu un asteroid iar jumătate din populaţie va muri, atunci cererea de bani s-ar reduce vertiginous, ceea ce, bineînţeles, ar provoca diminuarea drastică a valorii banilor. Este uşor de înţeles ce s-ar întâmpla: oamenii s-ar năpusti să cumpere tot ce există, mânaţi de sentimentul “Trăieşte clipa!”

Deci, cererea de bani rămâne relativ constantă; nu este o axiomă, ci o observaţie empirică, dar o observaţie empirică solidă. Ceea ce înseamnă că principalul factor din spatele variaţiei puterii de cumpărare a monedei este producţia de bani.

Acum, producţia de bani îşi exercită influenţa asupra preţurilor în mod diferit. Aşa cum spunea Hayek,
”Dar schimbările generale ale preţurilor nu sunt o trăsătură esenţială a teoriei monetare a ciclului afacerilor; ele nu sunt doar neesenţiale, dar ar fi complet irelevante dacă ar fi doar “generale” – adică, dacă ar afecta toate preţurile în acelaşi timp şi în aceeaşi proporţie…
Faptul că ordinea în care creşterea continuă a fluxului de bani sporeşte diferitele preţuri este crucială pentru înţelegerea efectelor inflaţiei a fost în mod clar remarcat, acum mai bine de două sute de ani, de către David Hume – şi chiar înaintea lui de către Richard Cantillon.”


Bineînţeles, dat fiind că există un număr imens de bunuri cu preţurile aferente, există un număr şi mai mare de combinaţii prin care influxul de bani poate afecta economia. Depinde pe unde intră banii în economie şi pe unde se strecoară mai departe pentru a atinge, în final, fiecare individ: se duc mai întâi pe pensii, pe salariile filozofilor sau pe cele ale tinichigiilor, pe producţia de camioane pentru armată sau pentru construcţia de autostrăzi ş.a.m.d. Însă, după cum a arătat magistral Mises în 1912 (cartea sa Theory of Money and Credit este cea mai bună lucrare de teorie monetară pe care am citit-o – l-a inspirat şi pe Hayek în ideea citată mai devreme), nu este nevoie să ne pierdem în detalii. O singură distincţie poate arunca suficientă lumină peste efectele creşterii ofertei de bani: distincţia între bunuri de consum şi bunuri de capital.

Dacă expansiunea monetară loveşte în prima fază cererea şi preţurile bunurilor de capital, atunci sunt stimulate investiţiile. În celălalt caz este stimulat consumul.

Aşadar, ce rost are să ne uităm la indicele preţurilor de consum (şi cu atât mai puţin la inovaţii statistice precum CORE2)? Se prea poate ca oferta de bani să afecteze mai puternic investiţiile şi atunci acest lucru nu este evidenţiat în dinamica preţurilor de consum, adică a… inflaţiei, aşa cum e numită ea în mod curent. Şi când se întâmplă acest lucru? Atunci când principalul canal de diseminare a banilor este cel al creditului. Dacă relaxarea politicii monetare se traduce nu prin acordarea de bani statului pentru plata pensiilor, ci prin reducerea ratei dobânzii şi stimularea acordării de credite, atunci începe un boom. După cum am spus în alt articol, boom-ul nu este altceva decât o imensă redistribuţie de la consumatori către investitori, prin care societatea sărăceşte (boom-ul înseamnă sărăcie, da – sărăcie relativă desigur, adică o bunăstarea mai redusă decât cea care s-ar fi înregistrat în absenţa redistribuţiei prin mijloace monetare) fără să îşi dea seama.

Sper ca mâine să postez despre al doilea argument al BNR, cel cu cererea agregată.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Cristian Orgonaş: Cum va evolua piaţa chiriilor în următorii 3-5 ani

Odata cu scaderea preturilor la imobile au scazut si chiriile, astfel ca in Bucuresti spre exemplu, un apartament cu doua camere care se inchiria in 2008 cu 400-500 de euro acum poate fi inchiriat cu 300-350 de euro sau chiar mai putin, iar in 2010 este de asteptat ca suma sa mai scada cu inca 10-20%.

Cum vor evolua insa chiriile in anii urmatori, odata ce economia Romaniei va iesi din criza, iar piata imobiliara se va dezgheta? Pe termen mediu si lung, nivelul chiriilor depinde atat de evolutia raportului cerere/oferta, cat si de evolutia veniturilor populatiei. Sa le analizam pe rand.

I. Cererea

O parte importanta a cererii vine din partea studentilor, al caror numar a crescut extrem de mult dupa anul 2000. Astfel, intre 2001 si 2008, numarul studentilor a urcat de la 572.000 la 891.000, evolutie care a pus o presiune foarte mare pe chirii – sa ne amintim doar cum in fiecare toamna, nivelul chiriilor sarea cu 10-20% pe motiv ca ”vin studentii”.

Numarul studentilor a ajuns atat de mare, incat a depasit numarul elevilor de liceu cu 14% sau 110.000 de persoane, detalii alaturat, click pe grafic pentru marire.

Ce se va intampla in urmatorii 2-3 ani? Estimez o scadere cu cel putin 20-25% a numarului de studenti pana in 2012, astfel incat totalul acestora va ajunge in jurul a 700.000, cu 150-200.000 mai mic decat in 2008. Ce inseamna acest lucru? Inseamna ca in marile orase, proprietarii catorva mii de apartamente vor ramane cu ele goale.

Mai mult decat atat, daca ne uitam si la ce vine din urma, respectiv la evolutia numarului de elevi cuprinsi in ciclul gimnazial, observam ca acesta a scazut cu 30% in ultimii 7 ani (-400.000 de elevi), astfel ca pe termen lung, numarul studentilor va avea o tendinta de scadere continua.

Per total, in anii urmatori cererea pe piata inchirierilor nu poate creste decat daca va fi mai rentabil sa stai cu chirie decat sa iti cumperi o locuinta, insa in acest caz, cresterea cererii pe piata chiriilor va insemna o scadere a cererii pe piata achizitiilor, iar daca proprietarii nu vor mai vinde apartamentele ci le vor inchiria, va creste si oferta, astfel incat chiriile vor ramane la acelasi nivel.

Sa nu uitam nici faptul ca populatia Romaniei scade, si ca se manifesta deja o tendinta de migratie inversa, de la oras la sat, astfel ca cererea se va reduce si pe cale naturala.

II. Oferta

In ultimul an, pe fondul scaderii preturilor la apartamente, multi dintre proprietari au intrat pe piata inchirierilor, sporind astfel o oferta care si asa era prea mare. Ce efecte a avut acest comportament – in 2009, chiriile in marile orase au scazut cu 20-25% iar in 2010 tendinta se va pastra, insa scaderile nu vor mai avea aceeasi amploare.

In ceea ce priveste livrarile de locuinte noi, desi in urmatorii 2-3 ani numarul acestora va fi mai mic decat in perioada 2007-2009 si prin urmare, si numarul locuintelor noi oferite spre inchiriere va fi mai mic, nu evolutia ofertei reprezinta problema, ci scaderea inevitabila a cererii.

Oricum, cea mai mare parte a locuintelor oferite spre inchiriere sunt vechi, astfel ca inghetarea proiectelor rezidentiale nu va afecta aceasta piata decat intr-o masura neglijabila.

III. Evolutia veniturilor

Calculat in euro, venitul mediu brut la nivelul tarii a crescut de la 250 de euro in ianuarie 2005 la 434 euro in ianuarie 2009, ceea ce inseamna o crestere de 74% in doar 4 ani (in lei, venitul mediu s-a dublat), procentul fiind urias daca il comparam cu ceea ce se intampla in economiile dezvoltate. In aceste conditii, nu este de mirare ca si nivelul chiriilor a crescut intr-un ritm rapid in perioada respectiva, insa ultimul an ne-a demonstrat ca veniturile pot sa si scada.

Astfel, in noiembrie 2009, venitul mediu brut a fost de 435 euro, mai mic cu 11% decat venitul de 488 euro inregistrat in noiembrie 2008; ritmul anual de crestere al venitului mediu brut in ultimii 4 ani poate fi observat in graficul alaturat, click pentru marire.

Sunt absolut convins ca in urmatorii ani, nu vom mai asista la ritmuri de crestere ale veniturilor care sa depaseasca 10% pe an in cel mai bun caz, cu atat mai mult cu cat in 2015 vom adera la euro, iar daca firmele vor creste salariile mai mult decat va creste productivitatea, inseamna ca se vor impusca singure in picior.

IV. Concluzie – cum vor evolua chiriile in anii urmatori

Cand discutam despre un nivel corect si fundamentat economic al chiriilor, trebuie sa luam in considerare doua aspecte: (i) cat de mari sunt chiriile in comparatie cu veniturile si (ii), ce ofera proprietarii in schimbul chiriei incasate.

Chiar daca au scazut in ultimul an, chiriile sunt foarte mari comparativ cu veniturile oficiale – spre exemplu, cunosc o persoana in Stuttgart care inchiriaza cu 385 de euro un apartament cu o camera confort I mobilat si situat intr-o zona buna, bani care includ impozitul platit la primarie (bineinteles, exista un contract intre proprietar si chirias).

In marile orase din Romania, pretul pentru acelasi tip de apartament este de 230-300 de euro (fara nici un fel de contract), cu 25-40% mai mic decat in Germania, desi noi avem un venit de cel putin 3-4 ori mai mic. Mai departe, chiriile sunt similare in Bucuresti si Budapesta, desi ungurii castiga in medie cu 50% mai mult decat romanii.

Prin urmare, trebuie sa ne asteptam la o reducere a acestui decalaj dintre venituri si chirii, insa asta nu se va intampla peste noapte ci in timp, si nu prin reducerea chiriilor, ci printr-o crestere mai rapida a veniturilor decat a chiriilor.

In ceea ce priveste al doilea aspect, respectiv confortul pe care il ofera proprietarul chiriasului in schimbul chiriei, aici nu am niciun dubiu - realitatea economica si scaderea inevitabila a cererii, va face ca unii dintre proprietari sa nu mai aiba cui inchiria apartamente infecte la pret de “locuinta mobilata, situata in zona centrala”.

Prin urmare, cred ca in urmatorii ani ritmul de crestere al chiriilor va fi inferior ritmului de crestere al veniturilor, iar raportul calitate pret va creste, chiriasul primind mai mult la acelasi pret.

Evolutia chiriilor este un barometru al starii pietei imobiliare mai bun decat pretul imobilelor – undeva trebuie sa stai, iar daca poti amana cumpararea unei locuinte, nu acelasi lucru il poti spune cand vine vorba despre inchirierea unei locuinte.

Pe scurt – vreti sa stiti cum vor evolua preturile imobilelor? Stati cu ochii pe chirii!

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP