vineri, 5 februarie 2010

Ion Radu Zilişteanu: Isărescu, ţigările şi inflaţia

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a prezentat astăzi Raportul trimestrial asupra inflaţiei. În esenţă, el a pus nerealizarea ţintei de inflaţie în 2009 pe seama măririi accizelor la tutun şi alcool. Astfel, creşterea IPC (indicele preţurilor de consum) în 2009 a fost de 4,74%, depăşind cu 0,24 puncte procentuale limita superioară a tunelului de 3,5% +/- 1 pp, care a reprezentat ţinta de inflaţie propusă de BNR, preţurile volatile (legume, fructe, ouă, combustibili) au crescut cu 5,3%, preţurile administrate cu 3,4%, CORE1 (IPC - preţuri administrate) cu 5,2%, CORE2 (CORE1 - preţuri volatile) cu 4,92% şi CORE2 ajustat (CORE2 - preţurile la tutun şi băuturi alcoolice) cu 2,8%. Astfel, influenţa preţurilor la tutun în totalul inflaţiei a fost de 1,8 puncte procentuale, ceea ce, în viziunea lui Isărescu, a condus la ratarea ţintei de inflaţie.

Să vedem ce s-ar fi putut întâmpla. O ipoteză ar fi aceea că românii au fumat şi băut mai mult din cauza crizei, ceea ce nu se confirmă statistic. O altă ipoteză ar fi că BNR nu a prevăzut cum se cuvine cursul valutar, ipoteză care cade şi ea, întrucât valoarea accizei se calculează de-a lungul anului la un curs fix, în 2009 cursul practicat a fost cel înregistrat la 1 octombrie 2008, adică 3,73 lei pentru un euro. O ultimă ipoteză ar fi că BNR nu a ştiut schema de mărire a accizelor la tutun şi alcool pentru anul 2009, ceea ce, evident, este iluzoriu.

În concluzie, a da vina pe accizele la alcool şi tutun pentru raterea ţintei de inflaţie este praf în ochii nepricepuţilor. Criza economică a determinat peste tot un proces de dezinflaţie, ajungându-se chiar la deflaţie, pe seama scăderii consumului şi a scăderii accentuate a ritmului datoriei externe. Iată cum nu am putut profita de criză pentru scăderea inflaţiei din cauza politicii fără fundament economic a guvernului. Iar Mugur Isărescu, în semn de mulţumire pentru reînvestirea sa în funcţia de guvernator al BNR, menajează clasa politică, îmbrăcând ratarea ţintei de inflaţie în concepte savante.

Cu toate acestea, viceguvernatorul BNR, Cristian Popa, a reafirmat că România va adopta moneda unică europeană la momentul prevăzut de autorităţile române, respectiv ianuarie 2015, chiar dacă BNR şi-a ratat de trei ori la rând ţinta de inflaţie. "Inflaţia nu este un criteriu îndeplinit în prezent, dar la orizontul lui 2012 - date fiind angajamentele asumate de România pentru intrarea în ERM 2, cu respectarea celor doi ani în anticamera zonei euro - nu văd o problemă de nerespectare pentru a trece la euro în 2015", a mai spus Popa.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Bogdan Glăvan: „Il Maestro” de la BNR şi ghiveciul monetar

Mugur Isărescu a declarat azi: “Corecţia economică din 2009 a fost inevitabilă, după supraîncălzirea din 2007 şi 2008″. Corect, dar incomplet. În acelaşi speech domnia sa a spus că România a avut creştere sustenabilă până în 2003-2004, ceea ce înseamnă, logic, că din 2003-2004 încoace a fost creştere nesustenabilă. Adică economia s-a supraîncălzit vreo 4-5 ani. Şi mai corect, dar încă incomplet.

Ceea ce lipseşte este asumarea responsabilităţii. Chiar nimeni nu este vinovat? Dacă ciorba pe care o servim la restaurant este supraîncălzită, ştim cu toţii cine poartă responsabilitatea. Dacă economia dă în clocot ani la rând, ar trebui să fie la fel de clar cine este de vină: cine este la butoane!

Economia s-a supraîncălzit din 2003-2004 din cauza politicii monetare expansioniste administrată de BNR. Corect şi complet. Am fost primul care am argumentat acest lucru, cu poze.



Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Bogdan Glăvan: De ce argumentele BNR pentru reducerea ratei dobânzii sunt greşite (2)

Al doilea argument invocat de BNR pentru reducerea ratei dobânzii este persistenţa deficitului de cerere agregată.

Cererea agregată reprezintă totalul cheltuielilor agenţilor economici. În teoria keynesiană, nivelul cererii agregate poate scădea sub nivelul venitului, ceea ce împinge economia în recesiune. Se produce o „scurgere” din sistem, iar statul îşi poate asuma rolul de tehnician, reparând circuitul economic, prin alimentarea lui cu lichidităţi. Acest scenariu este ilustrat în graficul de mai jos.



În cartea mea Împotriva curentului. Însemnări despre criza financiară actuală am dedicat un capitol distinct criticii politicii anticilcice de inspiraţie keynesiană, iar acum nu voi relua ce am spus deja. Vreau însă să adaug câteva explicaţii şi precizări.

În primul rând, orice intelectual familiarizat cu specificul ştiinţelor sociale ar trebui să fie uimit de mecanicismul basmului keynesian. Pentru Keynes (şi pentru discipolii lui din BNR) economia e ca un cazan umplut cu bani; dacă în cazan se produce o spărtură prin care se scurg bani, nivelul umpluturii (PIB nominal) scade, iar autorităţile trebuie să toarne bani pentru a-i reface nivelul. În această poveste nu este loc de fiinţe umane, de raţionalitate, de anticipări, de acţiuni intenţionate; totul se produce mecanic-aleator: dacă nivelul cheltuielilor monetare scade, atunci statul trebuie să îl refacă şi, invers, dacă cheltuielile cresc peste nivelul venitului, statul trebuie să extragă bani din circuit pentru a păstra echilibrul. Mai mult, guvernul însuşi este tratat mecanic – este văzut ca un soi de diferenţial de automobil, care redistribuie cuplul între roţi atunci când sesizează o pierdere de aderenţă sau diferenţă de rotaţie. Nu există loc pentru stimulente (perverse), interese (de grup), (in)capacitate antreprenorială.

Acum, să presupunem că circuitul învârte 100 unităţi monetare. Imaginaţi-vă că în circuit se produce într-adevăr o spărtură şi că pe ramura de jos a lui circulă doar 90. Aceasta înseamnă că pe ramura de sus vor ajunge tot 90: dacă cheltuielile scad la 90, atunci veniturile încasate scad şi ele corespunzător. Este o problemă?

Pentru keynesieni este o mare problemă, pentru că banii sunt precum uleiul de motor şi, se ştie, maşina care rămâne fără ulei se defectează. De aceea trebuie să intervină urgent statul şi să pompeze bani, stimulând cererea agregată. Dar această viziune este greşită. Eroare provine din faptul că întregul raţionament se referă la valori monetare, nominale, în vreme ce adevărata bunăstare se măsoară în valori reale – cantităţi de bunuri şi servicii. Să luăm un exemplu: să presupunem că anul trecut am cheltuit 100 de lei pe shaorma iar anul acesta doar 90 de lei. Înseamnă oare că anul acesta am sărăcit, că mâncat mai puţin? Bineînţeles că nu. Dacă shaorma s-a ieftinit cu 10%, anul acesta mănânc la fel ca anul trecut, iar dacă s-a ieftinit mai mult, anul acesta mă voi ghiftui. Deci, cheltuielile monetare nu au nicio legătură cu volumul de marfă tranzacţionat.

La rândul său, vânzătorul de bunuri (shaorma) nu se ghidează după veniturile monetare. Indicatorul esenţial folosit pentru a măsura viabilitatea afacerii este rata profitului, iar aceasta este un raport, o relaţie între venituri şi cheltuieli – adică nu o sumă de unităţi monetare.

Ce se întâmplă cu viabilitatea activităţilor economice atunci când cererea agregată scade? Ei bine, presupunând că cererea scade proporţional în toate industriile (ceea ce este aberant, dar nu şi în teoria keynesiană), nu se întâmplă nimic, în afară de faptul că toate cheltuielile şi veniturile nominale scad. Adică avem deflaţie. Nimic nu împiedică însă rata profitului să rămână la fel. Pentru ca keynesienii să ajungă la concluzia preferată, ei aduc forţat următoare ipoteză: toţi indivizii sunt idioţi, incapabili să îşi modifice aşteptările (în caz că au vreuna) şi vor trata venitul nominal ca pe venitul real, confundând bancnotele din buzunar sau din casa de marcat cu bunurile pe care le pot cumpăra/vinde în schimbul acelor bani. Dacă au mai puţini bani, ei cred că sunt mai săraci, iar dacă au mai mulţi cred că sunt mai bogaţi. Şi toată lumea face confuzia asta în afară de geniile de la butoanele politicii monetare. Aşa deci….

Să trecem acum la o problemă mai serioasă. Scenariul keynesian ascunde o eroare mult mai gravă decât interpretarea greşită a cheltuielilor monetare şi a rolului banilor. Este vorba de omiterea din discuţie a factorului fundamental al creşterii economice: economisirea şi acumularea de capital. Pentru cine studiază economia este straniu cum „politica anticiclică” este un capitol total independent şi separat de „politica de creştere economică”! Ceea ce e normal la o adică, fiindcă prescripţiile celor două capitole se bat cap în cap, iar dacă subiectele ar fi tratate laolaltă studentul ar observa slăbiciunile paradigmei keynesiene. Aşa că, pentru a salva aparenţele, „creşterea economică” şi „fluctuaţia economiei” sunt tratate total distinct.

Despre ce este vorba? Despre faptul că la baza dezvoltării se află economisirea şi acumularea de capital, nu „cererea agregată” (say what?). Adică proporţia în care oamenii îşi împart venitul între consum şi economisire. Tezaurizarea – în fond, cererea de bani – are impact asupra nivelului preţurilor, însă nicio legătură cu progresul. Acesta din urmă este determinat de raportul consum-economisire care, dat fiind că e un raport, ghinion, nu se măsoară un unităţi monetare fir-ar să fie! Fără să mai lungesc vorba, este foarte posibil ca deflaţia să coincidă cu creşterea economisirii şi a acumulării de capital, iar rezultatul final să fie creşterea economică, nu depresiunea! Un secol întreg stă mărturie despre acest fapt. Dacă keynesienii ar fi oneşti ar trebui să se recunoască înfranţi din start, pentru că există o observaţie empirică fatală: experienţa secolului al XIX-lea, secolul revoluţiei industriale, caracterizat prin deflaţie. Bine, ar mai o observaţie fatală, experienţa stagflaţiei din secolul XX, inclusiv acum din România, care nu se integrează deloc în teoria keynesiană.

Să aruncăm o privire la componentele cererii agregate

C + I + G + X – M
(consum + investiţii + cheltuieli guvernamentale + exporturi – importuri)

Când Mugur Isărescu decide creşterea cererii agregate, el nu discriminează între componentele acesteia. Poate spori consumul – dacă ascultaţi cu atenţie, majoritatea comentatorilor economici vorbesc de stimularea consumului ca soluţie de ieşire din criză, yes! Sau poate spori cheltuielile guvernamentale. Sunt convins că un expert va găsi o cale de mărire a exporturilor nete. Toate aceste alternative sunt bune, fiindcă, nu-i aşa, conform BNR, problema este „deficitul de cerere agregată”. Din păcate, doar creşterea investiţiilor poate propulsa economia. Nimeni nu s-a îmbogăţit vreodată pentru că a consumat tot ce a câştigat! Din contră, cu cât consumi mai mult cu atât de apropii de amanetarea propriului viitor. Încercaţi să falsificaţi asta dacă puteţi! Oamenii sunt suficient de deştepţi încât să nu se joace „experimental” cu astfel de lucruri. Până şi un copil mai destoinic ştie că, dacă vrea o bicicletă nouă, trebuie să economisească, abţinându-se să cumpere toate jucăriile pe care altminteri şi le-ar permite.


Iar creşterea investiţiilor nu se poate realiza prin mijloace monetare, precum manipularea ratei dobânzii, ci prin economisire, aşa cum am mai spus în multe articole.

P.S. Felicitările mele restaurantului Naser de la Domenii, care a ieftinit shaorma de la 15 lei la 10 lei – iată cineva care ştie să facă afaceri şi care nu are nevoie să fie stimulat monetar de experţii de la BNR! Şi nici nu aşteaptă vreo taxă pe fastfood care să o „transfere” în cârca clienţilor. Îmi place deflaţia.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Dan Popa: Post publicitar

“Numărul total de bovine sacrificate în 2009 a înregistrat o scădere cu 11,5 %, comparativ cu anul precedent, iar greutatea lor a crescut cu 6,6 %.” (din comunicatul de azi dimineata al Statisticii)

Cititi acum aceasta fraza in registru politic. Si nu neaparat cu referire la congrese de partid, demiteri din partide samd.

Am zis ca e post publicitar ca sa imi fac publicitate ca am scris acest post in doar un minut si 58 de secunde.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Popa: De dimineaţă

* O firma inregistrata in Cipru si-a rescadentat un credit de cateva milioane de euro luat de la o banca locala, garantand cu cateva terenuri in Corbeanca. Firma apartine unui lider al comunitatii rrome, iar intrebarea mea e daca garantia e acoperita de valoarea terenurilor sau de “franziosifii” ingropati acolo. De cumparat o lopata si de verificat.

* O firma de lichidare din Iasi (Compania Expertilor Lichidatori) a incheiat un business beton. S-a ocupat de propria lichidare si a reusit. Probabil din profit isi va face o firma de infiintat companii

* O comuna fericita: Turt, jud. Satu Mare. Potrivit raportului de activitate pe 2009, in tot anul trecut au fost inregistrate 3 solicitari din partea cetatenilor si alte (subliniez, altele) 3 din partea firmelor. Acuma, inteleg ce solicitari au adresat turtzenii (dragi mie, ca`s dintr-o bucata!) ; “Mnezeii ma-sii de cal, nu mi-ai vazut calu, dom` primar?” (de trei ori). Dar oare firmele ce solicitari vor fi fiind adresat?

* Fotografiile nude ale Mirandei Kerr au urcat bursele australiene. Stiti povestea lui David Kiely, traderul “prins in direct” ca se uita la pozele modelului. Ei, jucatorii pe bursa, majoritatea barbati, au decis sa-i dea o mana de ajutor, mizand pe actiunile bancii Macquirie unde lucreaza acesta, salvandu-l de la concediere pentru moment.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Cristian Orgonaş: Topul celor mai bogaţi oameni din istorie – Bill Gates nu intră în primii 10

De-a lungul istoriei au existat o serie de persoane a caror bogatie a ajuns legendara, averea acestora fiind mult mai mare decat cea a miliardarilor de astazi daca luam ca reper Produsul Intern Brut la momentul respectiv.

In 2009, Bill Gates a fost declarat cel mai bogat om din lume, averea sa fiind estimata de Forbes la 40 de miliarde de dolari sau 0.27% din PIB-ul SUA. In anul 1999, cand actiunile Microsoft erau umflate la maxim, averea lui Bill Gates era estimata la $90 de miliarde, respectiv 0.9% din PIB-ul american.

Aceste cifre palesc insa atat in fata averilor adunate de catre industriasii americani ai anilor 1800-1900, cat si in fata averilor detinute de persoane care au trait in urma cu 1000 sau chiar 2000 de ani, atunci cand nu explozia actiunilor la bursa iti crestea averea, ci cucerirea cat mai multor teritorii.

Care au fost cei mai bogati oameni care au trait vreodata? Desi este greu de facut o comparatie intre averile existente in anul 1000 si cele din anul 1900 spre exemplu, cifrele se pot aproxima in functie de evolutia PIB. Topul de mai jos este discutabil incepand de la locul 2, neexistand insa dispute serioase privitoare la locul 1.

1. John D. Rockefeller (1839-1937)

Avere estimata – intre 200 si 300 miliarde dolari

Rockefeller este recunoscut ca fiind cel mai bogat om din istoria moderna a lumii. In 1870, la 31 de ani, fondeaza Standard Oil si in doar 10 ani ajunge sa controleze 90% din capacitatea de rafinare a SUA. In 1911, Curtea Suprema de Justitie decide ca Standard Oil reprezinta un monpol iar compania este impartita in 34 de companii independente, insa aceasta impartire nu a facut altceva decat sa ii creasca industriasului averea, pentru ca valoarea combinata a celor 34 de companii a crescut de 5 ori in urmatorii 10 ani. Standard Oil reprezinta “tatal” marilor companii petroliere americane de astazi – ConocoPhilips, ExxonMobile, Chevron, etc.

In momentul de maxima prosperitate averea acestuia era echivalenta cu 1.7-2% din PIB-ul SUA, ceea ce in 2009 reprezinta o suma de 250-300 miliarde de dolari.

John D Rockefeller a fost si un mare filantrop, astfel ca de-a lungul vietii a donat mai mult de jumatate din avere diverselor proiecte caritabile.

2. Osman Ali Khan (1887-1967)

Avere estimata - 200 miliarde dolari

Conducatorul statului Hyderabad intre 1911 si 1948 (an in care acest stat a fost alipit Indiei), a fost declarat cel mai bogat om din lume la inceputul anilor `40, averea acestuia fiind de 2 miliarde de dolari la momentul respectiv, suma echivalenta cu aproape 1.4% din PIB-ul SUA. Astazi, acelasi procent echivaleaza cu o suma de aproximativ 200 de miliarde de dolari.

3-4. Andrew Carnegie (1835-1919)

Avere estimata – intre 150 si 200 miliarde dolari

Copil fiind, emigreaza din Scotia in USA impreuna cu familia, iar in 1870 pune bazele Carnegie Steel, o companie care mai tarziu avea sa devina US Steel, prima entitate cotata la bursa care atinge o capitalizare de 1 miliard de dolari.

La fel ca in cazul altor miliardari formati in secolul XIX, Carnegie a inceput de mic sa lucreze pentru a avea din ce trai, astfel ca primul job a fost acela de bobinator intr-o tesatorie, unde muncea pentru 2 dolari pe saptamana. La 20 de ani ipotecheaza casa parintilor si investeste $500 intr-o companie de curierat, iar la 30 de ani detinea deja un portofoliu impresionant de investitii, in special in industria grea.

Banii adevarati insa sunt adusi de Carnegie Steel, companie care in momentul vinderii catre JP Morgan in 1901, era lider mondial in productia de otel

Dupa ce s-a retras din afaceri, Carnegie a donat aproape 90% din avere.

3-4. Cornelius Vanderbilt (1794-1877)

Avere estimata – intre 150 si 200 miliarde dolari

La 11 ani abandoneaza scoala, iar la 16 ani isi cumpara propriul sau vas de transport pasageri, cei $100 pentru cumpararea acestuia fiind imprumutati de la tatal sau, proprietarul unei companii de feribot. Peste doar un an isi plateste datoria, plus $1.000 de dolari.

Vanderbilt si-a construit averea investind in companii maritime si de cale ferata, industriasul fiind considerat al doilea cel mai bogat american din istorie, la egalitate cu Andrew Carnegie.

5. Alan Rufus (1040-1089)

Avere estimata – intre 140 si 170 miliarde dolari

A fost cel mai bogat englez din istorie – in anul mortii, Alan Rufus detinea o avere evaluata la 11.000 de lire sterline, ceea ce reprezenta 7% din venitul national al Angliei la momentul respectiv. Daca am recalcula suma conform datelor de astazi, am ajunge la 81 miliarde de lire (2007), sau de trei ori mai mult decat averea pe care Bill Gates o detinea in anul respectiv (topul celor mai bogati englezi din istorie poate fi gasit aici). De remarcat ca primul “englez” in viata apare abia pe locul 20, acesta fiind indianul stabilit in UK Lakshmi Mittal, cu o avere de 4 ori mai mica decat cea a lui Alan Rufus.

Bill Gates

Unde se afla Bill Gates? Conform topului Forbes al celor mai bogati americani din istorie, bossul de la Microsoft se afla pe locul 13 (top calculat pe baza averii din 2006, mult mai mica decat cea din 1999), iar daca luam in considerare si faptul ca au existat cel putin 3-4 englezi cu averi mai mari decat a sa, cel mai bogat om din lume in acest moment cu greu va prinde un loc in top 20. Avand insa in vedere disputele privitoare la marimea averii detinute de unii dintre cei aflati in top, este mai sigur sa spunem ca nu intra in primii 10.

Alte figuri istorice extrem de bogate

- Familia Rothschild - desi nu exista date certe, este posibil ca membrii acestei familii sa fi fost de departe cei mai bogati oameni care au trait vreodata. Astfel, se estimeaza ca in 1850, totalul averii familiei Rothschild se ridica la ~6 milarde de dolari, procent echivalent cu peste 100% din PIB-ul SUA la momentul respectiv. Daca raportam acest procent la PIB-ul din 2009 al SUA, ajungem la o avere de ~14 mii de miliarde de dolari (de 350 de ori averea lui Bill Gates).

Desi este foarte probabil ca cifra de $6 miliarde sa fie umflata, si daca o reducem cu 90% tot ramanem cu o suma colosala.

- Imparatul Musa I al Imperiului Mali (1270? – 1337?) - cantitatea de aur pe care acesta o detinea era imensa, astfel ca in 1324, a cheltuit atat de mult aur cu ocazia unei vizite in Egipt, incat a reusit sa prabuseasca pretul acestui metal pentru o perioada de 12 ani. Mai mult, atunci cand a vizitat Mecca intre 1324-2326 insotit de 60.000 de persoane dintre care 12.000 de sclavi, a distribuit sub forma de ajutoare o cantitate de 5-12 tone de aur. Este unul dintre candidatii la titlul de cel mai bogat om din istorie, insa nu exista date cat de cat veridice privitoare la averea pe care o detinea.

- Imparatul bizantin Basil IIvenitul sau anual reprezenta echivalentul valorii a 50-60 de tone de aur, ceea ce inseamna aproximativ 1.7-2 miliarde de dolari anual. Basil II a domnit timp de 49 de ani.

- Tarul Rusiei Nicolae al II-lea - in momentul in care a fost alungat de la putere si ucis de bolsevici, tarul detinea o avere de aproape 900 milioane de dolari, ceea ce echivala cu 1% din PIB-ul SUA. Acum, acelasi procent este echivalent cu 140 miliarde de dolari.

- Marcus Licinius Crassus, unul dintre cei mai puternici lideri ai Romei antice, detinea o avere de 170-200 milioane sesterti, echivalenta cu tot venitul anual al imperiului Roman in anul 53 IC. Este considerat un candidat serios la pozitia de cel mai bogat om din istorie.

Referinte

1. Forbes – cei mai bogati americani ai tuturor timpurilor

2. Wikipedia – lista celor mai bogate figuri istorice

Nota: exista diferente uriase intre diversele evaluari ale averilor detinute de unele persoane din top. Astfel, Forbes il crediteaza pe Rockefeller cu $305 miliarde, iar New York Times cu doar $192 mililarde. In cazul lui Carnegie, sumele sunt de $281 mld respectiv $75 miliarde, iar in cazul lui Vanderbilt, 170 respectiv 143 miliarde. Din acest motiv, de la locul doi in jos topul este discutabil, iar cifrele mentionate de mine nu se bazeaza doar pe o singura sursa. In plus, am realiat si cateva calcule proprii.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Cristian Orgonaş: În ciuda programului Prima Casă, numărul tranzacţiilor imobiliare continuă să scadă

Conform unui comunicat al Uniunii Nationale a Notarilor Publici citat de Mediafax, in anul 2009, numarul tranzactiilor imobiliare realizate in Romania a fost de 352.518, in scadere cu 27.3% comparativ cu valoarea din 2008, si cu 32% fata de 2007.

Avand in vedere faptul ca programul Prima Casa a inceput mai serios in septembrie, iar numarul dosarelor aprobate anul trecut a fost de aproximativ 12.000, rezulta ca 9-10% dintre cele aproape 128.000 de tranzactii inregistrate in perioada septembrie-decembrie 2009 au fost realizate prin acest program.

Cu toate acestea, in ultimele patru luni, numarul tranzactiilor a scazut cu 15% fata de perioada corespunzatoare din 2008 (-35% fata de 2007), ceea ce inseamna ca nici macar programul Prima Casa nu a reusit sa aduca piata pe plus.

In decembrie 2009 s-au incheiat 31.413 tranzactii, in scadere cu 4.8% comparativ cu decembrie 2008 si cu 34% comparativ cu decembrie 2007, detalii in graficul de mai jos, click pentru marire.



In ceea ce priveste valoarea impozitelor pe veniturile din transferurile de proprietati, anul trecut notarii au incasat 498.7 milioane lei, cu 52% mai putin comparativ cu valoarea din 2008. In 2007, incasarile au fost de 1.2 miliarde lei, iar in 2006, 290 de milioane.

Este posibil ca in ianuarie 2010 sa vedem o crestere a numarului de tranzactii fata de ianuarie 2009, insa acest lucru nu inseamna prea mult din moment ce in prima luna a anului trecut, au avut loc cele mai putine tranzactii din ultimii 3 ani.

Cel putin in acest moment, pe piata imobiliara inca nu se vede luminita de la capatul tunelului…

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP